x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iedera, cetera... Victor, victoria!

0
Autor: Vasile Seicaru 28 Feb 2010 - 00:00
Iedera, cetera... Victor, victoria!


5576-114817-untitled1.jpgCând m-am apucat eu de cântat, nu mă puteam plânge că nu aveam unde să mă exprim, doar că toate erau la început (Beatles şi curentul "beat" erau la modă, despre mişcarea "flower power" care mă fascina ştiam puţin, dar rock-ul clocotea în mine fără să pot însă vorbi prea mult despre toate acestea în acei ani).

Folk-ul a apărut mai târziu în viaţa mea, aşa cum de fapt a apărut şi pe scenele din România, cu mult mai târziu decât rock-ul, perioada lui de strălucire începând după 1973, pentru ca după 1990 să piardă progresiv din ea... dar despre asta poate altădată. În 1970 cântam deja cu "Cristal". Făceam un jazz-rock, cu suflători şi percuţie cu trei solişti vocali şi multă, foarte multă muncă. În paralel cântam folk oriunde aveam ocazia, însă cel mai mult în mediul studenţesc. Participam la toate concursurile şi festivalurile de gen, şi îi cunoşteam pe toţi folk-iştii din România. Cu Victor mă întâlneam la festivalurile studenţeşti fără să intru în vorbă cu el, însă fiecare dintre noi ştiind de existenţa celuilalt. Ne-am cunoscut mult mai târziu, la Cenaclu. Pe lângă faptul că era membru activ, era şi consultant muzical, pe lângă Păunescu, contribuind şi ajutându-l pe poet la realizarea unei importante emisiuni de televiziune care avea drept scop descoperirea de talente, majoritatea lor ajungând să cânte după debut pe scena Cenaclului Flacăra, foarte puţini devenind din păcate membri cu drepturi depline. Victor a fost numit în perioada aceea "cel mai interesant cântăreţ al noului val de interpreţi folk"... frumos, nu? A stat câţiva ani la cenaclu, apoi a plecat brusc, după care auzisem că făcea turnee prin ţară, susţinând deja spectacole de unul singur cu sălile pline..." Era fascinant, avea farmec, rupea sălile cu cântecele lui, eram prieteni... "Mă numesc Zangra şi sunt locotenent la Fortul Belonzio. E foarte aproape ziua în care duşmanul va veni, şi când va veni, voi deveni Erou !", ... "Mi-e dor să mai merg la un ceai, să fiu liceanul bălai",... "Roată, roată, te mai inventăm o dată, roată, roată, şi cu tine lumea toată, roată",... "Ninge sfânt, şi păgân, numai ochii ne rămân, despărţirea s-o mai vadă"... "O, Charlie Chaplin, înger vagabond...", ... "Rapid, Rapid, luptă dacă ne iubeşti",... "ăia hoţi, ăştia hoţi, mama lor la toţi",... Odată îmi spunea că are o tristeţe. Că n-a scris cântecul vieţii lui, că nu are o piesă care să-l reprezinte în momentul în care lumea o aude. Părerea lui. A mea e alta.

Acum Victor revine în atenţia spectatorilor cu un nou album. "Iedera"! A trecut de un impas, dar a vrut să trăiască, a ales viaţa, a dorit cu toată fiinţa lui să continue, că ştia că mai are atâtea de făcut. Despre lumină e vorba aici! Despre lumină, despre moarte şi mai ales despre viaţă! Un copil, o fetiţă pleca din lumea asta, urca ireversibil spre Rai, dar lăsa o parte din ea omului, dar mai ales artistului. Aşa se întâmplă uneori în viaţă, fără măcar să bănuim, fără ca măcar să visăm, fără să ne fi gândit că vom ajunge într-o astfel de situaţie. Aici nu prea e loc de vorbe de vorbit, de explicaţii de explicat, doar Dumnezeu poate, dar nu cred că o va face vreodată, nici nu cred că e necesar. "Iedera" continuă să trăiască, să crească, chiar dacă cineva ar cuteza să rupă o parte din ea. Se va căţăra pe un perete vertical, va cădea în falduri apoi pe pământ pentru ca apoi să urce, să urce. Eu nu fac aici analiză nici pe cuvânt şi nici pe muzică. Nici măcar nu am ascultat albumul în totalitate. Eu doar semnalez un  gest, un semn... că am văzut licărul de lumină de la început, şi acum văd cum creşte. Victor cântă acum despre toate astea. Acum câţiva ani, când credeam că pentru mine viaţa avea să-mi arate definitiv numai partea ei întunecată, Victor a venit la mine şi aproape m-a "împins" pe scenă, spunându-mi că acolo e locul meu, acolo îmi voi găsi echilibrul, acolo voi regăsi imaginea ei în gând când voi cânta. Mi-a promis că va fi lângă mine, şi dacă nu voi putea să cânt uneori, o va face el în locul meu. Prietenia trăită şi nu făcută! O stea cade, o stea răsare, "Iedera" e verde şi vie, sufletul e viu, degetele mai mângâie corzile chitarei şi un cântec îmi umple şi mie inima de bucurie... "Iedera, cetera...Victor, victoria"!
Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de