Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pacientul prezidențial părăsește tot mai des saloanele Cotrocenilor, expunându-se, pe proprie răspundere, examinării publice.
Este drept că niciodată comportamentul lui Băsescu Traian n-a fost încorsetat de vreo rigoare comportamentală. Nicicând Băsescu nu a fost stresat de măruntele încorsetări ale Constituției, ale legilor ordinare, ale prestigiului instituției prezidențiale sau ale vreunor dictate presupuse de bunul simț. Dar, chiar și așa, până în urmă cu ceva vreme, pe când nu era dovedit ca mare mincinos, chiriașul din Deal parcă era mai precaut. Parcă mai practica o oarece fereală atunci când interesele personale sau cele partinice îl forțau să iasă din fișa postului. De la o vreme însă, nicio cămașă de forță nu pare să-i mai facă față chiriașului de la Cotroceni. Omul se dă în stambă cu o neglijență pe care numai disperarea o poate genera. Și este vorba despre o așa disperare pe care simpla pierdere a puterii nu o poate justifica. Când însă pierderea puterii este însoțită de pierderea imunității, frisoanele omului par într-adevăr justificate. Fiindcă răsfățul agoniselii lacome este capabil să ofere oricând retururi cărora nu este ușor să le faci față.
Nu mi-am propus să inventariez gafele prin care Băsescu s-a făcut remarcat în ultimul timp. Omul este mult prea productiv în acest sens și n-am chef să-mi încarc memoria cu astfel de năsărâmbe. Ba chiar mă amuz când observ insistența cu care consumatorul ultimelor zvâcniri prezidențiale pompează electoral în partidulețul pe care și l-a creat. Pempeul politic în care Băsescu a parcat vremelnic pomanagiii unei apuse măreții seamănă mai degrabă cu un loc de veci decât cu o promisiune de viitoare născare. Oricum, oricare ar fi în continuare mersul pempiștilor, eu zic să fie sănătoși cu toții și să trăiască fiecare după cum merită. Preocupările lor mărunt-partinice nu mă activează în niciun fel. Altceva nu înțeleg și de aceea scriu.
Traian Băsescu a declarat că nu are de gând să activeze instituția grațierii în legătură cu oamenii din fotbal care au ajuns în pușcărie. Recunosc dreptul președintelui de a acționa așa cum îi dictează conștiința. Apar totuși două amendamente în acest caz. Un președinte care funcționează în respect față de instituția prezidențială nu formulează refuzul aducând în plus acuzații extrajudiciare celor încarcerați. O asemenea participare subiectivă îl descalifică pe Băsescu. Iar când afli că același Băsescu a aplicat o dublă grațiere unei individe care a practicat ciordeala cu repetiție (de aceea și dubla grațiere), nu poți să nu te întrebi de unde a apărut, la același președinte care este el, surplusul de îngăduință. Și îmi pun o asemenea întrebare fiindcă nu vreau să cred că ar putea fi vorba de îngăduință colegială față de o practicantă a tunurilor imobiliare.
