Investiţii-beton şi liberalism de carton

Dacă guvernarea e liberală doar cu numele, investiţiile ajung doar acolo unde le "indrumă" statul

Dacă guvernarea e liberală doar cu numele, investiţiile ajung doar acolo unde le "indrumă" statul

Valoarea imobilelor e de şapte ori mai mare decăt venitul net anual al romănilor, faţă de un raport de 4 la 1 in 2002, observa BNR in ultima analiză privind stabilitatea financiară. Asta sugerează că piaţa imobiliară a devenit mai riscantă şi romănii ar trebui să fie mai atenţi la ce cumpără. Dar intrebarea este de ce investesc romănii in imobile şi nu in industria alimentară? De ce in case şi terenuri şi nu in industria auto, a cimentului, a tutunului, in siderurgie, energie sau in activele marilor magazine? Răspunsul este simplu: romănii investesc in piaţa imobiliară fiindcă este piaţă, oricine poate intra. In industria alimentară ori in cea a cimentului, statul restricţionează accesul celor nou-intraţi prin norme sanitare sau de mediu. In industria tutunului, lansarea unei mărci ieftine de ţigări se loveşte de acciza minimă. In industria auto şi in siderurgie, principalele companii au beneficiat de scutiri la plata impozitului pe profit, ceea ce după aderare nu mai e permis. Producătorii din energie, in loc să fie listaţi la bursă, sunt incă in proprietatea statului şi trăiesc intr-o bună inţelegere cu intermediarii agreaţi. Iar marile magazine care dezvoltă un comerţ civilizat au primit cadou de la primării terenuri in buricul tărgului. Se poate bate cineva cu investitorii strategici?


Să nu priviţi insă accesul pe piaţa imobiliară ca pe o secvenţă din alt film. Anterior, tot nişte clienţi ai statului au cumpărat pe mai nimic ogoare la marginea marilor oraşe şi le-au trecut, cu ajutorul primarilor, din extravilan in intravilan. Acum, la sute de euro pe metru pătrat, accesul a devenit liber pentru ca piaţa să aibă volum şi să susţină preţurile.
Dar problema nu este cum au făcut clienţii statului primul milion din vănzarea unor terenuri, ci că - in lipsa deschiderii altor pieţe - romănii işi pun toate ouăle in acelaşi coş. Dacă nu credeţi, uitaţi-vă pe bursă ca să vedeţi căt de scumpe sunt puţinele alternative de plasament la imobile. Iar Standard & Poor’s vine şi zice că ţările cu cel mai clar risc de supraincălzire sunt Romănia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania. Surprinzător, de pe listă lipseşte Polonia, deşi, anul trecut, imobilele din Varşovia s-au scumpit cu mai bine de 50%, la fel ca la Bucureşti. Care să fie secretul polonezilor?


Nu-i nici un secret: pe cănd la noi investitorii mergeau cu mic, cu mare pe piaţa imobiliară, in Polonia, statul le permitea să cumpere şi altceva. La Varşovia funcţionează una dintre cele mai dezvoltate burse din regiune şi intreprinzătorii pot investi in domenii dintre cele mai diverse. Apoi, cănd capitalurile dezvoltă afaceri şi produse, acestea substituie importuri. Iar la final se explică şi de ce ne-a inclus Standard & Poor’s pe acea listă: pentru că, ocupaţi fiind cu imobilele, am uitat că suntem o ţară mare, care ar trebui să aibă capacitatea de a substitui importuri. Potrivit Standard & Poor’s, Bulgaria şi ţările baltice sunt economii mici, care nu se bucură de acest atu.


E limpede. In loc să se tot vănture idei pe tema limitării cererii interne, ar trebui să ne uităm mai bine la ofertă. Aceasta este redusă şi scumpă, fiindcă statul obstrucţionează accesul pe pieţe. Iar cănd nu alocă piaţa resursele, ci redistribuie Guvernul nivelul de trai, inflaţia e mare şi costul capitalului - piperat. Ăsta nu-i in nici un caz liberalism, după cum sugerează gradul de deschidere a economiei, ci protecţionism, aşa cum arată inflaţia (monetară şi legislativă).