Iluzii la 23 august 1944

Dotla. Sa ramana doar cenusa, jurnalul inventat de Pamfil Seicaru pentru colonelul Cosma Rura surprinde atmosfera din saloanele bucurestene dupa ce Regele citeste Proclamatia Loviturii de Stat de la 23 august 1944.

Colonelul, pus de autor sa rataceasca prin Bucurestii acelei zile, e invitat la o sindrofie organizata intr-o vila de la Snagov. Un reporter cu surse aduce vestea arestarii lui Antonescu la Palat. Reactia asistentei: "Se porni un ropot de aplauze, cateva femei aveau ochii umezi".

Vine fara intarziere Proclamatia din difuzoare. Lumea inalta de la bairam habar n-are ca fusese scrisa si imprimata de catre comunisti. De aceea, poate, e lovita de entuziasm: "Cand in sfarsit regele a dat citire mesajului care anunta armistitiul, incetarea ostilitatilor si intoarcerea frontului pentru izgonirea nemtilor din tara, asistenta izbucni in urale. Se destupau zgomotos sticle de sampanie, iar cei prezenti se imbratisau".

Colonelul stie insa ca rusii sunt la 400 km de Bucuresti. De aceea isi permite sa intrebe: "Dar armistitiul? A fost semnat?!".

Asistenta n-are nici o indoiala. Era si imposibil. Cum sa creada ca Majestatea Sa putea comite un asemenea moment fara masuri de siguranta: "Desigur! Regele nu s-ar aventura in necunoscut".

Fireste ca Regele se aventurase in necunoscut, ba chiar si in Infern, daca ne gandim la ce-a urmat. Colonelul intreaba de conditii. Raspunsul e mai mult decat edificator pentru starea de spirit din saloanele valahe: "Foarte avantajoase pentru noi.
- Dar pentru rusi?
- S-au fixat zone de trecere pentru trupele rusesti, cu obligatia de a nu ramane pe teritoriul Romaniei decat atat timp cat operatiunile militare o cer. Pe de alta parte, trei brigazi aeropurtate anglo-americane vor fi aduse la noi".

Nu trebuia sa fii Spinoza ca sa-ti dai seama ce insemna venirea rusilor. Nu doar presa antonesciana, dar si cea interbelica ii infatisau zi de zi in adevarata lor esenta. Lumea inalta bucuresteana nu se nelinisteste la gandul ca va avea de-a face cu ei. I s-a atrofiat instinctul national al pericolului pe care-l reprezentau bolsevicii lui Stalin. Explicabila atmosfera care urmeaza Proclamatiei: "Dupa cina, invitatii se adunara in grupuri pline de animatie, iar tinerii incepura dansul. Peste tot auzeam aceleasi preocupari. "Cine va lua portofoliul Economiei Nationale? Dar Finantele?"".

Autorul sau, mai bine zis, Pamfil Seicaru mediteaza cu amaraciune: "Fiecare incerca sa-si adapteze interesele noii ordini politice. Constatam cu mirare linistea cu care acceptau cu totii tulburatoarele noutati ale zilei, cu cata inocenta priveau viitorul. Nimic nu-i tulbura pe acesti burghezi, nici macar apropierea rusilor. Sampanie, muzica... Nu e vorba insa de incredere, ci, mai curand, de inconstienta".

E doar inconstienta clasei suprapuse? Fireste ca nu. In dialogul imaginar cu un batran avocat, eroul explica:

"Acesti domni se insala in socotelile pe care si le fac. Nu e nici unul care sa nu fi camuflat bunuri ale evreilor, care sa nu fi protejat vreun sovietofil sau care sa nu fi ascuns un comunist hartuit de politie. Toti se gandesc sa foloseasca aceste alibiuri; vor reusi oare? Ma indoiesc! Rusii nu se vor comporta ca nemtii! Ei isi vor instala peste tot oamenii lor. Vom dansa pe franghia intinsa intre evrei si comunisti, iar rusii vor regiza acest spectacol de circ. Vor avea de altfel si clovni pentru a amuza galeria. Licitatia derbedeilor va incepe. Maresalul era un smintit, Mihai Antonescu, un lacheu vorbaret; le vom vedea succesorii... intelepciunea recomanda sa te ridici la timp de la masa de joc si sa nu joci in disperare pana la ultima centima".

