x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale În apărarea Elenei Udrea

În apărarea Elenei Udrea

de Sebastian S. Eduard    |    13 Aug 2010   •   00:00

Pe bune că m-am cam plictisit de tema frunzei din brandul de ţară. Fel de fel de nepricepuţi ca să nu le spun răutăcioşi au opinat că strategia este prost aleasă; că e păcat de muntele şi marea pe care o avem dacă noi facem turism de nişă şi încercăm să atragem străinii cu situaţii-limită.

Ce, ne comparăm noi cu savana afri­ca­nă? În fond, lito­ra­lul românesc ar trebui să conc­u­reze măcar cu cel bulgăresc, iar muntele cel puţin cu cele mai naşpa zone din Austria. Să lăsăm dracului politica exploratorie că asta nu-i strategie...

Săptămâna trecută am fost la Costi­neşti. În patru zile, curentul s-a întrerupt de şase sau şapte ori. Cablul, de trei. Apa a avut o singură sincopă. Canalele din "centru" au refulat o singură dată (din cauza lipsei curentului, ni s-a explicat).

În nordul staţiunii, tractoarele nu curăţă plaja, tomberoane nu există, aşa că îţi întinzi cearşaful printre pet-uri şi gunoaie. Asta unde mai prinzi plajă, pentru că deseori între faleză şi apă nu mai ai loc decât de două rânduri de cearşafuri.

Iar dacă, pe drumul spre mare, mai prinzi şi o coadă de week-end (Ciutacu ştie!) te poţi socoti un om împlinit, un tu­rist mulţumit că aştia din România ţi-au oferit atâtea pericole cât nici nu îţi imaginai că o să le întâlneşti...

×
Subiecte în articol: editorial