Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O știre de breaking news anunța luni moartea lui Colin Powell. Acum 20 de ani am avut șansa de a-l cunoaște direct pe cel care reprezenta simbolurile mitului american care sparge prejudecățile de rasă și ajunge în vârful de comandă al armatei Statelor Unite și devine apoi primul om de culoare șef al Departamentului de Stat. La sfârșitul lui octombrie 2001 am avut șansa profesională să fiu în grupul de presă care îl însoțea pe premierul Adrian Năstase în vizita din SUA. Momentul era extrem de complicat în întreaga lume, America fiind sub șocul atacul terorist din 11 septembrie. Premierul Năstase era primul demnitar de rang înalt din afara NATO care ajungea la Washington și la New York,în punctele centrale ale atacului terorist. La Ground Zero și la Pentagon plutea încă pâcla dezastrelor provocate de avioanele demolatoare. Măsurile de securitate erau draconice, tensiunea se simțea nu doar în instituțiile oficiale. Obiectivele vizitate de delegația română și programul întrevederilor oficiale erau, din motive lesne de înțeles, anunțate cu mare discreție, orele se puteau schimba, traseele de deplasare erau și ele contorsionate. În acest vârtej în care protocolul nu mai avea reguli, am fost anunțați că „mergem repede la Departamentul de Stat”. După filtrele repetate, care aveam să constat apoi, se derulau după aceleași reguli de verificare ca la Casa Albă, intrăm în clădirea Departamentului, conduși spre holul principal de o bătrânică sprijinită în baston. Era celebra „Miss Mary Mel”, șefa protocolului, care devenise o legendă, prin longevitate - primindu-i la începutul mandatului și spunându- le apoi „good by” la peste 20 de secretari de stat, începând cu John Foster Dulles, în anii ’50.Era singura care avea privilegiul să le spună pe numele mic secretarilor de stat din generațiile „mai tinere”, Dean Rusk și Henry Kissinger. Ne ia prin surprindere anunțându-ne protector „copii, vă duc la Colin”. Și se ține de cuvânt, urcă scările cu noi, până în pragul cabinetului lui Colin Powell. Știam că Adrian Năstase se afla deja acolo, dar în prag vine chiar Colin Powell și foarte relaxat ne invită să intrăm în biroul lui care devine astfel neîncăpător. Îl știam din imaginile televiziunilor și în fotografiile oficiale în care poza cu rigiditatea remanentă a militarului de carieră trecut în civilie. Acum aveam în față un bărbat impozant fără să fie masiv, cu un zâmbet larg care îi lumina tenul măsliniu. Nu avea încă ochelarii care îl despărțeau de alura dură a generalului care comandase armata americană în războiul din Irak. Ne așteaptă să-l pozăm, ne spune „să ne facem meseria” și ne roagă să reținem că nu poate face declarații de presă în afara unui comunicat oficial care va veni mai apoi. „Știu că veniți de departe, dar vom avea prilejul să ne mai vedem”. Toată lumea aștepta un semnal care să dea o speranță că România va intra rapid în NATO. „Nu pot acum să spun mai multe”, s-a scuzat cu multă diplomație șeful diplomației celei mai mari puteri a lumii, jenat parcă de puținătatea promisiunilor publice. Vorbele cu tâlc de atunci, din 31 octombrie 2001, se vor împlini după un an, când președintele Bush aducea la București invitația de a intra în NATO.
Colin Powell pleacă spre vămile cerului și la București cred că s-ar cuveni cel puțin un minut de reculegere pentru un mare politician-militar care s-a aflat la butoanele deciziilor capitale care au înrâurit destinul României.
Citește pe Antena3.ro
