x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Impozitul pe dolari

0
Autor: Ionuț Bălan 15 Dec 2014 - 15:42
În 2012, pe nişte anti-reclame electorale de pe străzile Bucureştiului scria: “USL: 1 EURO = 6 LEI - USL ÎŢI CREŞTE RATELE ŞI FACTURILE". Sigur, cursul n-a ajuns niciodată acolo, nici măcar rata de schimb folosită pentru calculul accizelor.

Da, dar aş vrea să atrag atenţia că nu cursul euro - leu mă interesează, fiindcă moneda naţională se plasează cam la acelaşi nivel ca la sfârşitul anului trecut faţă de euro, sau ca la finele anului 2012. Pe când, cursul dolar-leu a urcat peste 3,6 lei/dolar, de la 3,2 - 3,3 lei/dolar în ianuarie-februarie 2012, atunci când Trezoreria Statului lansa o emisiune de titluri externe de 1,5 miliarde de dolari, pe care o redeschidea pentru 750 de milioane.

Iată de ce consideră Banca Naţională că românii trebuie să se împrumute în lei, moneda în care primesc salariile. Şi de ce are loc o conversie rapidă, în interiorul creditului neguvernamental, de la finanţarea în devize la cea în monedă naţională.

Şi totuşi, cum de statul îşi permite să se împrumute în valută, aşa cum se dovedeşte că nu e bine să o facă contribuabilii săi? El n-are tot venituri în lei? Unii economişti susţin că un element important, care diferenţiază statul de cetăţeni săi, este faptul că dispune de o rezervă valutară consistentă, care, chiar dacă e administrată de BNR, îi aparţine de drept lui, în timp ce publicul-debitor are de puţine ori un stoc-tampon de valută pentru situaţii neprevăzute.

Poate că respectivii economişti ar face bine să se exprime tranşant. Deşi statul încasează venituri în lei, ca şi cetăţenii săi, are un mijloc de a face hedging din buzunarul lor, prin intermediul impozitelor explicite şi implicite (inflaţia).

Nu era însă mai bine ca statul să-şi facă hedging cu ajutorul unor instrumente financiare, nu prin sărăcirea populaţiei? Era suficient, când cursul euro - dolar se plasa la 1,4 dolari/euro, să fi achiziţionat nişte opţiuni put, fiindcă era evident că rata de schimb nu va creşte peste 1,5 dolari/euro. În schimb, în jos, spaţiul pentru cotaţie era deosebit de „generos”.

Ce făcea atât de clară posibilitatea de a ne apăra de riscul valutar servindu-ne de opţiuni? Pe de o parte fundamentele în favoarea dolarului, pe de alta, poziţia cancelarul Angela Merkel, care a sugerat că economiei germane îi convine un curs de 1,3 - 1,4 dolari/euro.
Mai este însă timp să se achiziţioneze opţiuni. Dolarul e doar la jumătatea mişcării de apreciere, ceea ce ar permite Fiscului să nu mai facă hedging doar din buzunarul contribuabilului, care după ce plăteşte accize la un curs de schimb niciodată tranzacţionat pe piaţă (4,738 lei/euro) participă cu factura umflată discreţionar de stat la tombola fiscală.
 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de