Imbranceala

O imbranceala e ceva frumos. Ceva intre imbratisare si bataie zdravana. Calea de mijloc prin care incerci sa-ti marchezi teritoriul. Ceausescu i-a imbrancit pe multi din calea "trimfatoarei" lui dictaturi. Cei care i-au dat si lui un branci, poate putin cam violent, au fost supusi la randul lor imbrancelii populare, la alegeri. Ne impingem uneori in autobuze, pe strazi, pe stadioane, la finalul petrecerilor. Suntem nervosi, nu mai avem aer, spatiu, lumina, bani sau ingaduinta. La urma urmei, nu-i chiar atat de dramatic sa fii imbrancit, din cand in cand, de cineva. Te scutura treaba asta din cap pana in talpi. Neuronii tai se reasaza. Te mai trezesti la realitate. Vezi lumea din jur cu alti ochi. Imbranceala pe scari, peste parapet, la tribuna, la tribunal sau la politie. Il imbrancesti pe cel care ti-a luat fata sau postul, pe merit sau nu. Adrenalina salta ritmul cardiac, muschii se gonfleaza, te inrosesti, iti tremura vocea, pierzi din luciditate, si atunci te arunci cu podul palmelor in pieptul celuilalt. Totul se rezolva ca prin farmec. Ii spui si cateva vorbe de la obraz si gata. Ma apuca uneori o pofta napraznica de imbranceala. As incepe chiar maine dimineata. Cu mine... in oglinda in care ma barbieresc! Abia dupa aceea as iesi pe strada.