Istoria ca telenovela - 1944: "Ia mina de pe domnul Maresal!"

Mai toti memorialistii de la 23 august 1944 cad de acord in consemnarea unui moment iesit din comun din arestarea Maresalului la Palat. Iesit din antreu in fruntea unor ciumeti cu pistoale, maiorul Anton Dumitrescu, adjunct al comandantului Batalionului de Garda, ii spune lui Ion Antonescu deja binecunoscuta formula: "Din Inalt Ordin, sinteti arestat!". Maresalul duce mana la buzunar ca sa-si scoata batista. Maiorul ii imobilizeaza bratul. Pe drept cuvant, la asemenea tratament imbecil, Maresalul i se adreseaza lui Constantin Sanatescu, trimis ca sef al Casei Militare Regale de Conducator, pentru ca Regele sa nu faca prostii, devenit rapid, prin logica tradarii, capul Conspiratiei pentru capitularea in fata rusilor: "Ce-i asta, Sanatescule?" Sanatescu ii striga maiorului: " - Ia mina de pe domnul Maresal!"

LITERATURA. Momentul a izvorat o intreaga literatura. In marturisirile lor, participantii la complot au cautat sa-si micsoreze reciproc implicarea. Asta, deoarece dupa 23 august 1944, cu deosebire in regimul comunist, recunoasterea determinarii antiantonesciene hitleriste iti putea aduce (cu putin noroc!) salvarea din ghearele Procuraturii si, de ce nu, chiar un spor la pensie. Generalul Aurel Aldea, spre exemplu, pune reactia lui Sanatescu pe seama unei pozitii politico-idelogice: "Generalul Sanatescu este completamente surprins de arestare. El era de alta parere". Neintuind temeiurile unor astfel de afirmatii, pro-antonescienii, cum ar fi, de exemplu, Gheorghe Magherescu, isi indulcesc cerneala cand scriu despre vina lui Constantin Sanatescu.

In Memorii, colaboratorul Maresalului vorbeste de "desolidarizarea lui Sanatescu, facuta in ultimul moment".In realitate, conform documentelor, dar si potrivit logicii personajului, Constantin Sanatescu nu reactioneaza astfel, pentru ca n-ar fi dorit arestarea Maresalului. E greu de crezut scena descrisa de Aurel Aldea ca petrecandu-se dupa incuierea Antonestilor in seif: "Deodata isi face intrarea generalul Sanatescu. Parul vilvoi, miinile in buzunare. Este furios. Se adreseaza regelui: «Bine, Maiestate, pentru ce i-ati arestat? Nu puteati sa ma intrebati si pe mine? De ce sa nu-i lasam pe ei sa incheie armistitiul daca s-au oferit singuri? si, dupa o mica pauza: eu ma duc sa le dau drumul si sa le spun ca a fost un malentendu»". Greu de crezut, deoarece Aurel Aldea se grabeste sa-si asume rolul astral in intreaga tarasenie: "N-am mai rabdat. L-am apostrofat cu cuvintele: «Bine Sanatescule, ce, nu-ti dai socoteala? Aici este vorba de tine si de mine, sau de rege si tara? Suntem obligati sa mergem pina la sfirsit, pentru a face sa reuseasca lovitura». Mi-a raspuns: «Faceti ce stiti!», «Nu asa!», am replicat, «mergem dincolo, la birou, si luam toate masurile ca sa nu fim contracarati». Dialogul s-a purtat in prezenta tuturor ce se gaseau in camera si intr-o atmosfera penibila, dar generalul Sanatescu si-a revenit...".

PROMISIUNI. Greu de crezut insa, mai ales pentru ca Sanatescu dusese pana atunci greul complotului. Inca din iarna lui 1942, cand da semnale Regelui c-ar fi gata sa tradeze, comandantul Armatei 4 se consuma pentru a-l rasturna pe Antonescu. Discutiile sale cu diferiti comandanti de corpuri de Armata il denunta ca promitand posturi in guvern. Tine de domeniul romantei afirmatia ca ambitiosul general nu dorea sa fie prim-ministru, postul acesta fiind acceptat de el in disperare de cauza. Mai apropiata de logica vietii e ipoteza ca Regele i-a fagaduit postul de prim-ministru si ca pentru acest post a depus el o substantiala parte din eforturi. Mint memorialistii cand relateaza scena?

