Istoria ca telenovela / Ion Antonescu nu credea in complot

Pe 30 iulie 1944, Maresalul Antonescu, decide sa plece pentru 20 de zile la Olanesti - Valcea, la o cura balneara. Se stie ca la Bucuresti Complotul Generalilor, cel care-l va rasturna pe Maresal, era in toi. In noaptea de 13 spre 14 iunie 1944, se facuse deja jonctiunea intre grupul generalilor, condus de Constantin Sanatescu, si Emil Bodnaras, reprezentant al PCR si al Moscovei. Regele primise de la Lucretiu Patrascanu, in numele comunistilor, incredintarea ca-si va pastra tronul. Seful Casei Militare a Palatului facea deja vizite pe front, contacta ofiteri superiori in numele Regelui.

Opozitia transmisese deja, la 22 iunie 1944, Planul V de rasturnare a Maresalului.

In aceste conditii, netam-nesam, Antonescu decide sa plece din Bucuresti si, evident, si de pe front, pentru 20 de zile. In Memoriile sale, publicate in 1981 de prof. Constantin Dragan, colonelul George Magherescu, sef al Biroului III Operatii de la Cabinetul Militar al Maresalului, dezvaluie ce si-a spus cand colonelul Davidescu l-a anuntat de intentia sefului sau: "(…) plecarea la Olanesti si intrarea Maresalului ca intr-un sac, in acea vagauna, era echivalenta cu o semiabdicare. Plecarea Maresalului din mijlocul Armatei, departarea lui de front, ruperea contractului cu Armata, cu ministerele, cu viata Bucurestilor, era o situatie ce merita sa dea de gindit".

Drept argument, colonelul Magherescu invoca postura speciala a Maresalului: "Izolindu-se acolo, reducea la ultima expresie contactul cu tara si cu guvernul. Maresalul nu era omul care sa stea mai mult de 48 de ore departe de freamatul activitatii de conducere. El nu era un Hitler sau un Stalin, care, dintr-un turn de fildes, sa conduca invizibil poporul sau (...) Tara, colaboratorii, cit si dusmanii, se obisnuisera cu prezenta lui cotidiana, pretutindeni. Era evident ca disparitia lui subita lasa un mare gol, in care putea sa se infiltreze orice actiune diversionista".

ASUMARE. Omul care se impunea doar daca era prezent, sanctionand, alintand, mustrand, premiind, isi asuma benevol, din 2 august 1944, o viata de pensionar. Isi aminteste George Magherescu: "Din ziua urmatoare incepe tratamentul. Oricine il poate vedea trecind dimineata la ora 8, urmat de valetul sau, care-i ducea hala- tul, intovarasit de doctorul Zilisteanu, spre instalatia de bai, unde raminea o ora. Dupa aceea, tot pe acelasi drum, fara nici o masura de protectie, revenea la vila particulara, aflata la intrarea in localitate, unde-si fixase resedinta. Acolo lua si masa. Dupa-amia- za, urmat de toata suita, facea o plimbare la isvoare". Invitat de Hitler la Rastenburg, Maresalul paraseste cura balneara in dupa-amiaza zilei de 3 august 1944 si se intoarce la Olanesti, ca si cum ar fi mers sa dea un telefon, pe 5 august, dupa-amiaza, "unde si-a reluat cura cu acelasi calm imperturbabil". Il scoate din vagauna, cum ii spunea colonelul, doar ofensiva sovietica din primele ore ale zilei de 20 august 1944. Pleaca de la Olanesti pe front si revine la Bucuresti pe 22 august seara, mergand direct la Presedintia din Piata Victoriei. Cum se explica aceasta nebunie de a pleca din Bucuresti si de pe front 20 de zile, lasand complotistilor nu numai spatiul de manevra, dar si sentimentul ca a obosit, ca a renuntat la batalie, creand in Armata si in Administratie starea de spirit propice trecerii intr-alta barca? Oricat ar parea de straniu, raspunsul dat de documente si memorii e acesta: Maresalul nu credea in existenta unui complot. Stia, fusese avertizat, avea informatii de la serviciile secrete, dar nu credea. La interogatoriul din 14 aprilie 1946, Eugen Cristescu, seful SSI, recunoaste ca Serviciul stia de pregatirea loviturii de stat: "Am avut un buletin politic, o concentrare de informatii din mai multe surse. A avut Stanescu o serie de informatori, care ne-au dat chestiunea Sanatescu. Maresalul nu credea".

