x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Îngândurări

0
Autor: Marian Nazat 13 Feb 2015 - 10:55
MOTTO:
“E ultima şansă sau va fi război.”
Francois Hollande

■ Aici, acasă, preşedintele Iohannis abia dacă scoate două-trei silabe. Poate că nu-l interesează poporul său, pe care s-a văzut obligat să-l păstorească. Căci n-a fost voinţa sibianului, s-a văzut în campanie, l-au pus alţii cu anasâna. Aşa îmi explic de ce se adresează mereu străinătăţii şi nu nouă. În problemele importante, desigur, nu în fleacurile interne. Păi, deunăzi, în interviul acordat unui ziar austriac, a vorbit despre pregătirea pentru război a românilor. Tot acolo i-a beştelit pe Putin şi Tsipras, ale căror politici nu sunt, cică, demne de vremurile actuale. Nici pe politicienii de stânga de aiurea nu-i prea are la inimă, a avut grijă să le transmită prin ziariştii de aceeaşi grupă sanguină. I-ar fi stat mai bine noului locatar de la Cotroceni dacă discuta toate astea mai înainte şi cu noi, nu să le aflăm de la alţii. Dar, probabil, astfel înţelege domnia sa raporturile cu propriii alegători, unii de mâna a doua, se pare, nevrednici să-i fie interlocutori în chestiunile majore.

■ Apropo, sunt sigur că proaspătul premier grec nu are nicio şansă să reziste mult la putere, însă mă reconfortează puseul lui de mândrie naţională. Într-o lume de slugi, condusă de la Washington şi Bruxelles, elenul a primenit aerul stătut al unei Europe debusolate. La fel şi Viktor Orban, şeful cabinetului de la Budapesta. Socialiştii spanioli dau şi ei semne de dezmeticire, italienii încă bâjbâie, situaţia seamănă cu cea din perioada prepaşoptistă. Renaşterea naţională e pe aproape, popoarele nu pot trăi la infinit, prin delegare.

■ Brazilia şi Turcia au scăpat de pericolul americanizării, deocamdată. Mişcările naţionaliste au câştigat bătălia cu imperialismul burgerilor. Chinezii, ca să se ferească de primăverile arabe, au interzis Internetul. Şi noi, românii, am constatat pe pielea noastră nocivitatea acestui virus, forţa-i distrugătoare. Uşor-uşor, ţările se trezesc la realitate, s-au convins câte parale valorează libertatea şi democraţia importate din America.

■ Ce terorişti or fi fost ăia din Paris de şi-au uitat în maşină actele de identitate ? E o întrebare care nu-mi dă pace deloc. Ca şi cea cu multele coincidenţe din aruncarea în aer a Gemenilor, la 11 septembrie 2001. Uciderea spectaculoasă a lui Bin Laden, dar fără arătarea cadavrului, n-o mai iau în calcul. Nu că toate aceste episoade au ceva în comun ? În urma lor, măsurile restrictive au sporit, iar drepturile şi libertăţile cetăţeneşti s-au debilizat primejdios. Omenirea e la cheremul serviciilor secrete.

■ “Ce i-a făcut omul lui Dumnezeu pentru ca acesta să fi condamnat şaizeci de milioane dintre semenii săi să trăiască în Rusia ?” se întreba, nu fără temei, prin 1840, Marchizul de Custine. După un secol şi ceva, nu s-a aflat încă răspunsul, însă calmucii îşi adoră pe mai departe ţarul...

■ La câţiva kilometri de graniţa nordică a României, în războiul din Ucraina, mor zilnic oameni. Iar noi ne prefacem că acolo nu se petrece nimic. Trăim normal, ne mângâiem copiii, mergem la slujbă, ne ghiftuim şi iubim, chefuim, ne tocmim vacanţele estivale... Tragedia urzită de americani şi occidentali la doi paşi de noi nici măcar nu mai emoţionează dincolo de câmpul sângeros. Şi cine e nebun să mai meargă pe front, cum ne atenţionează Klaus Iohannis, de vreme ce propaganda anilor din urmă s-a străduit să ne scopească de patriotism ? Memoria naţională a putrezit şi ea, miroase a stârv, cum să lupţi pentru o ţară care nu-ţi mai aparţine ?

Serviciul de email marketing furnizat de