Jaf mai mare decît în România

Mai întîi au dat faliment nişte oameni! – aşa a început, cam în urmă cu un an, criza de-i zice "imobiliară" în SUA. Constatînd că, practic fără să realizeze, li s-au cam dublat facturile pentru plata caselor contractate de la un an la altul, milioane de americani şi-au trimis cheile la băncile care deţineau ipotecile.

Mai întîi au dat faliment nişte oameni! – aşa a început, cam în urmă cu un an, criza de-i zice "imobiliară" în SUA. Constatînd că, practic fără să realizeze, li s-au cam dublat facturile pentru plata caselor contractate de la un an la altul, milioane de americani şi-au trimis cheile la băncile care deţineau ipotecile. Curînd, criza a atins structurile de unde pornise de fapt putregaiul: tot felul de intermediari care speculau contractele şi ipotecile, de nu se mai ştia exact cine răspunde şi de ce anume care este nivelul îndatorării şi cînd este posibil ca supraîntinderea corzii să ducă la o ruptură. Cînd coarda s-a rupt, s-a constatat că nu nişte credite ipotecare constituiau sîmburele problemei, ci un întreg angrenaj financiar scăpat de sub control, din cauza speculaţiilor care pierduseră de mult legătura cu tranzacţiile din realitatea concretă. Criza din segmentul "subprime" este o criză strict financiară, legată, ca şi în alte domenii, de forţarea speculaţiilor, de lichidarea separaţiilor dintre activităţile diferitelor instituţii financiare şi de dereglementarea pieţelor, iar, în particular, de sofisticarea financiară a produsului şi implicarea mai multor intermediari în relaţia clasică dintre împrumutător, dezvoltator şi împrumutat, care au "depersonalizat" responsabilităţile şi au amplificat distorsiunile prin camuflaje şi întîrzieri ale clarificărilor.

Astfel, criza a ajuns la fondurile de investiţii care preluau contribuţiile viitorilor posesori de locuinţe şi le speculau pe unde aveau ocazia. Şi le speculau "ŕ la hausse", adică în ideea că preţurile tot vor creşte, pînă cînd adevăraţii plătitori n-au mai putut să facă faţă şi preţurile s-au oprit, iar roata a început să se învîrtească înapoi. Giganticele fonduri de investiţii, să le zicem imobiliare, au ajuns la ananghie, acţiunile lor prăbuşindu-se cu peste 70%. A urmat însă marea lovitură! Statul american – apărătorul economiei de piaţă şi gigantul "corectitudinii politice" – a intervenit! Congresul SUA a adoptat legi care, cu banii contribuabilului american, să salveze "piaţa". Dar, vai!, Freddy Mac şi Fanny Mae urmează să fie salvate, şi nu bieţii ipotecaţi păcăliţi.

Probabil, în România, părinţii FNI sînt pur şi simplu negri la faţă că n-au făcut escrocheria cu pricina în America, şi nu în România. Vasăzică, se joacă la loterie banii colectaţi de la nişte fraieri (sute de mii sau milioane, nu contează!), aceştia sînt pierduţi şi intervine statul – evident, cu banii contribuabililor – să salveze structura care a jucat pierzător, şi nu pe păcăliţi! Hai că-i tare! Căci ce fac FM & FM?! Cumpără ipotecile de la băncile creditoare şi le joacă pe bursă, oferindu-le spre vînzare unor investitori care n-au nici o legătură cu piaţa imobiliară, dar care îşi aşteaptă cîştigul la scadenţă din tranzacţiile imobiliare. Dacă preţul urcă şi tot urcă, morişca merge. La prima fisură, însă, totul se prăbuşeşte. Evident, doar cu FM & FM, fără a-i lua în considerare şi pe alţi intermediari, mai apar, deci, încă trei verigi peste cele necesare. Verigi care reprezintă însă cam jumătate din piaţa imobiliară estimată în SUA la 12.000 de miliarde de dolari. Toate aceste verigi-parazit aşteaptă profituri de la bietul contractant de credite imobiliare. Jaf, domnule, în toată regula! Mai tare decît în România! În România, cei cu montajul escrocheriei FNI n-au păţit nimic, dar statul a dat bani, cel puţin în parte, păcăliţilor! În America, se poate spune că, într-adevăr, capitalismul este mai avansat!