Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mă întorc din străinătate. Pasagerii coboară grăbiţi şi se încolonează spre ghişee. O bătrânică face notă discordantă, aşteptând un cărucior care s-o poarte către ieşire. Un bărbat de vreo treizeci de ani, în uniformă, o urcă în atelajul aeroportuar şi se alătură grupului pentru formalităţile vamale. Femeia se uită în jur cu nesaţ, semn că n-a mai călcat pe aici de ceva vreme. "Ce mai e prin România?", o aud întrebându-şi însoţitorul. "Aceiaşi comunişti conduc şi azi!", răspunde tânărul cu dispreţ suveran şi dă din mână a lehamite. Interlocutoarea zâmbeşte amar şi devine reflexivă.
Şi dacă individul are dreptate?
"Democraţi de tip într-adevăr occidental nu ştiu dacă am întâlnit zece-douăzeci în opt ani de închisoare", remarcă Radu Cioculescu, un "client" al temniţelor comuniste. Observaţia, preluată de Adrian Marino în memoriile sale care au iscat atâta vâlvă, e şi acum actuală, deşi s-a scurs mai mult de-o jumătate de veac. Constat că politicienii noştri sunt ataşaţi în continuare valorilor orientale, şi nu apusene, de unde şi restanţele în procesul eurointegrării. Ruralismul accentuat, cu iz medieval, şi spiritul de clan al Balcanilor, precum şi rânduielile fanariote ne-au îndepărtat definitiv de normalitatea Europei de Vest. Hatârul şi bacşişul, pila şi darul sunt, dintotdeauna, treptele ascensiunii individului, sociale şi profesionale. Meritocraţia dâmboviţeană nu-şi are altundeva resorturile decât în lanţul slăbiciunilor de neam crescut în cultul ploconului.
De unde şi veşnica ploconire la picioarele unei "tagme stăpânitoare plămădită din toate lepădăturile venetice şi din belşug altoită cu sânge ţigănesc", vorba lui Mateiu Caragiale. Circulaţia liberă a competenţelor e mereu îngrădită de sistemul tutelar al "obligaţiilor" de sânge sau de partid. Al cumetriilor şi aranjamentelor obscene. Interesele, deloc oneste, stabilesc ierarhiile, iar mita electorală, structurile parlamentare. Mesajul naţionalist a făcut veşnic carieră, dar libertatea a dat frisoane locuitorilor obişnuiţi să fie duşi de căpăstru la saivanele de votare. De la şeful statului şi până la ultimul activist politic, veţi găsi anevoie un democrat occidental adevărat. Şi, la urma urmei, pe cine-ar reprezenta el, într-o ţară infestată de demagogie şi populism? "Papionul" nu va câştiga vreodată lupta cu "opinca" sau cu "pufoaica", aşa că omagiaţi-i pe mai departe pe alde Băsescu!
În "Viaţa unui om singur", Adrian Marino scrie că unica ideologie politică a burgheziei neaoşe a fost "restitutio in integrum". Nu-l contrazic defel, căci falimentul postdecembrist al ţărăniştilor este exemplar. Dar "ideologia" de care vorbeşte controversatul cărturar e însuşită otova de fiecare partid de la noi. Păi, în succesiunea lor la putere, principala preocupare nu o constituie problemele sociale şi economice ori drepturile cetăţeneşti, ci recuperarea vechilor poziţii deţinute în guvernările trecute. Vasăzică, dacă deunăzi, la putere fiind, am rupt hălci importante din administraţia centrală şi locală, e musai să le luăm înapoi! Aşadar, "restitutio in integrum", însă cu schepsis adaptat politicii de pradă în era globalizării.
În aceeaşi carte ni se spune că George Ivaşcu şi Gellu Naum, şi ei puşcăriaşi ai regimului purpuriu, "detestau profund şi total vechea societate «burgheză» românească pe care ar fi dorit-o desfiinţată". Autorul memoriilor consideră ura fanatică şi monstruoasă ba o "anomalie morală", ba o "aberaţie ideologică". Până să-i citesc pe Drăghicescu, Eminescu (gazetarul) şi Pandrea ori pe câţiva clasici ai literaturii autohtone, gândeam asemenea lui Marino. Lecturile respective şi deceniile capitaliste de dinapoi (acest "inaugural ratat" în opinia academicianului Florin Constantiniu) m-au apropiat însă de gânditorii antiburghezi. Fiindcă, privind în jur, burghezia postdecembristă nu-i altceva decât o copie a celei ante şi interbelice. Şi cum să nu-ţi doreşti desfiinţarea ei? Pentru că tocmai noua burghezie este "anomalia morală", "aberaţia ideologică", nicidecum ura zdrenţăroşilor împotriva pecinginii reizbucnite!
Actualul preşedinte al României a fost "gratulat" în fel şi chip, şi pe bună dreptate, punându-se în situaţii de-un penibil greu de închipuit. Nerespectându-se pe sine, ca şef al statului, nu putea cere respectul celorlalţi. Şi mai nimeni nu l-a iertat, dedicându-i kilometri de insulte şi insinuări ironice. În iarna ultimei vrajbe naţionale, ne aşteptaserăm să-l răsturnăm de la Cotroceni, să-l transformăm într-o amintire tristă a istoriei. Dinspre opoziţie ne era propus nesăratul Geoană, însă ce mai conta?, condotierul trebuia înlăturat! "Stenogramele" lui Voicu ne-au pansat în parte regretele rezultatului de la prezidenţiale, au îndulcit un deznodământ anticipat de puţini. Recent, aflăm că "prostănacul" e chiar "imaginea eşecului, a compromisului, a înfrângerilor şi a umilinţelor". Descrierea acestui "Gică Contra" al PSD îi aparţine nu vreunui adversar portocaliu, ci liderului propriei formaţiuni, Victor Ponta. Care Ponta e un "puşti obraznic şi răzvrătit", conştient de "criza sa de identitate", de "creştere" şi "afirmare", pornit într-un atac "lipsit de bun-simţ şi de logică".
Riposta a venit prompt, pârâtul, lider de senat, contracarând cu un interviu otrăvit. Aşadar, cei care ne ademenesc cu alternativa la "ciuma oranj" au în frunte ba un ratat jalnic, ba un mucos cu tupeu... Halal perspectivă de schimbare! Şi ne mai întrebăm de ce bourul mioritic nu mai are pic de consideraţie faţă de autorităţi şi de cei care le păstoresc! Nu-i nici o îndoială, ne lipsesc politicienii cu adevărat occidentali, ce cruntă realitate !
