Inapoi la Lenin?!

"De ce in toate tarile democratice ale lumii Parlamentul are ultimul cuvant de spus, iar la noi, nu? Pentru ca - zice distinsul - Parlamentul nostru nu exprima interesele natiunii. Parlamentul nostru exprima interesele unor bogatasi. Romanii cred ca parlamentarii, alesi prin scrutin liber si independent, le exprima interesele. Nici vorba - zice iscalitorul - , ei exprima interesele celor bogati. Afirmatia nu e o noutate. A fost facuta si sustinuta de un domn pe numele sau tovarasul Vladimir Ilici Lenin. Parintele bolsevismului a indrumat generatii intregi de comunisti cu teza potrivit careia Parlamentul nu exprima interesele poporului, ci ale claselor exploatatoare"

Un domn care iscaleste Horatiu Pepine si pe care redactia ni-l ofera, cu fala, ca fiind corespondent al Deutsche Welle in Romania publica in numarul de luni, 13 februarie 2006, al Cotidianului un text intitulat: Contra unui parlament retrograd. Chiar daca lipseste batul menit a desemna semnul exclamarii, materialul - pentru ca genul gazetaresc al productiei ramane abiguu - e plasat in paginile Comentatori si Analisti. Contra unui parlament retrograd nu e insa nici analiza, nici comentariu. E un indemn. Un indemn adresat Guvernului Tariceanu de a continua sa conduca tara prin ordonante de urgenta si asumarea raspunderii.

Indemnul nu e nici intamplator, nici singular. Nu e intamplator, deoarece pica intr-un moment cand opinia publica incepe a se nelinisti de abuzul iresponsabil de ordonante de urgenta si asumarea raspunderii facut de Guvernul Tariceanu. Jurnalul National a dezvaluit astfel in editia de ieri faptul incredibil ca Guvernul Tariceanu a emis in doar un an si ceva de zile nu mai putin de 216 ordonante de urgenta si si-a asumat raspunderea de doua ori pentru 35 de legi. Pica intr-un moment cand lideri ai Coalitiei (Marko Bela) si ai Aliantei (Teodor Melescanu) au intervenit public pentru a avertiza ca se incalca astfel insesi angajamentele solemne din campania electorala facute de Alianta si de Traian Basescu. Premierul insusi pare a fi devenit constient de acest pericol, daca luam aminte la unele declaratii din ultima vreme ale domniei sale. Materialul domnului de la Cotidianul se vrea astfel si o reactie critica la aceste semne.

Nu e singular, deoarece se poate remarca in ultimul timp existenta unui comando de komisari ai scrisului, care si-a asumat misiunea de a convinge opinia publica de adevarul povetei "Decat o democratie bolnava, mai bine o dictatura sanatoasa". Institutii ale statului de drept - Parlamentul, Curtea Constitutionala - sunt denuntate de a nu corespunde idealurilor Revolutiei Portocalii si, in consecinta, se cere ocolirea lor de catre un Dictator care ar intruchipa nazuintele poporului roman.

Domnul corespondent al unui post de radio ce pretinde a raspandi si cultiva in randurile aborigenilor din Balcani valorile democratiei recunoaste ca nu e recomandabil sa guvernezi prin ordonante si asumarea raspunderii, deoarece se eludeaza astfel principala institutie a democratiei: Parlamentul. Peste tot in lumea zisa si democratica, guvernele supun Parlamentului legile si masurile de administrare a tarii. Romania e, din cate stim, o tara democratica. Dovada? Horatiu Pepine scrie la Cotidianul, ziar independent, si nu la Scinteia, oficiosul PCR. De asemenea, domnia sa e corespondent al postului de radio Deutsche Welle si nu al postului de radio Moscova.

De ce in toate tarile democratice ale lumii Parlamentul are ultimul cuvant de spus, iar la noi, nu?

Pentru ca - zice distinsul - Parlamentul nostru nu exprima interesele natiunii. Parlamentul nostru exprima interesele unor bogatasi. Romanii cred ca parlamentarii, alesi prin scrutin liber si independent, le exprima interesele. Nici vorba - zice iscalitorul - , ei exprima interesele celor bogati.

Afirmatia nu e o noutate. A fost facuta si sustinuta de un domn pe numele sau tovarasul Vladimir Ilici Lenin. Parintele bolsevismului a indrumat generatii intregi de comunisti cu teza potrivit careia Parlamentul nu exprima interesele poporului, ci ale claselor exploatatoare. De aia, in URSS, Parlamentul a fost inlocuit cu Sovietul Suprem, iar in RPR, cu Marea Adunare Nationala.

Vladimir Ilici Lenin a pus la indoiala nu numai Parlamentul, ci si presa. Potrivit lui, presa burgheza, careia noi ii zicem libera si independenta, nu e in realitate nici libera, nici independenta. Da curs intereselor de clasa ale celor bogati.

Domnul Horatiu Pepine nu pune la indoiala presa romaneasca de azi. Explicabil. Ar fi fost nevoit sa sustina ca ziarul Cotidianul, la care domnia sa scrie tot ce-i trece prin cap, exprima interesele omului de afaceri Sorin Marin.

Orice teorie, oricat de generala ar fi, porneste de la un fapt concret. De unde a pornit Horatiu Pepine pentru a ajunge sa transpuna in Romania lui 2006 tezele lui Lenin din 1917?

De la conflictul dintre Monica Macovei, ministrul Justitiei, si Parlamentul Romaniei. In acest conflict, Parlamentul ar exprima vointa unor forte retrograde. Monica Macovei ar exprima, in schimb, vointa natiunii.

Iata, asadar, in plina afirmare o teza: deputatii si senatorii, in numar de 400 si ceva, nu reprezinta vointa natiunii. Un om, Monica Macovei, o reprezinta. De aceea, Parlamentul trebuie sa fie pus intre paranteze cand vine vorba de Monica Macovei. Pana cand, intelegand in fine ca Monica Macovei exprima vointa natiunii, Parlamentul Romaniei va intampina cu urale si ovatii tot ce spune si face domnia sa.

Nici asta nu e o noutate. Dictaturile s-au instaurat in istorie plecand intotdeauna de la teza draga lui Horatiu Pepine: un om, un singur om stie mult mai bine interesele natiunii decat mai multi, fie acestia politicieni, parlamentari, jurnalisti sau simpli cetateni. Stalin, de exemplu, stia ca milioane de rusi aveau interesul sa umple lagarele, sa fie insfacati in toiul noptii si dusi la interogatii, sa degere in Siberia, ba chiar sa si moara in fata plutonului de executie. Si a procedat in consecinta.

Si noi, naivii, care credeam ca in decembrie 1989 au murit oameni tocmai pentru a instaura un regim in care tara sa nu mai depinda de vointa unui ins! A unui ins care pretindea ca doar el exprima vointa natiunii.