Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La douăzeci de ani contează ce cărţi citeşti. La şaizeci de ani, ce nu mai citeşti. Un domn de şaizeci de ani a fost prezent la lansarea ultimului roman de şase sute de pagini al unui scriitor pe care-l laudă toată lumea, dar nimeni dintr-un motiv hotărător. In trei zile, spune domnul de şaizeci de ani, il termin. Sunt trei zile din viaţa ta, ii spun. Poate le foloseşti mai bine. Ce grozăvii imi zici, răbufneşte domnul in etate, cum poţi să-mi vorbeşti aşa? E vorba de cultură, nu de un chef la restaurant!
Domnul e convins că, pănă in ultima zi de viaţă, cultura are prioritate. Normal, la un om care a citit sute de romane, ar fi să nu mai poată citi altele decăt din raţiuni profesionale. Să afle cum sunt făcute. Dar, ca să ştii cum e făcut un roman, nu trebuie să-i birui toate cele şase sute de pagini. Depinde, prin urmare, cum ai citit pănă la şaizeci de ani romanele. Dacă le-ai consumat ca pe nişte prănzuri bune, poţi să mai consumi incă o sută-două cu acelaşi folos strict cantitativ. De la o vărstă incolo insă nu mai poţi citi cărţile doar pentru povestea din ele. Aş zice nu de la o vărstă incolo, ci de la un prag al conştientizării mai departe. Oricare om care citeşte mult dezvoltă cu timpul şi o conştiinţă paralelă de creator. Inaintezi in lectură, judecăndu-l pe autor, fiind atent la structură, la procedee, la stil. La scriitorii de meserie, lectura unor cărţi de-ale confraţilor sau despre care se vorbeşte e in mod esenţial o chestiune de metodă. Cănd un scriitor profesionist se lasă luat de val şi savurează un roman ca la douăzeci de ani e lucru mare. Inseamnă că romanul vine cu o inovaţie pe căt de mare, pe atăt de seducătoare, care schimbă percepţia mai multor generaţii.
Scriu toate acestea, deoarece piaţa cărţii e inundată de romane care de care mai lăudate. Laudele iţi dau sentimentul, pănă la aceste noi romane, nu numai că romanul insuşi n-a existat, dar nici tu. Că tot ce-ai citit pănă azi e puţin, e depăşit sau rău orientat. Sunt cărţi pe care, dacă le iei in grav, te incarci cu un complex mare căt o infirmitate. Te copleşeşte grija că ai trăit greşit. Iţi poţi corecta existenţa insă cumpărănd cu toptanul noile romane. Nu mai contează că, şi trăind o sută de ani, nu le poţi citi pe toate. Important e să le ai, să nu le laşi in librării. Poate chiar să le ţii sub pernă, ca odinioară cănd, indesănd in noaptea de dinaintea examenului sub pernă manualele, dormeam mai liniştiţi. Dormeam convinşi că, avăndu-le aproape, ceva-ceva ajunge şi in cap.
L-am intrebat pe domnul de şaizeci de ani dacă-i citise autorului său preferat şi celelalte cărţi. Domnul m-a privit ca şi cum intrebarea ascundea o capcană şi, după ce i-a pipăit in tăcere toate ascunzişurile, a răspuns cu aerul că mai explicit de atăt nu avea cum să fie: le am. Le am pe toate.