NIMIC NU SE PIERDE
	8 IUNIE 1930. Carol al II-lea si Principele Nicolae se indreapta in trasura spre locul incoronarii: Parlamentul, unde Senatul si Camera Deputatilor s-au reunit in sedinta solemna pentru a proclama un aventurier Rege al Romaniei. Zece ani mai tarziu Carol al II-lea o sterge din tara. Fara solemnitatea din 1930.

BARFE

Mondenitati de stanga In dulapul de la Editura descopar colectia Revistei ilustrate pe 1933. Din cate-mi amintesc, m-am uitat peste ea. Revista ilustrata e un saptamanal de mondenitati al trustului Adevarul-Dimineata. Mi-o confirma o fotografie surprinzand Pomul de Craciun, in casele lui Emil Pauker, directorul ziarelor Adevarul si Dimineata. De la Ilustratiunea romana, saptaminalul de profil al trustului Universul, am dibuit boala directorilor de a se trage in poza pentru revista lor de mondenitati. Ilustratiunea romana e plina de imagini din viata si activitatea lui Stelian Popescu, ba chiar si a familiei Stelian Popescu, daca ma gandesc la fotoreportajul cu nunta drei Elena Popescu. Cele doua trusturi, gazduite de sedii departate prin o suta de metri distanta pe strada Sarindar, au politici net diferite. Se vede asta pana si in continutul deosebit al celor doua saptamanale. Fotografiile din Ilustratiunea romana insista pe momente si personaje nationaliste din lumea buna, mai ales din lumea lui Carol al II-lea (foto). Explicabil: Universul e un ziar de dreapta, eminamente Conservator. Revista ilustrata se ocupa cu precadere de viata grea a oamenilor muncii, de miscarile antiguvernamentale (cea pentru Forte, cea de la Grivita), lasand deoparte, cuconetul simandicos. Dintre politicieni sunt cultivati taranistii, Iuliu Maniu, indeosebi. Explicabil: Trustul Pauker e unul de stanga, ba chiar de stanga stangii.

LUMEA PRIN CARE TREC

Ce putem oferi strainilor? Drum de o zi, daca nu chiar de mai putin, la Targoviste. Nu ma las pana nu vizitez Curtea Domneasca. Casierita, recunoscandu-ma, imi da voie sa intru fara bilet. Desi supraveghetoarea se plange ca ruinele din Targoviste se ruineaza, totusi, fata de alte locuri din tara, Curtea Domneasca e destul de ingrijita. Si totusi, remarc din nou aerul saracacios, de lume zgribulita, gata s-o zbugheasca in bordeie, al Curtii Domnesti, fiinta din fiinta cenusie a Patriei. Am intalnit in Occident locuri mai putin interesante ca Istorie. Si, totusi, au ceva care te imbie sa le vizitezi. Poate curatenia. Poate facilitatile din incinta: bar, toaleta, magazin de maruntisuri. Poate buna dispozitie occidentala, spre deosebire de acreala romaneasca. Ma intreb din nou, a nu stiu cata oara, ce dracu ar putea interesa pe un turist in Romania. Curtea Domneasca din Targoviste ar avea un ce avantaj: Turnul Chindiei a fost construit de Vlad Tepes (foto). S-ar inscrie in circuitul Dracula, care va sa zica. Dar alte locuri, cruciale pentru istoria noastra, prin ce i-ar putea aduce pe straini in proportie de masa? Prin nimic. N-am fost nici suficient de barbari ca sa starnim imaginatia omului de azi cu traditii salbatice. Nici suficient de civilizati pentru ca turistul occidental sa gaseasca la noi fie si o nota de subsol din manualul sau de istorie nationala. Cu cateva exceptii notabile, Constantin Brancoveanu, Mihai Viteazu, eroii nostri au fost oameni de treaba, ca sa nu spun, niste smecheri penduland intre turci si rusi, intre unguri si rusi.

SECOLUL XX
	10 NOIEMBRIE 1980. Membrii sindicatului polonez Solidaritatea sarbatoresc recunoasterea organizatiei lor de catre autoritatile comuniste poloneze. Un moment istoric: primul sindicat independent din lagarul sovietic. Un rezultat al luptei proletariatului sub conducerea electricianului Lech Walesa. Cine mai conduce acum proletariatul polonez impotriva burgheziei?