Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Iubirea ingusteaza si/sau largeste campul constiintei, te face sa vezi roz si ce-i negru si te-ndeamna, aproape demonic, sa vezi defectele fiintei iubite ca pe niste veritabile calitati. Numai cine n-a iubit nu stie cat de orb devine cel care iubeste. Orbirea din iubire sporeste iluzia transformarii bizare a noptii in zi si face din lumea inconjuratoare un imens pustiu, vazut ca o galaxie solara. Este galaxia in care el si ea traiesc emotia contopirii, a vietii eterne, a multiplicarii si a comprimarii lui doi. Intr-o astfel de iubire nu mai poate patrunde alta forma de exprimare a emotiei, nu exista decadere, nici pacat, nici disperare. Disperarile adevaratei iubiri se traiesc in suflet, precum ploile de vara, repezi si sublime, prin racoarea lor catifelata. In iubire poate fi slabiciune, dar nu distrugere. Poate fi tristete, dar nu tradare.
Secreta sau nu, iubirea nu are a face cu principiile societatii, nici cu morala sociala, ci are propriile-i principii, intotdeauna emotionale si propria-i morala, intotdeauna desavarsita. Morala iubirii inseamna totul pentru fiinta iubita. Sfarsitul relatiei nu este sfarsitul iubirii. Desavarsirea sentimentului si certitudinea existentei lui apare chiar si dupa ce relatia dispare. Nu persoana iubita este tradata, ci insusi sentimentul iubirii. A trada iubirea se constituie intr-un pacat autentic, pentru ca iubirea transcede fiinta umana si chiar moartea. Omul moare, dar sentimentul iubirii face parte din zestrea colectiva a umanitatii, capabil sa se individualizeze in acelasi timp, sa se autocreeze si sa creeze.
A spune 'iubesc omul acesta', dar a actiona ca si cum nu-l iubesti este ca si cum ai spune ca tesi un covor, dar tie iti iese din mana o carpa de bucatarie. Peste toate, vinovatia de a iubi nu exista decat atunci cand traiesti sau ai trait o falsa iubire. Vinovati sunt acei oameni care nu iubesc. Faptele desavarsesc cuvintele, asa incat cine iubeste faptuieste, caci fapta este copia sentimentului autentic. Durerea, disperarea, tristetea persoanei iubite, create de cineva care iubeste, sunt manifestari egoiste ale unui om care nu cunoaste nici sentimentul iubirii pentru aproapele sau. Iubirea de aproape este suficienta pentru a defini maretia iubirii si neputinta de a produce suferinta prin ea.
Dar iubirea autentica se ridica deasupra urii, a micimii umane, a orgoliilor, a fricii, a frustrarilor. Ea da consistenta personalitatii si este in stare sa modifice prin puterea sa chiar si sufletul unui criminal. Tradarea iubirii inseamna toate sentimentele negative acumulate in suflet si aruncate, ca la popice, peste omul iubit. Tradarea inseamna tocmai a rapi speranta in iubire, increderea in oameni, increderea in bine, in frumos, in emotie. A trada inseamna a pune in cutia Pandorei distrugere in loc de speranta. Cine rapeste speranta rapeste iubirea si cine rapeste iubirea se confrunta cu natura sa tradatoare. Cand nu iubim este suficient sa speram in iubire, sa o asteptam si s-o chemam. Cand cineva darama muntele sperantei, darama un intreg univers. Nu o lume politica, nu o viata sociala, nu o iluzie si nici o tara se distrug, ci universul unui suflet, marele necunoscut si marele ranit in lupta dintre iubire si tradare. De aceea un om nu poate fi tradat, ci numai sentimentul spatios, vast, extraordinar al iubirii. Iar iubirea tradata s-ar putea sa fie... un pacat omenesc!
Citește pe Antena3.ro
