x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Iohannis-BA! Și APCE-DA!

Iohannis-BA! Și APCE-DA!

de Serban Cionoff    |    29 Iun 2019   •   06:12
Iohannis-BA! Și APCE-DA!

Joi, în cadrul celei de a treia sesiuni ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei(APCE), ale cărei lucruri s-au ținut la Strasbourg, membrii Comisiei pentru afaceri politice și diplomație l-au desemnat, în unanimitate, pe senatorul Titus Corlățean membru al delegației parlamentare române la APCE,ca raportor pe tema marcării a zece ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona:întărirea colaborării Consiliului Europei și Uniunii Europene. Potrivit agențiilor de presă care au transmis informația, printre elementele de mandat ale viitorului raport figurează și promovarea în continuare a proiectului  de aderare a Uniunii Europene la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și punerea în aplicare a acquis-ului de excepție al Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului,democrației și statului de drept.Raport care urmează a fi elaborat  în contextul unei agende de extindere în perspectivă a Uniunii Europene cu actualele state membre ale Consiliului Europei.  În marja celei de-a treia sesiuni a APCE, senatorul Titus Corlățean a inițiat o moțiune de rezoluție pe tema nerespectării de către Ucraina a angajamentelor în materia drepturilor lingvistice ale minorităților naționale, inclusiv pentru limba română. Demers care a întrunit  aprecieri binemeritate..  
 Nu, nu este nici-o coincidență de nume!Vorbim despre același Titus Corlățean, jurist și diplomat de excepție a cărui numire în funcția de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost respinsă, recent,  de către (încă) președintele Klaus Iohannis. membriiȘi nu doar că a fost respinsă, ci a fost și taxată de către (încă) președintele României ca fiind ,,o alegere total nepotrivită’’. După care, de parcă nu era destul, tot domnul (încă )președinte a tunat:,,Titus Corlățean nu va fi ministru la nimic!’’ Argumentul-forte al samavolnicei decizii de rit prezidențial fiind acela că Titus Corlățean ,,e artizanul catastrofei de la alegerile din străinătate din 2014’’. Noroc, mare noroc, zău așa, că a fost pe fază un consilier sau, mă rog, un făcător de texte de la Palatul Cotroceni și care a introdus precizarea ,,catastrofa de la alegerile din străinătate din 2014’’.Altminteri, din gura  domnului(încă)președinte , ar fi zburat păsărica despre ,,catastrofa de la alegerile din 2014’’, în țară și peste hotare. Mai corect spus: alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României! Închipuiți-vă ce ar fi ieșit!...

 Așadar, același Titus Corlățean pe care (încă)președintele Klaus Iohannis nu l-a dorit și a spus, cu subiect și predicat că nu îl va dori în nici-un chip ministru este considerat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei omul potrivit la locul potrivit. De unde întrebarea: cine a avut dreptate,  Klaus Iohannis când a spus BA sau distinsele personalități care fac parte din instituția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care, în unanimitate, au spus DA? Răspunsul, categoric și răspicat, vine de la sine. Fiindcă, deși este un fapt recunoscut acela că în stufoasa încrengătură de organe și organisme ale Uniunii Europene există un serios balast de birocrație și se practică încă parșiva metodă a dublei măsuri, este tot la fel de adevărat că întâlnim personalități adevărate, oameni cu o excelentă capacitate de analiză și de sinteză, în măsură să elaboreze și să pună în practică proiectele necesare depășirii crizei grave în care se află construcția comunitară și relansării sale efective și durabile. În  această cheie citesc și desemnarea, în unanimitate,de către APCE a senatorului român, juristul și diplomatul Titus Corlățean într-o asemenea foarte importantă calitate.

  Să nu fi știut, oare,membrii Comisiei pentru afaceri politice și diplomație a APCE aceia care i-au dat ieri în unanimitate votul lui Titus Corlățean ce părere are (încă) președintele Klaus Iohannis despre cel votat? Nu aș băga mâna în foc…Ba chiar înclin că cred că,mai degrabă, au știut câte ceva dar au făcut abstracție de povestea asta. Supoziție rezonabilă, aș zice eu, dat fiind faptul că același domn(încă)președinte Klaus Iohannis are la activ și foarte urâta poveste cu declarația din noiembrie 2018 în care spunea că Guvernul României nu a fi capabil să își îndeplinească responsabilitățile ce urmau să îi revină, în primul semestru al acestui an și să exercite cu succes președinția rotativă a Consiliului UE. Pentru ca, mai nou și mai nou, același (încă) președinte Klaus Iohannis să lanseze niște ditirambi despre câte de bine s-a descurcat România. Bineînțeles, fără a face măcar o referire fugară la meritele absolut incontestabile ce revin Executivului României și premierului Viorica Dăncilă! Măcar atât, fiindcă despre partea unor scuze, nici pomeneală…

 Nu aș vrea să se înțeleagă din cele scrise mai înainte cum că (încă)președintele Klaus Iohannis nu mai beneficiază de oareșcare încredere sau măcar cotă de interes din partea unor anumite personalități de la vârfurile instituțiilor Uniunii Europene. Dimpotrivă judecând lucrurile din perspectiva negocierilor intense și foarte tensionate pentru desemnarea viitoarelor conduceri ale Comisiei Europene și ale altor organisme comunitare, sunt convins că tovarășii să de idealuri din PPE au nevoie de votul de domnia sa. Mai corect zis de votul său. Am scris explicit „de votul său’’ fiindcă nu cred că de opiniile domnului Klaus Iohannis chiar a avut nevoie sau, mai mult, au ținut  cineva cont decidenții Uniunii Europene.

×