Ion Cristoiu: O negustorie care va costa

Pe neaşteptate, PD-L a încheiat un protocol scris cu PRM, pentru ca Vadim Tudor să rămână vicepreşedinte al Senatului. Confruntaţi cu o reacţie violentă a opiniei publice, liderii PD-L au invocat un schimb avantajos.

Ecourile înţelegerii parlamentare dintre PD-L şi PRM par a se fi stins, urmând tipicul evoluţiile tipice unei ţări a cărei opinie publică suferă de isterie. Un scandal nu durează mai mult decât o minune din zicala cu pricina. După nici trei zile, opinia publică, atât de inflamată, uită de el, repezindu-se, flămândă de noutate, spre un alt scandal, ivit între timp. În opinia noastră, gestul PD-L e surprinzător dintr-un alt punct de vedere.

Stingerea scandalului nu înseamnă însă că efectele sale grave nu rămân. Unul dintre momentele considerate de presă drept semnificative pentru atacurile lui Corneliu Vadim Tudor împotriva lui Traian Băsescu a fost cel de la prezentarea în Parlament a Raportului de condamnare a comunismului. Protestul vehement al lui Corneliu Vadim Tudor şi al colegilor săi de partid în şedinţa atât de scandaloasă a fost identificat şi mai este încă drept o reacţie a forţelor comuniste şi securiste la Raportul de condamnare a comunismului. Absolut greşit.

Reacţia lui Corneliu Vadim Tudor n-a fost provocată de iniţiativa condamnării comunismului. Chiar dacă un apărător al lui Nicolae Ceauşescu, mai ales în faţa încercărilor primitive de simplificare, Corneliu Vadim Tudor nu e un apărător al comunismului. Cine i-a urmărit prestaţiile postdecembriste a putut sesiza că, în calitate de gazetar, dar şi de om politic, liderul PRM a condamnat crimele comise de regimul comunist în anii stalinismului triumfător.

Protestul vehement din şedinţa Parlamentului a vizat două elemente ale Raportului, considerate de Corneliu Vadim Tudor – şi pe drept cuvânt – ca fiind aberante:
1) Deplasarea accentului denunţător de pe anii stalinismului pe cei ai lui Nicolae Ceauşescu;
2) Includerea lui Corneliu Vadim Tudor printre cei responsabili de crimele regimului comunist.

Prin lecturarea în Parlament, Raportul a fost însuşit de preşedintele Traian Băsescu. Dintre partidele mai acătării, PD şi PLD, la vremea respectivă separate, şi-au asumat Raportul.

Asumarea Raportului înseamnă însă şi însuşirea punctelor de vedere privind considerarea lui C.V. Tudor drept responsabil de crimele comunismului. Nu-i exclus ca manevra să fi urmărit stârnirea liderului PRM pentru ca acesta să provoace un scandal lesne de înfăţişat drept reacţia comuniştilor şi securiştilor la eroicul gest al Marelui Bărbat de la Cotroceni. Dacă aşa s-a socotit, diversiunea a reuşit. Traian Băsescu a fost la iuţeală răzgâiat de intelectualii şi de ziariştii din curtea sa din dos, cu alintări de Erou între eroi. În acelaşi timp, prin scandalul produs, atât preşedintele, cât şi cele două partide ale sale şi-au conturat în opinia publică imaginea de forţe care se disociază de C.V. Tudor şi de PRM ca de "forţe comunisto-securiste".

Din această perspectivă, trocul PD-L-PRM, trecând ca binecuvântat şi de Traian Băsescu, a apărut ca un grav compromis politic.

Tot sub presiunea grupusculelor finanţate de Cotroceni, Traian Băsescu i-a luat lui C.V. Tudor o decoraţie dată de preşedintele Ion Iliescu. Gest deopotrivă mârlănesc şi absurd. Nu poate fi retrasă de către un preşedinte distincţia dată unui politician de către un alt preşedinte. E nu numai o ilegalitate, dar şi o mitocănie faţă de fostul preşedinte.

Dincolo de aceste semnificaţii, prin motivarea adusă gestului său, Traian Băsescu l-a situat din nou pe C.V. Tudor în tabăra politicienilor cu care nu se poate face nici un compromis.

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că partidul prezidenţial a făcut mare caz de principialitatea sa. Deşi formaţiune a tuturor compromisurilor – ca orice formaţiune politică de pe Dâmboviţa – PD-L a ţinut să se înfăţişeze ca întruchiparea unui alt fel de a face politică. În dese rânduri, liderii PD-L, în frunte cu eternul Emil Boc, au condamnat drept abateri de la verticalitatea morală alianţele de pe scena noastră politică.

Din această perspectivă, PD-L şi-a creat imaginea unui partid în stare să rămână decenii în Opoziţie de dragul imaculării sale morale. Pe neaşteptate, PD-L a încheiat un protocol scris cu PRM pentru ca Vadim Tudor să rămână vicepreşedinte al Senatului.
Confruntaţi cu o reacţie violentă a opiniei publice, liderii PD-L au invocat un schimb avantajos.

Lăsând deoparte faptul că posturile obţinute sunt neînsemnate şi chiar dacă s-ar fi pricopsit cu parvenirea la putere, acordul nu-şi găsea justificarea.

Cânt te pretinzi a fi Sfântul Gheorghe al moralităţii în politică refuzi până şi un armistiţiu cu Balaurul.
D-apoi un negoţ!