Anchetele privind 'uriasa frauda“ de la referendum au atins pragul nebuniei institutionale. Din garajul-stat major, Basescu Traian ordona Coloanei a 5-a din Justitie sa dovedeasca rapid, cat mai rapid, ca o monstruoasa manipulare a votului a adunat in urne vointa a 7,5 milioane de 'ultrasi“, dornici sa-l vada suspendat. 500 de plangeri care au fost odata bifate de comisiile electorale si de birourile electorale au devenit 'painea“ pe care procurorii o inghit nemestecata. Painea multa, se stie, tampeste. Efectul consumului excesiv de chifle in cazul dulailor asmutiti de Basescu Traian si eliberati din zgarda de Kovesi si Morar s-a instalat aproape instantaneu. Nu ca fara paine ar fi avut minte multa dar, acum, vedem stupefiati cum un corp de anchetatori au cazut in haznaua adanca a prostiei. Din intunericul pestilential ei nu mai vad nici macar luminita de la capul putului pentru ca oamenii cu bun simt au pus un capac, sa nu sara sobolanii iar afara. Din magma intunericului, procurorii isi transmit peste sate clonele lor care se prezinta in fata taranilor drept cavalerii dreptatii, trimisii lui Dumnezeu. Hoardele de nebuni umbla prin tara, ii asteapta pe oameni in usa bisericii, ii insfaca hoteste si se pun cu interogatoriile pe ei. Sunt ochiti in primul rand batranii care pot fi intimidati mai usor la vederea Bibliei puse de falsii procurori ca zalog al adevarului. Bietii cetateni, scosi din slujba si bagati in ancheta in fata bisericii, incep sa baiguie, sunt facuti vinovati ca se uita la Antena 3 si, blasfemie, au fost la vot. Asa cum i-au indemnat anticristii de la USL si cum i-au impins diavolii de Badea si Gadea. Abia cand se flutura si catusele, interogatii cuprind necazul in care i-a bagat referendumul. Sa-si piarda libertatea in putinii ani ramasi – vorba lui Rus, care nu voia sa-si petreaca batranetile in puscarie – iata un imbold sa minta ca sa scape de parnaie. Chiar daca asa-zisii procurori arata spre Biblia pusa pe capota, la vedere, taranii isi fac cruce cu limba in gura de trei ori si sunt dezlegati sa spuna un neadevar. Ca sa scape de hartuiala zic ca n-au votat! Aha, te-am prins, primare, striga procurorii cu ochii iesiti din orbite. Badea Vasile n-a fost la vot si e votat in liste, ai fraudat, ai furat un camion de voturi. Cati de Vasile sunt la voi in sat? O suta doi? Astia toti, alde Vasile nu s-au dus precis la vot, ca d’aia ii cheama Vasile. Se retrag sub nuc si raporteaza spre bunkar: i-am dovedit, o frauda de mari proportii nea Vasile si tot neamul lui n-au votat, cu mana pe Biblie si cu ochii pe catuse au recunoscut.
Din varful Justitiei, la CSM, o blonda care s-a indopat si ea cu multa paine de cand era mica, nu vede, nu aude suspinele taranilor anchetati. Cere tacere deplina, nimeni sa nu zica nimic, sa nu ceara nimic, o explicatie macar de ochii lumii. Te iei de mine? Dai in fabrici si uzine, tine isonul blondei un tip cu pletele slinoase si mustacioara de baiat de pravalie. Mucles, zice el, ca la mama lui, spre clica lui Ponta si Antonescu. Astia doi, plus Ion Iliescu, sa ne ceara noua socoteala? Noi am mancat paine multa, ba tontilor!
Asta e imunitatea procurorilor. Are coaja!