Insemnarele pentru istorie

Despre Harbuzea, se vorbea ca-si nota intr-un carnetel tot ce ziceau deosebit cunoscutii, prietenii si colegii.

Dar ce credea el c-ar fi atat de deosebit, incat sa fie consemnat mai apoi in "Memoriile" sale, impreuna cu numele persoanelor carora le iesea din gura porumbelul, cu data si ora cand columba isi lua zborul spre posteritate si chiar cu lista martorilor care asistau la ceremonial, nu stia nimeni. Nimeni nu-i vazuse carnetelul si cu atat mai putin faimoasele "Memorii" sortite sa fie publicate dupa moartea sa. Nimeni nu-l surprinsese scriind in carnetelul secret una sau alta din replicile mai inteligente ale interlocutorilor. Ce se stia sigur era ca punea intrebari solemne in cele mai nepotrivite momente si ca, de indata ce primea un raspuns, dadea fuga la toaleta. Cand iesea de la toaleta avea aerul radios al omului care tocmai isi facuse datoria fata de istorie. De aceea, nimeni nu stia nici daca graba cu care se repezea Harbuzea la toaleta, in toiul unor conversatii aprinse, pe teme din cele care puteau interesa soarta omenirii, avea legatura cu carnetul pentru "Memorii" sau doar cu prostata.

Pe lumea asta exista tot felul de nebuni. Unii sunt de parere ca numarul scrantitilor e in crestere, numai ca nu se manifesta conventional - nu se considera Mesia sau Napoleon, nu rad in nestire, nu privesc saptamani de-a randul in gol fara sa scoata un cuvant. Au aparut forme noi de ticneala, pe care inca nu le-a studiat nici un psihiatru. Un caz de tampire in masa putea fi constatat la onomasticile lui Harbuzea. In casa plicticosului profesor de istoria feudalismului timpuriu de la Universitate se strangeau, o data pe an, mai toti politicienii, ziaristii si mondenii momentului pregatiti de acasa cu cate o replica, doua privitoare la globalizare, la invazia chineza ori la esecul UE, cugetari si fraze spirituale bune de a figura in insemnarile secrete ale gazdei si eventual, intr-unul din atat de celebrele sale jurnale pentru mai tarziu. Ca existau cu adevarat sau ca Harbuzea isi inventase de pe la treizeci de ani o legenda, ca sa mascheze o problema timpurie cu prostata, nu se ostenea nimeni sa verifice. O facuse, se pare, securitatea, inainte de ’89, cand i se confiscasera niste manuscrise. Inca de pe atunci, se vorbea ca Harbuzea antologase, in felul lui meticulos si totodata concis, tot ce gandisera si exprimasera pe la petreceri si simpozioane, in pauze, bineinteles, toti intelectualii de seama si chiar dizidentii. Circula chiar ideea ca cine nu fusese remarcat cu un panseu ori macar cu un apropos interesant, de Harbuzea, nu era un intelectual veritabil.

La sfarsitul vestitelor onomastici de la Harbuzea, in care invitatii mancau, beau si palavrageau, simtind cum li se balangane deasupra capului securea istoriei, acestia plecau spre casele lor punandu-le consoartelor aceleasi intrebari. Unul zicea: "Nu-i asa ca chestia aia, ca Basescu are talentul de a-si face dusmani, a fost buna? Tu ce zici, o fi notat-o, ca s-a dus glont la veceu?!". Altul isi soma nevasta sa-l laude: "Hai sa te aud ca am ratat si de data asta sansa. Pai n-ai vazut cum a cascat ochii, cand am zis ca americanii sunt groparii civilizatiei, si cum a sters-o scurt la baie, ca sa ma scrie in carnetel?".