Consiliul de Administratie al BNR a hotarat sa nu miste rata dobanzii de politica monetara. Sapte argumente sustin mentinerea la 6,25% a dobanzii-cheie.
Primul argument. E un semn de incredere ca dezinflatia va fi consolidata in semestrul al doilea din anul curent. Daca zgomotul inflationist va continua, fara indoiala ca importatorii vor vedea o oportunitate pentru ei si se vor repezi sa contracteze marfuri mai ieftine din Uniunea Europeana. Cine viseaza ca isi mai poate acoperi erorile de management cu explozii de preturi, in conditiile in care in zona euro inflatia (anuala!) se mentine intre 2% si 3%, inseamna ca n-a inteles nimic din lectiile amare din acest timp de criza.
Al doilea argument. Banca Nationala n-a mizat niciodata, in batalia cu inflatia, doar pe cartea dobanzii de politica monetara. A optat, de fiecare data, pentru o conduita prudenta, contrabalansand reducerea dobanzii cu alte cateva carti, intre care gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar. Pe aceasta din urma carte joaca si acum.
Al treilea argument, care arata limpede cum viata bate manualele. Dupa ce, in conditiile unei recesiuni prelungite, Banca Nationala a taiat treptat din dobanda de politica monetara, coborand-o pana la 6,25% pe an, leul n-a dat semne de depreciere. Dimpotriva, au dominat tendintele de apreciere. Probabil ca – dupa ce lumea va iesi din criza – noile tratate nu vor mai face regula din faptul ca scaderea dobanzilor duce la deprecierea monedelor pe pietele valutare.
Al patrulea argument. Daca Banca Nationala ar fi urcat dobanda de politica monetara, bancile comerciale ar fi continuat sa arunce catre economia reala priviri dure, oferindu-le si de aici inainte companiilor din economie credite scumpe.
Al cincilea argument. Daca dobanda-cheie ar fi fost redusa, s-ar fi deschis drum pentru corectii excesive. Deja s-au scumpit gazele. Probabil ca, in aceasta parte a doua din 2011, statul va continua sa corecteze preturile pe care le administreaza. Dar nu inseamna ca trebuie sa le corecteze... de dragul corectiilor. Si nici pentru a acoperi munca rau organizata.
Al saselea argument. Banca Nationala, prin aceasta decizie, a transmis un mesaj bancilor comerciale. Acela ca vremea cresterii dobanzilor a trecut si ca, in sfarsit, calea este numai una: trecerea treptata la costuri rezonabile in cazul creditelor. La nivelul mediului de afaceri, s-a format insa un grup de presiune (restrans, dar vocal) care sustine, in dezbateri publice, ca Banca Nationala ar fi luat prea tarziu startul in cursa reducerii dobanzilor. Voi reaminti ca o celebra dilema (cu numele de cod "Tosovsky") este inca actuala. Intrebare cardinala: dobanzile incotro? Daca ele scad prea repede, inflatia nu intarzie sa-si arate coltii. Daca sunt ridicate prea mult descurajeaza creditarea. Dintr-o astfel de capcana e greu de iesit. BNR a luat insa taurul de coarne si, incepand din 2009, prin reduceri succesive, a adus dobanda de politica monetara la 6,25%. O masura ce vine, in primul rand, in sprijinul economiei reale. Daca ar fi adus si mai jos dobanda-cheie ar fi venit, de fapt, in sprijinul inflatiei. Al saptelea argument. Important este faptul ca sunt bani in banci. Lei, in primul rand. Nivelul lichiditatii se mentine la un nivel adecvat. Banca Nationala, cu foarte putine exceptii, nu s-a repezit sa-si puna in functiune pompele de absorbtie si sa traga banii nefolositi. Asteptand ca bancile sa reia creditarea.