Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1956 apărea la Editura Gallimard romanul "Rădăcinile cerului"
("Les Racines du Ciel"), cel care avea să-i aducă lui Romain Gary Premiul Goncourt. Critica şi opinia publică aveau să-l prizeze drept întâiul roman ecologic şi, nu peste multă vreme, tot el avea să genereze o ecranizare de succes, cu Juliette Gréco şi Errol Flynn, în regia lui John Houston. Păreau să fie zorii unei treziri de conştiinţă, iar mijloacele - cartea şi filmul - o promiteau.
În 1980, în prefaţa celei de-a doua ediţii, autorul, aflat la 66 de ani, făcea o inventariere a câştigurilor morale ale acestei perioade. Implicit, şi a efectelor "de masă" ale operei sale. Îşi amintea cum, chiar în 1956, la o reuniune, într-un grup de 20 de jurnalişti notorii, cineva a pronunţat cuvântul "ecologie" şi doar patru dintre aceştia îi cunoscuseră sensul.
Trecuseră 24 de ani şi scontata trezire a lumii la conştiinţa binelui planetar şi a măsurii nu se produsese. "Timpurile nu s-au schimbat deloc de la publicarea acestei cărţi: se continuă a se dispune la fel de uşor de popoare în numele drepturilor popoarelor de a dispune de ele însele. Pătrunderea conştiinţei ecologice se loveşte de ceea ce aş numi inumanitatea umanului", scria Gary în prefaţă, ştiind bine că răul care putea ucide Terra era prostia pură. Morel, apărătorul elefanţilor din roman, şi Africa Ecuatorială Franceză, locul acestuia, nu erau decât simboluri: o conştiinţă şi o atitudine, primul, şi generozitatea Terrei, a doua.
Faţă de ambele, prostia pură - generând lăcomie, goană după resurse, hiperconsumism şi conturi bancare, închizând ciclul - putea avea efecte devastatoare asupra planetei, în numele progresului şi dezvoltării.
Romain Gary n-ar fi fost el dacă totuşi n-ar mai fi adăugat: "Pe întreg Pământul, forţele se organizează şi un tineret hotărât este în fruntea acestei lupte. El nu cunoaşte numele lui Morel, pionierul acestei lupte şi eroul romanului meu. Asta nu are importanţă. Inima nu are nevoie de un alt nume. Oamenii au dat întotdeauna ce a fost mai bun din ei pentru a păstra vieţii o anumită frumuseţe. O frumuseţe naturală".
Cuvinte contrastând cu întregul prefeţei, cu timpurile, ca o uşă lăsată întredeschisă măruntei şanse ca omul să devină altfel. Omul viitorului, acel "tineret hotărât". Ceva mai târziu, la 2 decembrie 1980, un glonţ din propriul revolver elibera de greutatea sa pământeană pe chiar marea conştiinţă a Pământului care a fost Romain Gary. Lăsase uşa deschisă, fără să creadă în utilitatea acesteia.
Am 53 de ani când scriu aceste rânduri şi "Rădăcinile cerului" a trecut tocmai de o jumătate de veac. Altcumva spus, la anii mei de atunci făceam parte din tineretul în care-şi pusese nădejdea Romain Gary. Şi în care, inconştientă şi mută, îşi pusese nădejdea Terra. Astăzi cuvântul "ecologie" e cunoscut, prea cunoscut. Se află pe buzele tuturor, dar în conştiinţele a foarte puţini. Prostia pură - cea cu pretenţii aşadar - şi-a luat uriaşul tain şi din generaţia mea, care, aflată acum la "maturitate", e mai hotărâtă decât oricând doar să-şi vadă de treabă.
Din rândurile sale s-au ridicat noii alergători după joburi, noii războinici, noii întreprinzători de succes. Nu spunea tot Gary, în "L'homme à la colombe", că "Rien ne réussit comme le succès"? E secolul XXI şi "se continuă a se dispune la fel de uşor de popoare în numele drepturilor popoarelor de a dispune de ele însele". Războaiele prezentului exportă "democraţie" numai acolo unde pământul pluteşte pe mări de petrol ori unde e încă acoperit cu păduri de vârsta creştinătăţii, numai bune de tăiat, cu un cuvânt, acolo unde există "resurse".
De ceva vreme, pesemne după modelul occidental, apare în România o carte stranie despre cei care, chipurile, au reuşit în viaţă. O carte despre "reuşită". Se cheamă Top 300 şi, mie cel puţin, cu rare excepţii, îmi pare un catalog al deşertăciunii pure. Covârşitor, oamenii generaţiei mele - acel "tineret hotărât" - zâmbesc din paginile ce cuprind markerii progresului şi dezvoltării: goana după resurse, proprietăţi, ştiutele îndemnuri la hiperconsumism şi mirajul conturilor bancare. Adică "inumanitatea umanului".
Prietene Gary, nu există generaţii deştepte, cum nu există un "tineret hotărât". La 66 de ani, când prindeai între buze ţeava revolverului, erai mai tânăr decât oricare dintre "realizaţii" topului. La fel cum tot mai tânăr decât ei era Jacques-Yves Cousteau la cei 87 de ani, când s-a stins. Există aşadar, prietene Romain, doar oameni "tineri", cu înţelepciuni cuprinse între 7 şi 87 de ani sau mai mulţi. Rari, izolaţi prin spaţii şi timp.
Asta e drama şi explicaţia: pe Terra OAMENII nu se întâlnesc.
