Jucători străini şi bugete mărite

Naţionala de fotbal a avut o prestaţie submediocră la europene şi a pierdut ruşinos în faţa Lituaniei. Totuşi, avem două echipe în Liga Campionilor şi alte cinci în cupa UEFA.

Naţionala de fotbal a avut o prestaţie submediocră la europene şi a pierdut ruşinos în faţa Lituaniei. Totuşi, avem două echipe în Liga Campionilor şi alte cinci în cupa UEFA. Ce se întîmplă? Venirea unor jucători străini în campionatul autohton a ajutat forţa competitivă a echipelor unde evoluează. Nu este vorba numai de valoarea unora dintre aceşti jucători, ci şi de o mentalitate de profesionist autentică. Că aşa se dovedeşte randamentul, frecvent, neconvingător al multor jucători români dintre cei care joacă la cluburi străine. Un Dan Petrescu sau Gică Popescu au puţine replici printre jucătorii din generaţia actuală; aşa cum nici în vremea lor nu erau egalabili în privinţa seriozităţii angajamentului fotbalistic. Dar nu numai jucătorii străini sînt explicaţia ascensiunii echipelor de club româneşti  ca organizare şi performanţă. La noi se cheltuiesc mult mai mulţi bani pentru bugetele echipelor decît acum, să zicem, un deceniu. Dovada este chiar aducerea unor jucători buni de afară. Dar nu numai atît. Şi salariile jucătorilor români au crescut mult în ultimii ani. La acestea se adaugă bonusuri importante şi condiţii de pregătire considerabil mai bune. Stadioanele arată mai bine, existînd instalaţii de nocturnă şi la echipe din liga a doua.

Cum de s-a ajuns la bugete mult superioare? Contextul general al economiei contează, indiscutabil. Într-o economie care a dublat veniturile cumulate ale cetăţenilor în ultimii 6-7 ani, banii cheltuiţi pentru atracţii nu aveau cum să nu crească pe măsură. Sînt puţine stadioane din prima ligă unde se poate intra fără bilet, iar preţurile de intrare au crescut şi ele substanţial. Cluburile mari au introdus abonamente, cîştigîndu-se totodată bani şi din “gadgets” (tricouri, steme, insigne, fulare etc.) legate de identitatea cluburilor. Dar a contat decisiv disponibilitatea unor oameni bogaţi de a băga bani în fotbal, ca industrie în dezvoltare. Nici nu văd cum s-ar fi putut ajunge la bugetele de acum fără existenţa finanţatorilor mari. Era cluburilor departamentale a trecut şi nici nu putem vorbi încă de listarea unor cluburi româneşti la bursă.

A crescut şi concurenţa. Cluburilor din Bucureşti li se adaugă alte 4-5 în ţară care au veleităţi internaţionale – exprimate de accederea în cupa UEFA. Unde sunt Vasluiul şi Urziceniul în clasament acum ilustrează acest fenomen, ca şi plusul pe care îl poate aduce o bună organizare. Prin aceasta înţeleg ochiul pentru sportivi de valoare, dar şi organizarea business-ului fotbalistic. Deoarece, fără organizare a afacerilor, care să permită creşterea valorică a echipei, nu se poate face performanţă. Iar performanţă mai bună înseamnă, în mod firesc, posibilitatea unor bugete superioare prin venituri proprii în creştere.

Există scurtcircuitarea mersului gradual. Ce au încercat conducătorii CFR Cluj seamănă, păstrînd proporţiile, cu banii investiţi de un Abramovici la Chelsea sau cumpărarea recentă a Manchester City de un superbogătaş din Emirate. Dar încercarea de scurtcircuitare nu se poate repeta pe scară largă şi prezintă unele riscuri.

Aducerea de fotbalişti străini nu trebuie însă să vitregească atenţia acordată tinerilor români. Cluburile mari din lume fac şi au şcoală de fotbal; ele se îngrijesc de copiii şi tinerii talentaţi, nu mizînd totul pe achiziţionarea de supervedete. Nu trebuie să neglijăm această lecţie. Altminteri, naţionala de fotbal va avea rezultate constant inferioare unor echipe de club.