Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Pe parcursul dialogului cu Ignacio Ramonet, transcris in volumul Fidel Castro, Biografie pe două voci, apărut recent in variantă franceză,
n-avea cum să nu vină vorba şi despre o altă trăsătură a lui Fidel Castro: inrăitul fumător de trabuce. Interlocutorul se explică: "Tatăl meu e cel care mi-a dat primul trabuc, acolo, la Biran. Aveam abia 14 sau 15 ani. Ţin minte că am fumat această primă ţigară de foi fără a şti cum s-o fac. Din fericire, am fost un fumător care n-a inghiţit fumul. Absorbi, totuşi, o cantitate de nicotină chiar dacă te abţii să inhalezi fumul. Altfel spus, aveţi dreptate, am fumat mult in viaţă".
In 1986, agenţiile de presă au difuzat o ştire senzaţională: Fidel Castro s-a lăsat de fumat! Mai senzaţională decăt dacă s-ar fi aflat că s-a lăsat de Revoluţie! Explică Fidel Castro: "Chestia cu fumatul a durat pănă intr-o zi, era acum 20 de ani, cănd am decis să mă las. Nu m-a forţat nimeni. Mi-am impus singur să termin cu tutunul. Pentru a contribui la sănătatea poporului, mi s-a părut că a renunţa la acest obicei rău era un sacrificiu necesar. Cu ajutorul argumentelor privind relaţia dintre obezitate, sedentarism şi obiceiul de a fuma, am luat decizia. A fost un sacrificiu suplimentar in profitul sănătăţii publice cubaneze. Am vrut să servesc drept exemplu. Am abandonat definitiv tutunul şi el nu mi-a lipsit". Nouă ani mai tărziu, la 6 februarie 2005, in Cuba s-a interzis fumatul in locurile publice, la serviciu, in restaurante. Automatele de ţigări au dispărut. Nu s-a mai permis vănzarea ţigărilor in apropierea şcolilor.
AUSTERUL OM BOGAT. Lui Ignacio Ramonet, Castro ii dezvăluie că a donat lui Eusebio Leal, istoric al Havanei, aproximativ 17.000 de cadouri primite: pijamale, ceasuri de 6.000 sau 7.000 de dolari, antichităţi, tablouri. Şi-a păstrat insă cărţile. Acestea urmează să revină domeniului public abia după moartea sa. In mai multe rănduri, revista Forbes a scris că Fidel Castro e un om bogat. In numărul din mai 2006, revista l-a plasat pe Fidel Castro pe locul 7 in lume, intr-un grup de 10 lideri, estimăndu-i averea la 900 de milioane de dolari. Castro a reacţionat imediat. In seara de 15 mai 2006, a apărut la televiziune, impreună cu căţiva membri ai guvernului, inclusiv directorul Băncii Centrale a Cubei, pentru a declara că: "Dacă ei pot dovedi că am un cont in străinătate de 900 milioane, 1 milion, 500.000, 100.000 ori un dolar in el, eu demisionez". Un prilej de a relua formula lansată in iunie 2002, cănd Forbes l-a făcut din nou bogat: "Toată averea mea, Domnule George Bush, o ţineţi in buzunarul cămăşii voastre". Dănd curs formulei sale preferate, de a convinge pe cubanezi, explicăndu-le pănă la amănunte halucinante deciziile la nivel inalt, Fidel Castro a declarat că a făcut un calcul al numărului de valize necesare pentru a transporta aceşti bani şi a ajuns la concluzia că ar fi avut nevoie de o mie. "Cine le-a dus? Cu ce avion? Cine le-a incărcat? Cum aş fi putut scoate eu atăţia ani din ţară aceşti bani?, s-a intrebat el. Purtătorul de cuvănt al Forbes a admis că a vărăt in calcul casele de odihnă, de vănătoare, locaţiile folosite de Castro, dar că nu dispune de nici o probă privind vreun cont in străinătate. Intreaga campanie a fost, practic, născută din nevoia de senzaţional şi nevoia de diversiune. In realitate, ca şi Ceauşescu, Fidel Castro n-are gustul bogăţiei. Locaţiile folosite sunt ale statului. Salariul său e de 900 de pesos pe lună (aproximativ 36 de dolari). Austeritatea sa e recunoscută pănă şi de adversari. Umblă in Mercedesul greu, blindat, model 1980, cu puşca mitralieră la picioare.
