Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ziceam aşa, să ţin primăvara pe loc cel puţin până la sfârşitul zilei, iar ziua să n-o las să plece cel puţin până la sfârşitul timpului, iar timpul să-l păstrez tânăr cel puţin până la sfârşitul luminii, iar lumina s-o împiedic să apună cel puţin până la sfârşitul cerului, iar cerul să-l ţin boltit peste lume cel puţin până la sfârşitul primăverii.
Mai ziceam că e bine să am totuşi o ocupaţie, dar cum nu mă pricepeam la nimic, am zis să încep prin a fi copil. Nu era cine ştie ce, doar că trebuia să-mi fi spus cineva că e prea puţin o singură viaţă ca să mă joc de-a toate jocurile ce-mi ieşeau în cale. Îngerul din icoana de deasupra patului să-mi fi zis. Îngerul, îngeraşul meu! Când voia să-şi dezmorţească oasele, eu îi ţineam ca prostul locul în icoană, iar el... Nu mi-a spus nimeni, aşa că m-am jucat mai întâi de-a laptele supt de la mama, apoi de-a mâncatul pâinii goale pe burta goală, pe urmă, de-a lapte gros, apoi de-a miratul pe burta goală, după care de-a ciuş-ciuş măgăruş, pe urmă, de-a crescutul mare, apoi de-a dragostea, pe urmă de-a ciuş-ciuş înfumurarea, apoi de-a ciuş-ciuş nepăsarea, după care de-a ciuş-ciuş dezamăgirea, apoi de-a deznădejdea pe burta goală, pe urmă de-a hoţii şi vardiştii, pe urmă de-a nouă pietre, pe urmă de-a nouă luni de la moartea mamei, şi mai pe urmă, de-a nouă ani de la moartea tatei, după care de-a tatăl, pe urmă de-a despărţirea de copii, pe urmă de-a aşteptatul copiilor, pe urmă de-a aşteptatul bătrâneţii, iar cel mai pe urmă, de-a aşteptarea morţii. Prostuţule, prostule, nechibzuitule, lacomule, alintatule, nerecunoscătorule, orbule, opreşte-te şi vezi.
Nu mi-a spus nimeni. Nici măcar mama. Nici măcar tata. Ei, măcar ei să-mi fi spus. Aş fi înţeles de-a ce nu trebuie să mă joc niciodată. De-a moartea lor, de exemplu. Şi de-a aşteptatul morţii mele, bunăoară. Mă puteam opri la dragoste. De ce nu m-am jucat de-a ea toată viaţa? De-a dragostea pe inima goală. Apoi, de-a dragostea pe inima plină de altă dragoste. După care, de-a v-aţi ascunselea. Apoi, de-a îmbătatul cu amintirea dragostei. După care, de-a mahmureala din dragoste. Apoi, de-a titirezul. După care, de-a trezitul din mahmureală. Apoi, de-a prinselea. Şi de-a popa prostu'. Şi de-a puia gaia. Şi de-a sfârleaza. Şi de-a sfârleaza. Şi de-a sfârleaza.
Aşa, n-am băgat de seamă, cum să bag?, că primăvara e pe sfârşite, şi că ziua este şi ea pe sfârşite, şi că timpul se va termina şi el curând. La fel lumina. La fel cerul.
Am zis, apoi, să nu mă fi jucat prosteşte, să nu fi fost atât de nesăbuit şi de lacom, să fi deschis ochii să văd, le puteam ţine pe toate aproape.
Acum, că s-a terminat şi primăvara, şi ziua, şi timpul, şi lumina, şi cerul, chiar nu ştiu ce-o să fac. Zău că nu ştiu!
