x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Îmblânzirea fiarei

Îmblânzirea fiarei

de Daniel Apostol    |    02 Mai 2023   •   07:30
Îmblânzirea fiarei

De mai bine de doi ani „fiara” își arată colții ascuțiți și mușcă cu lăcomie din economiile populației și firmelor, din conturi bancare sau din buzunare, accentuând panica tuturor. Șefi de guverne, guvernatori de bănci centrale, conducători ai marilor instituții financiare, economiști și analiști financiari, toți laolaltă au fost surprinși de voracitatea „fiarei” care amenință stabilitatea financiară a indivizilor, a firmelor și a statelor: inflația.

Europa - un „bătrân continent” și mai ales o societate și o economie amenințate de îmbătrânire - se confruntă cu sarcina dificilă de a reduce simultan inflația, de a susține creșterea economică și de a menține stabilitatea financiară, în timp ce continuă să se lupte cu urmările crizei energetice declanșate de invadarea Ucrainei de către Rusia și cu consecințele pandemiei de COVID-19. Îmblânzirea „fiarei” este un proces de durată și mai ales costisitor, pe care îl plătim cu toții, mai ales prin „scumpirea” banilor lăsați să circule în economie.

Un foarte recent raport al FMI subliniază că, deși este în scădere, inflația europeană rămâne foarte ridicată.

„Fiara” a devorat veniturile reale ale gospodăriilor europenilor, în timp ce viteza de creștere economică s-a înjumătățit în ultimele 12 luni, doar intervențiile guvernamentale salvând economia europeană de la recesiune.

FMI subliniază că perspectivele Europei sunt de creștere lentă cu o inflație ce cu greu se va despărți de noi, fiind necesară o politică monetară mai strictă pentru a reduce în mod decisiv creșterea prețurilor. Fondul susține că banii din piață nu sunt încă suficient de scumpi pentru a alunga „fiara”, fiind necesare creșteri suplimentare ale ratelor de politică monetară în zona euro; iar băncile centrale din economiile europene emergente ar trebui să fie pregătite să înăsprească în continuare condițiile monetare acolo unde ratele reale sunt scăzute, piețele muncii sunt înguste și inflația rămâne ridicată. Autorii raportului FMI spun că guvernele ar trebui să urmărească o consolidare fiscală mai ambițioasă, iar reformele structurale ar trebui să acorde prioritate relaxării compromisurilor dintre creștere și inflație.

Politicile macroeconomice, financiare și structurale trebuie să funcționeze în comun pentru a reuși să îmblânzească inflația care rămâne agățată de economia europeană, evitând în același timp stresul financiar și o recesiune.

×
Subiecte în articol: inflatia