„E vechiul dosar pe care îl știți cu toții, din 2024 – Peșchir Gheorghe Ionuț în care ulterior mi s-a reținut că eu n-am plătit taxe pe cadourile pe care le-am primit pe TikTok”, a spus influencerul, vineri.
„În momentul când nu plătești cadourile care sunt pe TikTok, indiferent că ele au venit ieri sau alatăieri, domnii îți rețin evaziune fiscală. Dar prejudiciul este undeva la 38.000 de euro, nu miliarde”, explică Makaveli.
Reamintim că acesta este cercetat pentru evaziune fiscală alături de alți trei influenceri, iar prejudiciul comun al dosarului în care sunt cercetați toți patru este de 3.324.147 de lei.
Procurorii au dispus pentru el măsura arestului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cât timp se va afla sub control judiciar, Makavelli are următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinței;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu suspecții din cauză;
să comunice lunar informații relevante despre mijloacele sale de existență;
Știre inițială: Influencerul Makaveli, pe numele său, Virgil Alexandru Zidaru, a fost dus, vineri, la Parchetul General pentru audieri, după ce a stat o noapte în Arestul Central al Poliției Capitalei.
Confruntat de jurnaliști în cazul dosarului său, Makaveli a afișat o atitudine dură. Întrebat dacă este suprins de acuzațiile din dosar, influencerul a răspuns: „Dosarul cu Peșchir, trompetele lui Păcuraru să nu mai mintă populația!”
Chiar la ușa Parchetului General, influencerul susține că: „Prejudiciul e de 38.000 de euro, nu de milioane”.
Întrebat de ce nu și-a declarat veniturile, acesta spus: „Nu am avut timp”.
Makaveli este doar una dintre persoanele cercetate într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală, în cadrul operațiunii JUPITER, cu un prejudiciu cauzat care se ridică la aproximativ 3.324.147 de lei. El, alături de alți trei suspecți în dosar sunt acuzați că ar fi obținut bani din crearea de conținut fără de declare veniturile.
Potrivit G4 Media, Makaveli ar fi fostul consilier al Dianei Șoșoacă și a făcut parte și din campania lui Călin Georgescu de promovare pe TikTok în perioada alegerilor prezidențiale din 2024.
Primele audieri au fost, joi, iar apoi influencerul a stat în Arestul Central peste noapte. Cu toate acestea, lui i s-a făcut rău în cursul zilei și a fost dus la Spitalul Floreasca, după care a fost readus la audieri, potrivit sursei citate.
(sursa: Mediafax)
