Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, Băieţii şi Fetele de la CC nu au aşteptat nici o secundă, după program, documentaţia cu privire la suspendarea preşedintelui.
După ce "judeţul" (adică judecata) Curţii Constituţionale (CC) s-a pogorât pe grumazul ars de soarele marin al marilor speranţe prezidenţiale, dând un aviz consultativ ce nu vedea "drept grave" faptele lui Băsescu de încălcare a Constituţiei, marinarul constituţional s-a simţit îndreptăţit să ameninţe Parlamentul cu demisia "în maximum 5 minute de la votul" de suspendare! Dar Marele Cârmaci nu a demisionat după vot! Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, Băieţii şi Fetele de la CC nu au aşteptat nici o secundă, după program, documentaţia cu privire la suspendarea preşedintelui, documentaţie a cărei corectitudine aveau obligaţia să o evalueze pentru constatarea interimatului, după suspendare. Mai mult, au închis uşa în nasul Parlamentului, "organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării" (conform art. 61 din Constituţie), făcând imposibilă primirea documentelor! Preşedintele, în carcasa sa de cadavru politic, resuscitat pentru încă două zile de "imparţialitatea" CC, s-a zbuciumat cât a putut, prin Piaţa Universităţii, în căutarea procentelor pierdute din încrederea populaţiei. Le-a găsit, dar erau expirate! E tot ce a putut să facă pentru el CC! Sigur, a mai făcut şi altele. De pildă, în avizul consultativ, referindu-se la imputările aduse de autorii dosarului suspendării, în domeniul politicii externe, CC a concluzionat, absolvindu-l "tehnic" pe preşedinte de eventualele încălcări al Constituţiei: "Curtea reţine şi în acest caz că nu este vorba de acte de decizie ale preşedintelui, ci de opinii politice fără efecte în relaţiile internaţionale ale României, care se întemeiază pe convenţii, tratate şi alte categorii de înţelegeri, întru totul respectate de ţara noastră". Adică, "opiniile politice" ale preşedintelui nu au "efecte în relaţiile internaţionale"? Păi, Convenţia de la Viena cu privire la Dreptul Tratatelor precizează la articolul 7 că "şeful statului, şeful guvernului sau ministrul de Externe" pot "reprezenta Statul" fără să fie nevoie a prezenta un mandat! Aşadar, preşedintele angajează România, orice ar spune, fără sa aibă nevoie de mandat de la nimeni! Opinia lui poate deveni text de instrument juridic internaţional, dacă vrea el! Orice student în Drept Internaţional public poate afla din manualul lui Robert M. MacLean (Public International Law, London, 1992, p. 18) că: "Declaraţiile şi poziţiile unilaterale cu privire la drepturi legale şi datorii referitore la o situaţie factuală pot crea obligaţii legale valide. Dacă un stat manifestă intenţia de a se angaja legal că va întreprinde o anume acţiune, printr-o declaraţie unilaterală, acea intenţie poate conferi caracterul unei obligaţii legale".Citește pe Antena3.ro