Io, Saturnalia!

Era pe la sfarsitul anilor ’70. Scrisesem unul din poemele ce mi-au adus mari necazuri. Se intituleaza "Despre Saturnalii". Fericit ca ma aflam in orasul de bastina, Timisoara, am citit poemul cu o voce subversiv linistita, spre nelinistea unei parti a asistentei. Seara, la restaurantul "Bastion", am fost atentionat ca "vor fi repercusiuni". Au fost.

A povesti un poem e un tembelism. Tot ce vreau sa spun este ca textul incerca sa sugereze ca varful pierduse "legatura cu masele". Si ca anti-cul obicei al Saturnaliilor, zile in care stapanii spalau picioarele celor ce-i serveau in tot restul anului, fusese una din cele mai intelepte sarbatori. Sociologia moderna ar putea considera Saturnaliile o supapa ce elibereaza cantitatea necesara de presiune pentru ca oala sociala sa nu plesneasca.

Dupa ce in decembrie ’89 oala romaneasca a plesnit, am lucrat vreme de sapte ani in Romania si Republica Moldova. M-am ocupat si de programe dedicate renasterii si consolidarii societatii civile. Destul de repede am inceput sa fiu ingrijorat insa de prapastia din ce in ce mai mare dintre autodeclaratii mandarini ai societatii civile si palmasii celui "de-al treilea sector societal". Am dat un tipat, doua. "Repercusiunile" au aparut cu promptitudine. O mandarina chiar s-a plans la tribunal.

Intr-un acces de tembelism, am gandit "un proiect populist", cum mi s-a atras atentia. Imaginasem un Birtulet de Idei - "La Saturnalii". Contra unor costuri simbolice, oameni interesati sa schimbe opinii, sa discute intr-o ambianta amicala si civilizata cu Liiceanu, Manolescu, Plesu, Dinescu, Patapievici, Bernea, Blandiana ar fi putut comanda o ciulama gatita chiar de Gabriel, o saramura preparata chiar de Mircea, doua clatite bibilite chiar de Andrei ori doar o cafea tare invartita chiar de Ana, aduse la masa de mine, Iosif Sava, Biju Morar, Mihaies ori C.T.Popescu.

Desenasem servetelele, schitasem niste postere, gasisem niste sorturi de bucatarie foarte amuzante ba, chiar si un prieten cu bani care sa sponsorizeze aceasta aventura. Nu am apucat sa prezint "proiectul populist" decat catorva prieteni. Destul de prins de idee, N. s-a aratat insa sceptic in privinta disponibilitatii "angajatilor". In schimb, M. vedea birtuletul ca si deschis. Din varii motive, am lasat-o balta.

Forumurile initiate azi de publicatii romanesti pot juca si rolul unui pod cibernetic peste prapastia ce ii desparte deseori pe cei ce publica de cei ce ii citesc. Vrei sa te angajezi in dialog, bine. Nu vrei - e in regula. Dar nu are cum sa-ti strice sa vezi ce reactii starnesc opiniile tale.

Se intampla ca, luati de vantul "defenestrarii", unii forumisti fie vorbesc in dodii, fie isi descarca amaraciunile intr-un limbaj prea frust, simtind nevoia sa-i calce in picioare (deocamdata doar la figurat) pe cei pe care ii citesc in ziar. Dar asta nu trebuie sa determine publicatiile sa renunte la forumurile postate direct sub fiecare articol.

Pudibonderia nu a sporit niciodata numarul fecioarelor, iar prohibitia americana nu a diminuat numarul alcoolicilor. Si-apoi, chiar e mai de Doamne ajuta sa semnezi in gazeta ca tot ce ti-a dat prin cap intrand in Biroul Oval a fost sa vezi daca esti inchis la prohab decat haiosul indemn electronic adresat editorialistilor "Bey, mataputzelor, mai taceti dreak’ din gura!".

Satul de sofisticariile celor mai moderne teorii ale comunicarii, ma intorc la limpedele Montaigne: "Cuvantul este jumatate al celui ce-l rosteste si jumatate al celui ce-l asculta." Deci, mai incerc o data: Mr. Tuca, tear down this (fire)wall!