Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zilele trecute mă aflam la Chişinău, participând la un eveniment deosebit: conferinţa "Republica Moldova - Spania, două frontiere ale latinităţii", organizată la iniţiativa societăţii regale Menendez Pelayo din Spania. Mi-a revenit sarcina deloc uşoară de a vorbi despre identitatea moldavă pe înţelesul europenilor. Prima afirmaţie este aceea că destinul Basarabiei se desparte la anul 1812 de cel al României. În acel an, imperiul rus ocupă Basarabia. Căutând mai insistent am reuşit să găsesc un text lămuritor în jurnalul personal al lui Petru I, slăvitul ţar rus (jurnal ţinut de la 1698 până la 1721), care nota în momentul expediţiei ruseşti de la 1711 împotriva imperiului otoman următoarele: "În ziua de 30 mai, contele-mareşal Şeremetiev ajunge cu armata sa de cavalerie la râul Nistru, frontiera noastră cu Moldova".
Identitatea moldavă se constituie mai ales în îndelungata rezistenţă faţă de politica extrem de dură de rusificare şi de deznaţionalizare îndreptată împotriva identităţii culturale a basarabenilor şi, în primul rând, a limbii române. Istoria consemnează categoric că atât ţarismul, cât şi bolşevismul au folosit ca metode deportările masive şi colonizarea teritoriului, precum şi limba, şi educaţia ca mijloace ale politicii de rusificare.
Am ales să exemplific acest destin deseori tragic, dar mai ales să schiţez o viziune de viitor plecând de la două uriaşe figuri ale culturii spaniole: Jose Ortega y Gasset şi Miguel de Unamuno. Ortega pentru că, parafrazându-l, putem spune "Moldova e problema, Europa e soluţia". Rămânerea în urmă a Basarabiei (ca de altfel şi a României) nu poate fi considerată un fapt natural, nici măcar rezultatul unei fatalităţi a istoriei, ci un fapt de cultură, "divorţul şi izolarea de restul Europei". Cred că basarabenilor li se potriveşte şi descrierea făcută de Unamuno: "... esenţa şi raţiunea de a fi, piatra de hotar stă în a lăsa un nume peste secole, a trăi în memoria popoarelor; piatra de hotar stă în a nu muri! A nu muri! Aceasta este rădăcina rădăcinilor".
Desigur, problema este aceea a renaşterii europene a Republicii Moldova. Iar Ortega ne luminează: "Orice renaştere este o corecţie a propriei istorii, un nou concept al trecutului naţional care semnalează o nouă misiune pentru viitor". În ce fel? Tot Ortega reclamă ca prioritate absolută în viaţa publică "dreptate şi competenţă". Când l-am citat din nou cu "trecutul şi viitorul se luptau unul împotriva altuia pentru a impune (moldovenilor - n.a.) hegemonia fiecăruia", cei prezenţi, între care o serie de personalităţi politice actuale de la Chişinău, au exclamat: "Da, asta se întâmplă la noi!".
Din păcate, eşecul usturător al forţelor democratice în referendumul desfăşurat de curând poate anunţa o nouă îndepărtare de idealul europenizării Republicii Moldova. Sperăm ca alegerile care urmează să nu devină o nouă hegemonie a trecutului după ce tinerii l-au învins pe acesta în revolta din aprilie.
Liderilor actualei Alianţe pentru Integrarea Europeană, confruntaţi cu acest pericol care nu poate fi supraestimat, le-ar folosi îndemnul înflăcărat al lui Unamuno: "Numai cel ce încearcă absurdul e capabil de a cuceri imposibilul. Nu există decât un singur mod de a lovi o dată cuiul şi acela este de a lovi de o sută de ori potcoava".
Citește pe Antena3.ro
