x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Interzicerea proprietăţii

Interzicerea proprietăţii

de Ionuț Bălan    |    28 Aug 2013   •   14:53

Nu ştiu cum se face, dar o temă revine mereu în actualitate: reprimarea proprietăţii. Iar cei mai hotărâţi paşi în această direcţie i-a făcut, fireşte, un guvern de dreapta. Cabinetul Boc a venit cu ideea de a indexa taxele pe proprietate în 2010 cu rata inflaţiei din ultimii trei ani. Adică, deşi inflaţia e tot o taxă şi proprietăţile imobiliare şi impozitele n-au nicio legătură cu coşul de consum pe baza căruia se calculează rata inflaţiei, Boc a arătat că se poate. După care, la jumătate exerciţiului fiscal 2010, acelaşi guvern a refuzat să se uite în ochii celor care-şi plătiseră integral taxele locale şi a decis să dubleze - prin ordonanţă de urgenţă - impozitele pentru autovehiculele cu capacitate cilindrică de peste 2.000 cmc şi să diferenţieze taxele pentru persoanele care au mai multe imobile.

Sigur, Guvernul Ponta nu putea rămâne mai prejos. Deşi iniţial a lăsat la latitudinea primariilor majorarea taxelor locale cu inflaţia din ultimii trei ani, a revenit asupra deciziei după alegeri şi a impus primăriilor cu arierate creşterea taxelor. Ce dacă unii proprietari apucaseră să le achite la început de an, nu e păcat să n-avem şi în 2013 un cadru legal retroactiv?! Dar să lăsăm casele, pentru că, în câteva zile, când o să scadă TVA la pâine, se va acciza în compensaţie „luxul”. Iar în această categorie vor fi incluse autoturismele cu capacitate cilindrică de peste 3.000 cmc.

Deci, cine vrea o maşină puternică va fi mai întâi accizat, cum a hotărât Guvernul Ponta, după care va fi supraimpozitat cu taxe locale, cum s-a gândit Cabinetului Boc. Cu alte cuvinte, după ce oamenilor de afaceri le sunt taxate dividendele cu 16% şi maşinile de peste 3.000 cmc pe care le cumpără din dividende cu TVA majorat de 24% şi, mai nou, cu accize, ce să vezi? Plătesc taxe pe proprietate actualizate cu o taxă - inflaţia -, care în cazul maşinilor cu motorizări mari sunt prohibitive. Iar aici, la capitolul motorizare, se mai ridică o problemă. Ce e aceea o maşină puternică? Un Aro 244 de 3.200 centimetri cubi, care are o putere a motorului de 90 cai putere? Sau un Porsche Cayenne care cu aceeaşi cilindree dezvoltă o putere de trei ori mai mare? Cel de-al doilea e într-adevăr un automobil puternic, dar pentru care se plăteşte un impozit similar cu cel pentru un Aro cu care se cară varză şi cartofi.

Cumpărătorii de maşini cu motoare de peste 3000 cmc vor plăti nu mai puţin de şase taxe: timbrul de mediu, asigurarea RCA, taxa RAR, taxa de înmatriculare, noua acciză şi impozitul anual pe proprietate. Şi ceea ce-i mai grav e că respectivele impozite reprezintă o nouă impunere asupra unui venit deja taxat. Aşadar, cei care n-au venituri suficiente să achiziţioneze proprietăţi nu-s impozitaţi, ci doar cei care au capacitatea să investească. Şi ca nu să o facă, vine statul român şi le ia banii. Da, dar între ţări tocmai pentru a nu fi impozitat de două ori acelaşi venit există tratate de evitare a dublei impuneri. Acesta e principiul, însă România a rămas un stat socialist, din moment ce nu-şi încurajează cetăţenii să aibă proprietăţi şi nu le oferă deductibilităţi.
 

×