RECOMANDĂRI. Avionul prezidenţial e un vestit Iliuşin, IL-62 rusesc, scos din producţie in 1970. Intors dintr-o lungă călătorie la Kuala Lumpur, in Malaiezia, Fidel Castro l-a recomandat cubanezilor, prin discursul ţinut la 6 martie 2003, cu prilejul preluării funcţiilor de şef de stat şi de guvern: "A călători la bordul IL-urilor 62, cu anii lor, cu echipamentul lor de bord, cu consumul lor de carburant şi zgomotul lor, complică un voiaj, pe drept sau pe nedrept. Face zgomot, rulănd pe pistă şi la decolare, dar el decolează pănă la urmă şi, o dată ajuns in aer, el aterizează totdeauna. Am zburat la bordul unui IL-62 acum treizeci şi doi de ani pentru a-i face o vizită preşedintelui chilean Salvator Allende. Şi de atunci, am zburat doar cu el. Aparatul e la fel de robust ca şi tractoarele agricole sovietice din epoca respectivă, construite pentru a rezista la tractoriştii cubanezi! Piloţii lor sunt aşi. Tehnicienii şi mecanicii care le repară, cei mai buni din lume. Am făcut turul lumii la bordul lor pentru a doua oară in viaţă. (...) Prilej de a glumi: apreciez aceste magnifice aparate ale vechii URSS, sunt foarte satisfăcut de ele şi le recomand compatrioţilor şi turiştilor. E aparatul cel mai sigur din lume. Eu sunt o dovadă."
REPUTAŢIE NEFONDATĂ. Pentru numărul din 10 iunie 1991 al săptămănalului Tiempo din Madrid, Maria Asuncion Mateo ii ia un interviu axat, in ansamblu, pe Omul Fidel Castro. El Lider Maximo trebuie astfel să comenteze legenda că doarme puţin: "Poate că reputaţia nu-i bine fundată. Nu dorm in exces, dar incerc să am cel puţin cinci sau şase ore de somn, chiar dacă asta nu-i prea uşor. Se spune că Napoleon, cănd voia să doarmă, făcea asta căt voia, 30 de minute, o oră. Deseori, adormea pe cal. Imi imaginez că fiecăruia lucrul ii impune adaptarea la circumstanţe. De cănd munca mea reclamă cea mai mare parte a timpului ca să-mi folosesc creierul nu ajung să fiu atăt de obosit fizic, incăt să pot adormi pe un cal. Uneori adorm in maşină, deşi mi s-a spus că e periculos". Intreabă reporterul: "Ce citiţi de obicei?" Răspunde Castro:
"De toate. Cănd ajung acasă şi mă bag in pat, totuşi incerc să nu citesc hărtiile pe care le iau cu mine acasă in fiecare noapte. Prefer să fac asta in maşină. La finele zilei, primesc un dosar cu tot felul de telegrame şi rapoarte, pe care Chomi, secretarul meu, le-a selectat deja din cele 80 pănă la 100 de documente trimise mie in fiecare zi.
(Işi rotunjeşte buzele, lasă indexul pe ele, intr-un gest caracteristic, şi continuă). Obişnuiesc să am patru sau cinci cărţi lăngă pat, şi le aleg in funcţie de imprejurări. Dacă e o carte despre ştiinţă, biotehnologie, medicină, or economie - care e cea mai inexactă dintre toate ştiinţele - şi sunt foarte obosit, nu mă ating de ea. Prefer să citesc, de exemplu, o carte din seria «Episoade Naţionale», pentru că am o colecţie minunată făcută cadou de primul ministrul al Spaniei Felipe Gonzales. Am citit mai mult de douăzeci de cărţi din serie, care m-au ajutat să inţeleg naţiunea Spaniei şi istoria poporului spaniol. In ce mă priveşte, cărţile sunt cadourile pe care le apreciez cel mai mult. Uneori, citesc acele cărţi care sunt in vogă şi foarte interesante, din seria intitulată «Istorii ale vieţilor private», scrise de un grup de autori. Ele incep in Roma antică şi vorbesc despre cum trăiesc familiile, obiceiurile lor. E fascinant".
In cartea interviu luat de Ignacio Ramonet, referindu-se şi la alte lecturi ("Mizerabilii" lui Victor Hugo, de exemplu), Castro şi aminteşte cu nostalgie de vremea cănd făcea puşcărie. Ignacio Ramonet il intreabă dacă l-a citit şi pe Balzac: Răspunde Castro: "Am citit căteva din operele sale. Mai ales in cursul celor doi ani (1953-1955) pe care i-am petrecut in puşcărie. Aproape că incerc o nostalgie găndindu-mă la acea epocă, pentru că niciodată in viaţa mea n-am putut consacra atăt timp lecturii ca in celula mea din Insula Pinilor. Citeam fără oprire, douăsprezece, cincisprezece ore pe zi. Citeam tot ce-mi cădea in mănă. Chiar dacă aveam o inclinare spre eseurile politice, cărţile de istorie şi tot ce avea legătură cu José Marti, devoram, de asemenea, toate felurile de literatură şi romane. Acest penitenciar, Modelo, a fost pentru mine o universitate culturală".
