x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“În vechea casă părintească se lăfăia bustul lui Lenin şi doar o tufă zgirbulită mai amintea de gospodăria de basarabeni

3
Autor: Florin Condurateanu 14 Mar 2013 - 20:52
Când România a fost iarăşi scoasă la talcioc de marile puteri ale lumii şi şi-a înfipt imperiul rusesc colţii în harta României au fugit în disperare la pieptul Mamei Românii românii disperaţi din Basarabia şi Bucovina. Şi-a părăsit casa din Basarabia ce urma să fie răpită, o femeie bravă obligată să-şi lase în bătaia crivăţului gospodăria pe care o înălţase cu trudă. A plecat în pripă, a plecat pe fugă luând într-o straiţă o pită şi o bucată de brânză iar în mâna cealaltă ţinea fetiţa ei de câţiva anişori. Cu atâta a plecat spre o nouă soartă moldoveanca harnică care şi-a găsit un rost în comuna Vicovul de Sus unde românii primitori   au “înfiiat-o” pe biata refugiată. Femeia şi fetiţa au iubit Vicovul de adopţie iar Vicovul le-a iubit pe cele două românce, pe cea mare şi pe cea mică fugite din calea tancurilor ruseşti de ocupaţie. Atât de mult şi-a lipit inima şi viaţa de comuna Vicov micuţa venită  din Basarabia ocupată încât şi-a adăugat numele comunei la numele ei. Micuţa a devenit  marea Sofia Vicoveanca. Împreună cu mămica ei, cu hărnicie şi încredere  au pus alături, cum se zice, bob lângă bob,  şi au mai ridicat o casă în comuna Vicov. Între timp micuţa fugită în braţele mamei din calea armtei roşii a devenit inegalabila şi atât de iubita artistă Sofia Vicoveanca. Nieni nu poate imita sufletul şi măestria cu care  ne dăruieşte ea cântul curat moldovenesc.
“Curge Prutul între noi şi plânge,/ Că ni-i greu şi lui la fel i-i greu,/ La un val de apă, trei de sânge,/Bietul Prut uitat de Dumnezeu!
“Ajunsesem cunoscută  şi am plecat în turneu în Republica Moldovenească. În Basarabia noastră. Şi m-am gândit să trec  şi pe la fosta noastră casă din comuna Basarabiei unde se născuse şi bunica şi mama, undemă născusem şi eu. Având mult succes organizatorii din URSS ai turneului mi-au făcut hatârul şi mi-au dat o maşină să mă ducă în comuna din nordul Chişinăului unde mă născusem. Acum în casa noastră bătrânească  se instalase obraznic sediul colhozului. Am  vrut să intru în camera  unde dormeau părinţii mei, unde s-au iubit tata şi mama aducându-mă pe lume. Totul era schimbat. La intrarea în odaia părintească trona un bust al lui Lenin şi toată casa nu mai păstra nimic din sufletul unei familii de români. Am plecat cu lacrimile gâlgâind în suflet. Nu mai recunoşteam nimic din casa părintească şi copilăria mea. Am recunoscut doar o tufă de sporuşi în dreapta porţii, singurul semn care rezistase  crivăţului bolşevic. Când am venit la noua noastră casă din Vicov mama m-a întrebat ce ai găsit în vechea noastră gospodărie. I-am spus că nu mai rămăsese nimic în afară de  scoruşul  zgribulit de la poartă. Cine m-o fi pus să-i spun asta mamei căreia i s-a făcut rău şi a leşinat.  Luni de zile refuza să mănânce şi viaţa ei abia pâlpâia printre amintirile  care de fapt nu mai aveau  urme în realitatea  Basarabiei răpite. Abia peste o jumătate de an au apărut primele semne că începe să-şi revină din şocul pustiitor” Sofia Vicoveanca. Marea Sofia Vicoveanca îmi spune că din când în cănd îi dă ghes sufletul să îmbrace opinici. “Simt pământul prin ele. Simt duhul pământului prin ele. Şi parcă îmi vine aşa o putere şi o credinţă că trebuie să păstrăm trăinicia României”.
E amară pâinea departe de acasă pentru cei siliţi să plece în cele depărtări fiindcă la noi nu mai sunt locuri de muncă. Îi pârjoleşte aleanul fiindcă în străfundurile fiinţei de român susură părâul din spatele casei, adie vânticelul  care plimba perdeaua brodată cu arnici de la fereastra casei bătrâneşti. Îi macină dorul de familie şi de prieteni, de rostul de acasă. Tehnicieni de înaltă calificare care  struneau aparatele de reglare din sălile de comandă ale unor uriaşe combinate stau în genunchi la mii de kilometri şi culeg roade străine. Bieţii căpşunari. Mă sună mereu la telefon un bărbat “Sunt Vasile din Valencia. Mi-s moţ şi nu mai vreau să fiu Vasile din Valencia vreau să fiu ca înainte Vasile-moţ din Apuseni.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de