Intuind sau chiar ştiind posibilitatea unui acord scris între Crin Antonescu şi Mircea Geoană potrivit căruia cei doi vor lupta între cele două tururi umăr la umăr împotriva lui, Traian Băsescu a declarat luni seară: "Opţiunea mea rămâne să nu încerc nici o alianţă politică în perspectiva alegerilor. Singurul aliat pe care mi-l doresc cu sinceritate este românul. Îi asigur pe români că alianţa cu mine este o alianţă care va continua să forţeze clasa politică pentru modernizarea statului român".
Aşadar, Traian Băsescu şi-a asumat o ipostază pe care n-o pot considera decât sinucigaşă. Cea de a se lupta de unul singur cu întreaga clasă politică. Domnia sa susţine că nu e singur, deoarece are drept aliat poporul român. Eu însă, scriitor împătimit de Istorie, cred că aliatul numit popor e o iluzie a lui Traian Băsescu, oricât de bine intenţionat ar fi domnia sa.
Am scris şi am spus în mai multe rânduri, înaintea primului tur de scrutin, că Traian Băsescu va pierde bătălia pentru un nou mandat. I-am declarat acest lucru şi lui Traian Băsescu la taifasul de vineri, 20 noiembrie 2009, de la B1.
Consider acest dialog unul istoric. Nu pentru că a fost primul meu dialog cu Traian Băsescu după cinci ani, ci pentru că, întors la stilul care l-a făcut celebru, cel al sincerităţii, domnul preşedinte a făcut unele mărturisiri de care vor trebui să ţină cont, în viitorime, cercetătorii epocii actuale. Cu atât mai mult cu cât acum, când e pe cale să se realizeze între Mircea Geoană şi Crin Antonescu o înţelegere în genul celei care, în 1996, i-a adus lui Emil Constantinescu voturile decisive din partea lui Petre Roman, momentul de vineri seară ne-ar putea explica pierderea alegerilor de către Traian Băsescu. De aceea, voi reda întregul dialog dintre mine şi domnia sa în chestiunea pierderii alegerilor:
"Ion Cristoiu: Ştiţi, eu am declarat, de vreo lună şi ceva, că vă apăr convins fiind că pierdeţi.
Traian Băsescu: Ştiu, domnule Cristoiu, ştiu.
Ion Cristoiu: Da? Şi cum comentaţi?
Traian Băsescu: Şi veţi constata că aţi greşit, dar vă las să mă apăraţi... Nu vă informez dinainte, că..
Radu Moraru: Dar pe ce v-aţi bazat?
Ion Cristoiu: Dumneavoastră aţi încercat să vă explicaţi pe ce mă bazez eu? Păi nu vă puteţi bate cu toţi.
Traian Băsescu: Îmi pare foarte rău. Deci, domnule Cristoiu, am înţeles foarte bine, şi acest lucru nu-l spuneţi numai dumneavoastră.
Ion Cristoiu: Zău?
Traian Băsescu: Da, îl spun mulţi. Singurul care nu spune lucrul ăsta e poporul român.
Ion Cristoiu: Poporul...
Traian Băsescu: Domnule Cristoiu...
Ion Cristoiu: Şi cu Alexandru Ioan Cuza era poporul şi până la urmă..
Traian Băsescu: Până la urmă l-au ras boierii".
Azi, desigur, nu mai sunt boierii. Sunt însă corespondenţii lor în realitatea românească postdecembristă: grupurile de interese, oligarhii, mogulii. Şi aceştia, nu poporul impun sau dau jos preşedinţii. Poporul e un cuvânt frumos, bun de invocat în discursuri de la televizor şi de la mitinguri. În realitate, cuvântul Popor acoperă un conţinut difuz, contradictoriu, greu de identificat cu exactitate.
Locul Poporului a fost ţinut şi îl ţin, în societatea noastră neaşezată, cum îi spunea Caragiale, oamenii cu bani. Poporul te poate cânta, după ce cazi, aşa cum s-a întâmplat cu Alexandru Ioan Cuza, în doine şi balade. Nu te poate ajuta însă să dobândeşti un al doilea mandat. De cât de iluzorie e convingerea în aliatul numit Popor i s-a dovedit lui Traian Băsescu în mai multe rânduri în acest mandat.
La Referendumul pentru suspendare, dacă poporul i-ar fi fost, într-adevăr, un aliat, ar fi trebuit să vină la vot, ca să-l apere, peste 90% dintre românii cu drept de vot. Au venit sub 50%. Şi a rămas preşedinte nu pentru că aşa a vrut Poporul, ci pentru că aşa au vrut boierii, care şi-au dat seama că n-au pregătit un contracandidat. Aşa cum i-am spus şi în emisiune, acum au posibilitatea să-l debarce. Pentru că acum au pregătit înlocuitorul: Mircea Geoană!
Când spuneam sau scriam, cu ceva timp în urmă, că Traian Băsescu va pierde alegerile, până şi duşmanii săi cei mai înverşunaţi nu mă credeau, ba chiar unii - precum noua vedetă a politicii româneşti, Crin Antonescu - mă suspectau că zic asta pentru a-mi justifica în mod ipocrit decizia de a nu-l mai critica pe Traian Băsescu.
Rapiditatea cu care Crin Antonescu a anunţat sprijinirea candidatului PSD în turul al doilea confirmă teza mea, enunţată încă de la începutul campaniei electorale, că între PNL-ul lui Dinu Patriciu şi PSD-ul lui Ion Iliescu e o înţelegere vizând alegerea lui Mircea Geoană ca preşedinte. Crin Antonescu m-a mustrat pe televiziunile mogulilor pentru această teză din postura fecioarei care i se spune că e de pe şoseaua de centură.
Aşadar, Traian Băsescu va rămâne cu Poporul, iar Mircea Geoană, cu Preşedinţia.
Altfel spus, Traian Băsescu va rămâne cu o iluzie, iar Mircea Geoană cu postul pe care-l râvneşte orice politician român.