Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Recoltele sunt compromise, iar pe mulți fermieri din zonă îi paște falimentul. După care, accesând ediția electronică a publicațiilor locale am aflat principalele date ale acestui nefericit bilanț. Astfel, la nivelul județului Vaslui, au fost lovite de secetă 80.820 hectare, dintre care: cultivate cu porumb- 37.655 hectare, cu floarea soarelui- 36.269 hectare, cu soia- 281 hectare, cu mazăre- 532 hectare, cu plante furajere- 5.627 hectare, precum și 171 hectare livezi și 84 hectare cu viță de vie. Iar lista nu se termină aici. Foarte probabil, județul Vaslui reprezintă cazul cel mai grav dar, din păcate, nu este și singurul în această situație! Situație de criză în care se impun măsuri urgente și categorice.
Încercând să depășesc nivelul impactului emoțional, trebuie să spun că m-a mirat foarte mult faptul că, în discuțiile cu agricultorii și cu factori cu atribuții în domeniu și care se poartă pe mai multe canale de informații sau de socializare, este,totuși, rar pronunțat adevărul că efectele secetei ar fi putut să fie atenuate dacă, nu numai în județul Vaslui ci la nivelul întregii țări, am fi avut o rețea de irigații cel puțin la nivelul celei cu care am intrat în anul 1990.Rețea care, la acea dată, acoperea o suprafață agricolă de 3,3 miliarde de hectare. Scriu ,,dacă am fi avut’’ pentru că, în iureșul demolator de după evenimentele din decembrie 1989, când industria românească era declarată ,,un morman de fiare vechi’’, mâini măiestre în ale șparlitului direct de la sursă au distrus în mod sistematic această rețea și au vândut-o, pe nu chiar la preț de nimic, la centrele de colectare. Iar ce a rămas neprăduit, a fost lăsat, de cele mai multe ori, în paragină. Nu vreau să spun că, așa cum era el atunci, acest sistem de irigații era unul la standarde europene sau mondiale, dar, fie și în aceste condiții, acesta putea să fie dezvoltat, modernizat și extins.
,,Irigațiile rămân singura șansă pentru agricultură’’, avertiza, în 2009, la zece ani de la declanșarea distrugerii, Cristian Hera, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice. Și nu era singurul reputat specialist în materie care lansa acest sever avertisment. Avertisment la care, nu întotdeauna, cine ar fi trebuit să aibă urechi de auzit a putut sau au vrut să ia aminte!
Au urmat, de la declanșarea distrugerii și spolierii rețelei de irigații , mai mult de trei decenii în care, cu câteva excepții, problematica refacerii acestui sistem vital pentru soarta agriculturii românești nu a beneficiat de atenția meritată. Fie și dacă, pe parcurs, așa zisele ,,pariuri cu agricultura’’ s-a ținut langa-danga. Multă și dureroasă dreptate mai avea confratele și prietenul Dan Constantin atunci când, prin martie 2017, scria: ,,Pariurile cu agricultura lansate succesiv de politicieni la început de mandat sunt bine ilustrate de demolarea sistemelor de irigații din ultimele decenii’’. Articolul din care am citat având titlul ,,Pariu cu agricultura pe uscat’’! Titlu pe care nu am motive crete pentru ca să îi cer autorului să îl schimbe sau să îl arhiveze.
Nu contest, în ultimii treizeci și ceva de ani, au fost elaborate și finalizate o serie de eficiente proiecte în domeniu. Numai că, așa cum ne arată realitatea acestor zile de foc, suntem încă departe de ceea ce poate și trebuie să însemne refacerea și reforma rețelei de irigații la nivel național, de care au o vitală nevoie agricultura noastră și satul românesc. Bineînțeles, dacă fiecare dintre noi dorește ca țara noastră să fie un competitor de succes pe piața agroalimentară și nu doar o docilă locație pentru desfacerea produselor cu eticheta ,,Bon pour l* Orient’’ sau cu alte derivate ale sale.