Pamfil Seicaru a scris aceste randuri in 1949, dupa ce-a vazut evolutia evenimentelor. Intre timp plecase din tara. Ar fi fost la fel de lucid in noaptea de 23 spre 24 august 1944? Ma indoiesc. S-ar fi gandit si el ca se va aranja cu rusii. Incercand sa-si aminteasca cu cine a fost suficient de binevoitor. Iar dupa venirea rusilor, daca ar fi ramas in Romania, s-ar fi grabit sa adere. Cum au facut-o aproape toti cei din elita bucuresteana. Cei care-l faceau pe Mihail Sebastian sa noteze in Jurnal pe 30 august 1944: "E o imbulzeala teribila (de ordin moral) pretutindeni. Toata lumea se gandeste sa ocupe pozitii, sa valorifice titluri, sa stabileasca drepturi".

Astfel ca scena descrisa de Pamfil Seicaru nu trada eterna iluzionare a omului. Trada eternul oportunism romanesc!

NIMIC NOU SUB SOARE

Ca si pe vremea lui Ceausescu S-au facut mult caz si mult haz in ultimii ani ai lui Ceausescu de spaima Autoritatii fata de tot ce-ar fi putut trece drept aluzie la varsta si situatia Conducatorului. Dat fiind ca dictatorul avea o varsta, Mircea cel Batran devine Mircea cel Mare. "Apus de soare" de Barbu Stefanescu Delavrancea e scoasa de pe afis, putand fi considerata o aluzie la finele de domnie. In noiembrie 1989, cand are loc Congresul al XIV-lea, pe ecrane apare pelicula lui Dan Pita "Noiembrie, ultimul bal". Trecea mai mult decat o aluzie. Trecea chiar o sfidare. Numai ca toate acestea nu constituiau o noutate. Regimul lui Carol al II-lea se confruntase si el cu paranoia aluziilor. Si nu spre sfarsit, cand se instaleaza dictatura de mucava, ci chiar la inceput, cand trecuse doar un an de la Restauratie. Povesteste Grigore Gafencu in "Insemnari politice" sub data de 27 februarie 1931: "Ieri, seara, serata de gala la Teatrul National, in onoarea lui Nicu Filipescu si in prezenta regelui. Serata aranjata de Senat. De doua luni s-a cautat o piesa de teatru care sa fie la inaltimea solemnitatii si totusi sa nu cuprinda aluzii la situatia de azi. Se alesese mai intai "Viforul" de Delavrancea. La repetitie s-a observat insa, durere! (vorba ardelenilor), ca in aceasta piesa Stefanita Voda alunga pe tanara domnita, iubita de tot norodul. S-a oprit numaidecat repetitia. "Apus de soare" nu a convenit din pricina titlului pesimist. S-a ales, in sfarsit: "Vlaicu Voda". E tocmai bine, a zis Mavrodi. Dar, la reprezentatie, publicul a asistat oarecum jenat de sovairile lui Mircea Basarab, intre dragoste si domnie, si la lupta crunta a doamnei Clara, femeia insetata de putere, impotriva fiului ei vitreg, Vlaicu Voda, care se termina cu violenta apostrofa a voievodului biruitor: "la manastire, aceasta fiara". Vorba lui Mavrodi: "E tocmai bine!"". Lucrurile merg bine pana la urma. Masinaria lingusirii e totdeauna unsa: "Atmosfera, cam prea oficiala si destul de racoare la sosirea suveranului, care s-a ascuns sub perdeaua avant-scenei din dreapta, a fost incalzita prin o scurta, dar minunata, conferinta a lui Pisani, despre viata lui Nicu Filipescu. La sfarsitul conferintei, Pisani a salutat pe rege in cuvinte calde si a amintit descriptia intrarii lui Traian la Roma, care se potriveste uimitor cu sosirea lui Carol in Bucuresti. Aplauze frenetice, ovatii. Regele a fost impresionat de aceasta manifestatie de dragoste". Nu e o noutate. Carol al II-lea se bucura de compararea cu Traian. Ceausescu ajunsese doar pana la Decebal! Daca mai traia, n-ar fi fost exclusa si compararea cu Traian! Nimic nou sub soare.

