Infirmitati optionale

Ca sa afle daca-s mason si ce gandesc despre masonerie, un domn, cu care sunt in relatii mai mult decat cordiale de cativa ani buni, mi-a facut, intr-un context provocator, elogiul masoneriei romane si al unor artisti interbelici de prim rang, care au condus-o. Nu c-ar fi avut ceva impotriva masonilor, dar voia sa stie la ce sa se astepte de la mine, daca s-ar fi intamplat sa aiba.

Un alt domn, ca sa-si poata povesti viata si, o data cu asta, motivele de antipatie pentru cativa din puternicii zilei, s-a apucat din senin sa mi-i laude. Vroia sa stie, in functie de reactiile mele la delirul lui propagandistic, in ce ape ma scald. Ca un fel de filtraj preventiv, in vederea unor relatii mai stranse.

In termeni judiciari, s-ar chema ca am fost provocat. In fapt, e vorba de o clauza nondistructiva la baza unei amicitii de afaceri. Oamenii au invatat ca un exces de afectivitate politica poate strica cel mai promitator aranjament financiar. Mai mult, barbatii si-au dat seama ca testul de orientare ideologica si sentimentala trebuie facut in absenta sotiilor sau a femeilor familiei, deoarece ele se grabesc sa puna simpatia sau dezacordul sufletesc inaintea intereselor.

Exista intotdeauna si alte clauze, mai proprii relatiilor de afaceri, decat apartenenta la o organizatie politica ori de extractie spirituala. Dar la noi definitia politica e mai degraba una de caractere bune sau rele. Nici un alegator roman nu va vota o platforma, facand abstractie de firea, de educatia, de tot ce marcheaza un om, care zice si nu face. PSD-ul, desi e la zi cu graficul programelor mari - al integrarii, al liberei circulatii in spatiul Schengen, al construirii sistemului pentru aplicarea legilor, nu doar pentru promulgarea lor - precum si al altora, cu acoperire in fapte, rateaza efectul public al acestor izbutiri administrative reale din cauza unor indivizi de cea mai joasa extractie sociala de care nu poate, mai mult decat n-ar vrea sa se lepede. In Romania, orice program, oricat de politic si oricat de promitator ar fi el, e vazut ca emanatie a unor persoane, carora e destul sa le pronunti numele, ca sufletul alegatorului sa se intunece.

Din care cauza, Opozitia nu e gruparea de politicieni, care vrea sa disloce actuala Putere. Opozitia suntem noi, procentul acela de 40% din sondaje, care nu crede deschis in nici unul din programele electorale in derulare, oricat de europene ar fi ele.

Nimeni nu voteaza, nici in 2004, pentru ceva, ci tot impotriva cuiva. Nimeni nu voteaza un candidat al Opozitiei pentru ca ar fi vadit mai plin de caracter ca oamenii cu pacate cronicizate ai Puterii, ci fiindca n-are cum sa fie mai fara caracter decat acestia. Cand un om, pe care-l cunosc de curand, ma verifica la optiunea politica si la orientarea sociala, acesta vrea, de fapt, sa vada daca n-am cumva o infirmitate optionala ascunsa. Daca nu cumva continuu sa mizez pe o persoana sau pe o grupare - cum ar fi de pilda cea taranista - care a compromis nu numai conceptul de Putere - cat timp s-a gasit la Putere - , ci si increderea in onestitatea Opozitiei.