Nu. Pentru ca ea se inscrie in logica personajului. Constantin Sanatescu nu e un locotenent chipes, cu ochii dupa zestrea care bate nurii. E ditamai generalul de Armata, comandant de Corp de Armata, membru al Consiliului Ostirii. Cand maiorul Anton Dumitrescu vrea sa-l imobilizeze pe Maresal, fara sa-si dea seama, militarul de cariera Contantin Sanatescu a ramas uluit: Un maioras indraznea sa puna mana pe un Maresal al Romaniei! Pentru o clipa, Constantin Sanatescu a fost pe aceeasi baricada cu Maresalul.

Dupa care i-a trecut.

NIMIC NU SE PIERDE
	IULIE 1935. Strada Echinoxului din Bucuresti dupa o aversa de vara. Usor de sesizat ca, spre deosebire de azi, puhoaiele - aceleasi - erau infruntate de carute, si nu de Mercedesuri. Cat despre popor, el e acelasi: vesel nevoie mare si fara motiv!

LUMEA PRIN CARE TREC

Adevaruri despre Athos Termin in fine, pe la doua noaptea, Ajutoarele romanesti la manastirile din Sfantul Athos de Teodor Bodogae. Personalitate a istoriografiei noastre bisericesti - cum zice Cuvantul inainte - Teodor Bodogae a scris cartea, ca lucrare de doctorat, la doar 30 de ani. Concluzia: "Sfantul Munte n-a avut alt patron mai marinimos decat voievozii si stramosii nostri". E o teza peste care am dat in mai toate scrierile romanesti despre Athos (foto). Mai vechi sau mai noi. Om serios, cum ii sta bine unei fete bisericesti, tanarul Teodor Bodogae se ocupa si de istoricul fiecarei manastiri de pe Munte. Prilej pentru subsemnatul de a retine si alte adevaruri decat cel servit cu generozitate de autor, si anume: 1) istoria Athosului nu e doar una a impacarii cu sine, a jertfei pentru Maica Domnului, cum s-ar putea spune. E si o istorie, daca nu chiar o istorie de tragedii - devastari pirateriste turcesti, catolice - , de intamplari naprasnice (practic fiecare asezamant arde de cateva ori), dar si de certuri transformate in razboaie intre manastiri pentru intaietate, pentru imbogatirea uneia in detrimentul alteia. 2) domnitorii ortodocsi, inclusiv cei din Tarile Romane, au donat bani, icoane, au inchinat manastiri Athosului nu neaparat din iubire fata de Dumnezeu, ci din credinta ca astfel se pun bine cu Dumnezeu. Nu de putine ori, o icoana ferecata in aur si argint era trimisa la un asezamant pentru ca Dumnezeu sa-l ajute pe expeditor sa-si decapiteze concurentii la tron.

BARFE

Cazul Cuza sau iluziile altora Lui Alexandru Ioan Cuza ii placea sa se amuze zicandu-si Domnitorul Principiu. Ajunsese pe tronul celor doua tari romanesti intru concretizarea unui principiu: al Unirii Valahiei cu Moldova. La sefia Moldovei cel putin candidau nume grele: Mihai Sturdza, Grigore Sturdza, Costache Negri, Vasile Alecsandri. Cum de s-a ajuns la Alexandru Ioan Cuza? Alexandru Candiano-Popescu explica in "Amintiri din viata-mi": "Inaltarii sale la Tronul Moldovei, nici unul din citi au votat-o nu i-a dat nici un temei, din contra, colonelul Cuza a fost ales principe, avind credinta cei care il alegeau ca Europa nu va aproba o asemenea alegere, deoarece alesul, presupuneau ei, nu era din vita din care se fac hospodarii cu sorti de durata". Colonelul a fost traditionala solutie de compromis intre grupurile in disputa. Cum s-a intamplat cu Stalin (foto) dupa moartea lui Lenin. Sau cu Nicolae Ceausescu dupa moartea lui Dej. Egale intr-un fel, gruparile in batalia pentru putere se invoiesc asupra unui al treilea candidat. Fiecare dintre ele zicandu-si ca e o solutie temporara. Iar dupa un timp, solutia e data in laturi. Ca si in cazul Stalin sau Ceausescu, temporarul s-a dovedit permanent in cazul colonelului Cuza. Sub usuratatea aparenta (cartofor, afemeiat, neserios) se ascundea un ins cu o deosebita vointa de putere. O noua confirmare a avertismentului: atentie la cei prostanaci, la tacuti, la neseriosi, la molatici. Nu se stie niciodata de ce sunt in stare!

SECOLUL XX
	1951. Muncitorii dintr-o intreprindere cehoslovaca, surprinsi asteptand deschiderea deja traditionalei sedinte. "Ne vom bate pana la capat!" - zice lozinca din fundal. Muncitorii par mai degraba dispusi sa doarma pana la capat.