Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cei mai multi oameni ai zilelor noastre nu sunt obisnuiti cu introspectia sincera; pare ca suferim cu totii de o boala, care-ar putea fi numita 'fuga de sine', inversul introspectiei. Avem continuu ceva de vazut in afara noastra, ceva de disecat, ceva tulburator, ceva indamisibil, ceva rau, ceva urat, ceva frumos, ceva care ne vorbeste despre lumea exterioara si ne ajuta sa ne scuzam pe noi in fata propriei constiinte pentru pacatul de a nu ne privi mintea si emotiile proprii. Miscarea lumii exterioare misca gandurile, emotiile si toate trairile interioare ale omului, dar el nu este constient de transferul subtil al acestei lumi pline de suferinta, ce-i patrunde in launtru prin propria sa alegere de 'a privi'.
Daca privim consistent, concentrat si cu toata sinceritatea catre lumea politica, aducem in noi insine trairile care-i compun structura; in noi insine invie lumea pe care o privim, lumea careia ii dam atentie, lumea in care ne implicam, nu doar facand parte din ea, ci numai fiind atenti la ea. Interesul pentru vedete – fie ele superficiale sau nu - contine in ascuns tocmai recunoasterea inconstienta a vietii noastre interioare si identificarea cu acele trairi care pot fi recunoscute in noi insine, daca am intoarce lupa atentiei catre sine. Ceea ce vedem in lume ne afecteaza, dar nu-i vina lumii pentru 'afectiunile noastre interioare', fie ele mentale, sufletesti sau spirituale, cat mai degraba acesta ar putea fi chiar meritul lumii. Vedem cauzele problemelor noastre in lume, dar nu pentru ca ele ar fi neaparat acolo, cat pentru ca suntem prea ocupati, unii prea jenati, altii prea infricosati pentru un exercitiu sincer de introspectie. Sa-ti vezi 'adversarii launtrici' este o chestiune de curaj nemasurat, caci presupune sa cauti cu devotiune adevarul, iar drumul adevarului cere confruntare dureroasa cu minciuna pe care singuri ne-am servit-o si ne-am scuzat-o o viata intreaga.
Introspectia despre care vorbim aici nu ne cere sa negam realitatea lumii exterioare, caci si negarea lumii ar fi o minciuna; cum am putea nega faptul ca un om ne tradeaza, ca altul minte, ca altul vrea sa castige prin metoda 'scopul scuza mijloacele'? Nu despre negarea lumii exterioare e vorba acum, ci despre a privi catre ea ca spre cel mai mare vindecator al existentei, cel mai teribil 'dezvaluitor' al lucrurilor ascunse in noi. Daca un om iubit sau un om pe care l-am apreciat nespus ne tradeaza, noi respingem, suferim, uram, detestam, ocolim omul acela atunci cand aruncam cauza suferintei asupra lumii exterioare si prin asta ramanem in boala. Vom fi vindecati in clipa in care vom putem privi cu detasare catre tradator, intrebandu-ne; 'Ce anume simt eu acum, ca omul acesta m-a tradat'? Daca ma infurii, daca ma doare, daca urasc, daca mi-e frica; iata, bolile mele se dezvaluie pentru ca eu sa le vindec in mine. Privirea instrospectiva ma ajuta fabulos sa ma recunosc si sa ma responsabilizez in fata evenimentelor vietii, sa-mi vindec mintea, care-a facut o tragedie dintr-o tradare, sa-mi vindec sufletul, care s-a epuizat din pricina ei, in vreme ce am si optiunea de a accepta, de a ma simti iubit si fericit in viata mea, cu sau fara cel ce mi-a creat suferinta. Lumea ne arata ce simtim si ce gandim prin tot ce face ea in relatia cu noi sau dincolo de orice relatie, doar privind-o constient. In noi se iveste imaginea lumii propriei constiinte in relatia cu orice eveniment de viata; tocmai de aceea vedem lucrurile lumii atat de diferit, de aceea vedem aceeasi situatie si-o descriem ca avand o mie de fete. Ceea ce vedem este lumea noastra interioara. A recunoaste asa ceva e greu, greu de tot, dar tocmai asta-i instrospectia sincera!
Citește pe Antena3.ro