NIMIC NU SE PIERDE

Nicolae Titulescu si Caterina Titulescu, pe puntea din fata Hotelului Lido de la Venetia, pe vremea cand marele nostru diplomat era ambasador la Londra. Potrivit barfelor, o casnicie doar de protocol, terminata cu un divort mizer. Fotografie din volumul "Istoria ca telenovela", in curs de aparitie.

BARFE

Eternul ridicol al Serviciilor Secrete Asezate pe disciplina stricta, militareasca, Serviciile Secrete pot fi hazlii, daca nu chiar ridicole la intalnirea dintre ordinul dat din birouri si realitatea de pe teren. Constantin Argetoianu merge cu trenul guvernamental la Parastasul de 40 de zile al Reginei Maria, tinut la Curtea de Arges. In Insemnarile din 28 august 1938, mai noul consilier regal descrie atmosfera din vagonul restaurant, unde se ospata guvernul Majestatii Sale. Ca de obicei cand vine vorba de altii, autorul e sarcastic: "La inapoiere (de la Curtea de Arges, n.n.), conversatie generala in vagonul restaurant, cu toti membrii guvernului, inclusiv Patriarhul. Penibila, ca nivel. Un guvern de copii, de oameni fara maturitate si fara minte aproape toti". Surprinzator, ministrul de Interne, asprul Armand Calinescu, tine sa inveseleasca atmosfera, desi, vorba lui Argetoianu, "nu se simtea nevoia, ca doar veneam de la un parastas", povestind doua istorioare. La cafea. Prima e, cum zice Jurnalul, "mai anosta". A doua, mai nostima, merita prezentata. In varianta celui care a auzit-o si transcris-o: "Dl Armand mergand sa petreaca un week-end la Mamaia (unde se afla dna Calinescu), Siguranta a trimis la Constanta un ordin, cam in termenii urmatori: "Veti delega la Mamaia pe cei mai buni agenti ai dvs. si ii veti imbraca cu eleganta si in costumele (!) celorlalti vizitatori ai plajei. Agentii vor sta in jurul dlui ministru, la 5-8 metri, iar cand dl ministru va intra in mare, vor sari si agentii dupa dansul si, inotand in ronduri in jurul Excelentei Sale, vor inspecta si pe sub apa, ca sa nu se apropie un inotator anonim"". Siguranta, personajul diabolic din proza comunista, dar si din cea legionara, avea momentele sale de haz involuntar, produs direct al ordinei mecanice si tembele, de Mos Teaca. Mai interesanta decat istorisirea - care spune multe si despre paza strasnica asigurata lui Armand Calinescu, politistul numarul unu al Patriei si autorul represiunii antilegionare, ramane atmosfera din vagonul deopotriva restaurant si guvernamental. Are din nou cuvantul C. Argetoianu: ""Recunosc stilul lui Titeanu, el a redactat ordinul 100", a spus cineva". Pe numele sau complet Eugen Titeanu, respectivul e subsecretar de stat la Interne in regimul carlist, dupa ce o stersese din PNL. Urmeaza, in descrierea Jurnalului, o scena din filmele cu copii handicapati. Cei din vagon arunca in Titeanu cu cocoloase de paine, cu servetele si chiar cu mere. Exclama Argetoianu: "Guvern de dictatura".

UN SECOL IN IMAGINI

August 1919. Ocuparea Budapestei de catre Armata Romana.Regimentul 10 Rosiori,pe Strada Andrassy