Ideile anului

Multe publicaţii din întreaga lume se ocupă spre sfârşitul acestui an cu tradiţionalele bilanţuri. Ne putem întâlni cu tot felul de superlative, cu înşiruiri de succese şi eşecuri, cu originalitate şi banalitate. Am ales la întâmplare (mă rog, nu chiar la întâmplare) câteva exemple.

Au trecut mai bine de 40 de ani de la publicarea principiului lui Peter, care afirma că în orice structură organizatorică oamenii luptă pentru a-şi atinge nivelul de incompetenţă. Sociologul canadian Laurence J. Peter a constatat că în funcţii de conducere ajung de multe ori indivizi care nu ar fi în stare să organizeze o beţie într-o fabrică de bere. Mister pe cale de a fi descifrat.

Italienii Parrondo şi Rapisarda au observat că oamenii promovaţi fiindcă sunt eficienţi nu fac faţă întotdeauna în noile funcţii. Soluţia propusă de ei este de o simplitate tulburătoare. Promovările trebuie făcute absolut la întâmplare, şi nu pe baza rezultatelor anterioare. Astfel motivaţia şi eficienţa salariatului cresc, spre binele companiei. Nu există deocamdată rezultate convingătoare.

În Japonia, neurofiziologul Takeshi Terao lansează o propunere care ar putea să asigure sănătatea mintală a unui important segment de populaţie. Introducerea în apa potabilă a unei mici cantităţi de litiu (simbol chimic Li), menită să îi echilibreze pe depresivi şi pe bipolari, ar completa prezenţa clorului şi fluorului, de mult considerate acceptabile.

Sărurile de litiu sunt folosite în psihiatrie pentru tratamentul tulburărilor afective, dar cantităţile introduse în apa de băut ar fi destul de mici pentru a evita efectele secundare nedorite. Ideea îşi mai pierde din atractivitate dacă ne gândim că tratamentul a fost iniţial propus de un biolog australian. El a constatat că şoarecii din laborator intră în stare de letargie dacă gustă din conţinutul unui borcan cu săruri de litiu răsturnat din greşeală în cuşca lor. O pagină din istoria generalizărilor eronate.

La începutul anilor '90 din secolul trecut a apărut un joc electronic, Tetris, care a ajuns la o popularitate demnă de invidiat. Pe atunci relativ mulţi utilizatori se plângeau că sunt obsedaţi de formele de pe ecran şi cereau ajutorul psihiatrilor. Situaţia pare să se fi schimbat radical. Cercetătoarea Emily Holmes este convinsă că jocul poate fi folosit ca un potenţial "vaccin cognitiv" pentru pacienţii care suferă de sindromul de stres posttraumatic, PTSD. Ea a constatat o scădere semnificativă a simptomelor la utilizatorii jocului Tetris, precizând că o şedinţă de joc poate dura maximum zece minute.

David Teie, un violoncelist preocupat de biologie, a încercat să compună o muzică destinată exclusiv maimuţelor din specia tamarin. Inspirat de vocalizările care însoţesc stările agresive sau cele paşnice, el a reuşit să obţină reacţii adecvate folosind anumite melodii. În viitor, Teie intenţionează să scrie muzică pentru pisici şi chiar pentru liliecii mustăcioşi, sperând să demonstreze universalitatea acestei arte. Să aşteptăm.

Depre himere, organisme create de ingineria genetică, s-a mai vorbit. Dar realizarea lui CheMyong Jay Ko, specialist în fertilitate, care a introdus gene provenind de la anemona de mare în materialul genetic al unui câine, a stârnit senzaţie. Căţelul Ruppy este fluorescent! E drept că trebuie excitat cu raze ultraviolete, dar devine luminos. Efectul acestui experiment într-o cameră întunecată ne poate da mult de gândit.

Astrofizicianul Szabolcs Marka de la Universitatea Columbia ne propune o armă contra ţânţarilor. Pentru a nu mai fi supuşi torturii acestor insecte în nopţile de vară, savantul a pus la punct un fel de "perdea" inviziblă de raze de laseri. Ţânţarii nu pot trece cu nici un chip de acest obstacol al cărui preţ este, din păcate, prohibitiv, cel puţin pe moment.

Să pomenim doar în treacăt o armă paşnică, tunul de sunet. Folosit doar pentru împrăştierea demonstranţilor, acesta emite un zgomot infernal, de o intensitate incredibilă, peste 150 de decibeli. Cuvântul paşnic mi se pare nepotrivit pentru descrierea unui astfel de obiect.

În fine, o problemă care nu ne-a frământat niciodata şi-a găsit soluţia şi a fost încununată (dacă acesta o fi cuvântul) cu premiul Nobel. E vorba despre superioritatea sticlei de bere care a fost golită faţă de cea plină. Nu oricând, ci numai atunci când e folosită ca obiect contondent. Sticla plină prezintă dezavantajul presiunii exercitate de bioxidul de carbon din interior care o poate face să se spargă mai uşor. Probleme inexistente? Să sperăm că se vor găsi soluţii şi pentru cele reale.