Întrebări ce par a nu avea nici o legătură

Cu ani in urma, in "lumea cealalta" auzeam mereu expresia " lumea libera" sau despre unul care ramanea ori fugea in occident "a ales liberta­tea", si in mintile noastre asa zise "in­doc­trinate", vedeam taigaua nes­far­sita a libertatii unde soarele si luna se im­bratisau in armonia celesta a co­ru­rilor de tigani si mahmureala tran­da­viei boierilor imbratisati si ei la randul lor cu proletariatul pauper spre fericirea si pacea lumii mult vi­sa­te. Dar anii trec ca un sunet, cum zice psalmistul, si iata ca Dumnezeu ne-a ascultat ruga, ne-a pus mana pe cap ca o pleasca divina si ne-a zis: Na-va Libertate! Si dupa ce am tras o hora buna democratica si un barbunc al privatizarilor, incepem sa ne mai dezmeticim si asemenea ie­pu­rilor prinsi in lumina farurilor ne in­trebam cu spaima: Este oare omul li­ber cu adevarat? Este omul capabil de a se uni cu sine insusi spre a fi li­ber? La ce ne obliga viata pentru a trai mai bine, mai onest si cu adevarat liber? Ce perspectiva au aceste in­tre­bari la care nici nu ne-am gandit vreodata? Ba unii mai imbuibati de noua calitate a vietii ies in diferite bal­coane sau chiar pe acoperis si se intreaba cu optimism: Merita oare sa traiesti?

Daca omul s-a nascut si vine din oceanul infinit si fara maluri al Univesului si s-a manifestat intotdeauna ca o entitate individuala, evoluand numai ca fiinta umana si atunci si acum, daca a suferit valurile si vanturile abatute asupra lumii si a lui insusi ca pamantean, mereu a avut memoria scurta si a uitat mereu ca daca visurile sale sunt eterne, zabava lui pe pamant este efemera. Cand drumul este limitat, este limitata si posibilitatea de indeplinire a visului. In anii multi, greu de numarat, care au trecut, omul a invatat si lumina si in­tunericul, a invatat si sanatatea si boa­la, si bucuria si mizeria vietii, si fe­ricirea si tristetea ridicandu-se si co­borand, cand cu capul in nori, cand cu fundul in balta pastrand mereu vi­sul originii sale universale. Visele sunt frumoase dar realitatea ne smulge adevarul intreg fara sa ne putem salva prin minciuna care este si ea universala si fiica a nemarginitului ocean. Si iata ca vine vremea si acuma a venit, sa ne intrebam care este de fapt sensul vietii, ce conduce si ce stapaneste legatura adevarata dintre ceea ce numim biologic si ceea ce numim social la nivelul fiintei umane, adica a noastra a oamenilor liberi.

De-a lungul vremii multi s-au intrebat ce este omul si care este drumul sau, in timpurile mai moderne omul a fost parasit si intrebarile sunt legate de soarta omenirii. Intre Schopenhauer care spunea ca "Izvorul principal al celor mai mari rele care lovesc omul este omul in­susi" considerand viata ca durere si suferinta, pana la marii dascali Marx si Engels care considerau ca menirea omului este aceea "de a fi om" ras­turnand relatia in care omul este o fiinta injosita, inrobita, parasita ... tre­buie sa trecem si pe la domnul Thomas Hobbes, care ne invata ca omul prin natura sa este egoist si nu social "un lup fata de alt om", o jungla de rapitori individuali, patima, teama, saracie, singuratate, josnicie, sal­ba­ti­cie si mai ales ignoranta si chiar bestialitate. (Bravos, nene Hobbes, cum le spui matale, mai rar, parca te-ai nascut la poalele Carpatilor, nu alta.) Si sa nu-l uitam nici pe domnul John Locke care zice ca starea naturala a omului nu este brutalitatea si violenta ci ratiunea "implementata" (zic eu) prin totala libertate si egalitate a oa­menilor, devenind proprii lor ju­de­catori ( hai ca-i buna) si dispunand de persoana lor in limitele legilor naturale. De unde se vede ca d-l Locke nu auzise inca de "cadavrul din debara", mi se pare normal. La anul 1690 probabil ca mai existau legi na­turale. Ca sa nu mai vorbim de tatal lui "Emil", d-l Jean Jacques-Rous­seau, filozof solitar nefericit si haituit si persecutat chiar de secolul care l-a considerat constiinta sa, iar el sus­ti­nea sus si tare ca omul este bun din nastere dar... institutiile, societatea sunt cele care l-au facut rau. Si ca numai prin intoarcerea la natura omul poate deveni mai bun, mai in­te­lept, mai fericit mai impacat cu sine insusi, redobandind iar starea lui na­turala ca o victorie asupra societatii artificiale. Ce sa zic, nea Jeane, care natura? Daca te-ai trezi, ai muri de ini­ma rea. Lucrurile s-au mai schimbat cu natura, ce nu-i parloaga e o balta de detergenti care inalbesc extraordinar si scot orice pata si munti de nitrati care ingrasa omul in sfarsit liber si cu "soarta" tinuta in propria mana. S-a schimbat si omul iti inchipui ce e azi, cand avem si droguri si SIDA si cancer, daca inca in l982, murea un copil la fiecare doua secunde datorita bolilor si lipsei de alimente. Conditia omului, nea Jeane, e regandita: cultura, sanatatea, educatia, omul e aproape TOTAL, "explicativ si interpretativ"oferit de diferitele si modernele orientari psihologice si filozofice. N-o sa-ti vina sa crezi dar daca ai trai azi la noi, te-ai umple de bani, mergand ca psiholog din casa in casa sa ne educi copiii, ca nu mai avem voie sa-i ba­tem, da, avem telefon verde. Uite chiar zilele trecute am vazut un film de-al matale, francez, "Entre les murs" (In clasa) in care elevii ii spu­neau profesorului cand erau opriti din discutiile intre ei in timpul lectiei: Omu­le, nu vorbesc cu tine. Si profesorul nu se supara ba dimpotriva se bu­cura ca elevii il suporta in clasa sa poa­ta castiga si el un ban cinstit. Hai ca e tare. Nea Jeane, Liberte! Fraternite! Egalite! Inca una si am terminat: cand eram eu miner intr-un film am auzit o expresie " Asta n-o sa moara in patul lui", Acuma ne-am putea exprima mult mai plastic:
O SA MURIM DE LIBERTATE.
Bucuresti martie 2009