x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Justiţie pe băţ

Justiţie pe băţ

de Sorin Roşca Stănescu    |    19 Iul 2012   •   12:56

Este exceptional ca, la nivelul Uniunii Europene, s-a luat decizia de a se mai face o analiza si un raport, spre sfarsitul anului, despre Justitia din Romania. In felul acesta, cateva greseli grave ar putea fi corectate. Ma numar printre cei care cred in continuare ca o monitorizare este necesara. Nu sunt inca atat de eurosceptic, incat sa imi imaginez ca democratia din Romania nu are nevoie de antrenori si de arbitrii. Si ca nu am mai avea ce sa invatam de la statele cu o traditie indelungata in acest domeniu. Ce astept eu de la Uniunea Europeana, atunci cand ne gandim la Justitie?

Singurul rost al Justitiei este acela de a face dreptate pentru cetatenii unui stat. Zeita Justitiei este legata la ochi, pentru a nu se lasa orbita de puternicii zilei. Pentru a nu inclina balanta in favoarea celor puternici si in defavoarea celor mai putin puternici. Ceea ce inseamna ca trebuie sa avem o justitie cu o singura viteza. O viteza care sa corespunda agendei cetateanului. Ce inseamna asta?

Intr-un stat cum este Romania, care a cunoscut 40 de ani de teroare comunista, in care proprietatea a fost batjocorita in aceeasi masura in care a fost batjocorita si personalitatea individului, cauzele civile, care au nevoie de o judecata dreapta, sunt extrem de numeroase. Mult mai multe, la mia de locuitori, decat intr-un stat european cu democratie consolidata. Aceste cauze trebuie rezolvate repede si corect. Cu o justitie legata la ochi. Care sa nu-i favorizeze pe camatari. Sau pe speculanti. Sau pe recuperatori. Sau pe alti smecheri, care pun presiune, de cele mai multe ori ilegal, pe cetateanul obisnuit.

Cat priveste cauzele penale, o justitie corecta inseamna ca fiecare sa plateasca in mod egal pentru orice incalcare a legii. Deci, cat mai putini infractori sa scape nepedepsiti si cat mai multi oameni cinstiti sa nu fie pedepsiti pe nedrept. Din nou, este necesara o justitie legata la ochi. Care sa nu faca sluj in fata celor puternici, in fata demnitarilor statului, in fata celor care au painea si cutitul in administratia publica.

Daca cei care ne monitorizeaza, de la nivelul Comisiei Europene, o trimit la plimbare pe Monica Macovei si ii trimit la plimbare si pe alti intermediari, care, pana in prezent, le-au furnizat informatii false, vom putea avea o monitorizare corecta. Acesti specialisti vor observa, cu certitudine, ca ceva din ceea ce a spus zilele trecute Traian Basescu, referitor la Justitie, este adevarat. Si anume ca cele mai importante numiri stau in pixul Presedintelui. Si in pixul ministrului Justitiei. Intr-un fel sau altul, ambii sunt reprezentanti ai puterii executive. Iar puterea executiva este de sorginte politica. In totalitate. Presedintele Romaniei nu poate fi garantul Justitiei. Numai puterea judecatoreasca institutionalizata ar putea fi garantul Justitiei.

In Romania, a fost incalcat principiul democratic al separarii puterilor in stat. Justitia functioneaza prost, in raport cu cauzele civile si in raport cu cauzele penale, pentru ca nu este independenta.

Cei care ne monitorizeaza ar trebui sa renunte la intermediari, gen Monica Macovei, si sa vina in Romania pentru a solicita, in mod direct, informatii. Si atunci ei vor descoperi de ce, sub regimul Traian Basescu, Justitia este necesar sa fie in continuare monitorizata. Surpriza lor s-ar putea sa fie colosala. In sensul ca, sub tandemul Basescu – Macovei, Justitia a stat pe bat.

Sursa: CorectNews

×