Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
E limpede, cred, ca in titlu ma refer la noi si la tara noastra. Zilele trecute, Mariano Rajoy, primul ministru al Spaniei si presedinte al Partidului Popular (!) aflat la putere, respingea ferm masurile de austeritate fiscala cu efecte "sinucigase" pentru tara sa. El incepea "o cruciada" – cum spunea presa – anuntand un deficit bugetar mult mai mare decat cel cerut de tratatul fiscal al UE si, mai ales, de cancelarul Germaniei si argumenta: "Este o decizie suverana care apartine spaniolilor". Austeritatea obsesiva, numita chiar "maniacala", pe meleagurile noastre arata – pe langa multa durere – mai ales neputinta si incompetenta guvernantilor in sustinerea economiei romanesti. Cealalta fata a monedei arata supunerea, mai mult rusinoasa si vinovata decat rationala, in fata cerintelor de a "rezolva" problemele economice prin retete de tip FMI al caror scop anuntat nu s-a dovedit si realizat. Din nou privatizari fara analize de fond ale consecintelor, din nou concedieri, din nou sisteme sociale fundamentale (invatamant, sanatate) duse in debandada. Si intre neputinta si supunere, un vast teren al coruptiei. Atunci cand in administratia publica domina coruptia, privatizarea este o solutie. Numai ca am o intrebare: cei care privatizeaza si functioneaza fara increderea publicului tot ei o vor face intr-o schema de incredere sau mai degraba intr-una de inselaciune? Pot fi sinceri pentru binele public sau sunt de fapt autentici in schemele de inselaciune?
Intr-un text biblic se spune ca inselaciunea din urma e mai rea decat cea dintai. Mai exact, "ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii". (Ioan 8:44)
Ce n-am inteles imediat dupa Revolutie este ca am avut o revolutie eliberatoare, iar nu una morala. In libertate am mutilat binele si adevarul si evident ca vina apartine politicii. O spun cei mai multi dintre romani. La noi politica s-a impus cu pretul decaderii Romaniei? E un paradox? Da si nu. De la gongul libertatii din Decembrie 1989, la geamatul supunerii de astazi. Furia de atunci inlocuita acum de o tacere resemnata. 22 de ani care s-au scurs fara o reala ierarhie a prioritatilor economice si sociale. Iar cand ele au fost totusi anuntate n-au fost realizate caci au fost ierarhii daramate la fiecare schimbare a puterii. Prin cuvintele lui Max Weber sa ne intoarcem la adevaruri simple: "O etica a scopurilor finale si o etica a responsabilitatii nu sunt in absoluta contradictie ci sunt complementare; la unison ele constituie un om autentic – un om care poate avea chemarea politicii".
Sacrificiul tinerilor din ultimii ani, care au intrat pe piata muncii cu pregatire slaba si la discretia angajatorilor nu a fost suficient. Cu toata umilinta si degradarea umana la care au fost supusi politica a decis "lucrurile sa ramana cum au fost". Schimbarea este prevazuta totdeauna in viitor, niciodata in prezent. Ce ne mai ramane? O credinta a noastra mai puternica decat toata necredinta lor.
