L-au crezut un escroc care se dădea drept preşedintele României

Fost matriţer-sculer la Combinatul siderurgic, Guriţă Gumaru s-a lansat mai întâi într-o afacere cu privighetori. A dat faliment. Privighetorile băuseră apă rece de la frigider când el nu era acasă şi răguşiseră. Când cântau păreau măgari, nu privighetori.

Nu s-a lăsat însă. După un an de contrabandă cu şoricei bine educaţi a ajuns în Germania, unde s-a specializat în furtul de becuri din magazine. Ia câte o sută de becuri, cu care se încinge pe sub haine, profitînd de faptul că e foarte slab. La casă se prezintă cu două-trei becuri şi, pentru a nu da de bănuit, în mână cu un magazin ilustrat pentru bărbaţii cu bani.

Văzând un domn bine hrănit (aşa arată Guriţă cu becurile ascunse sub cămaşă), interesat de asemenea publicaţii, oamenii de ordine îl lasă în pace. Ştiu din experienţă că bărbaţi precum cel din faţa lor şterpelesc de obicei after-shave şi parfumuri masculine sofisticate. În nici un caz, becuri.

SUSPICIOŞI
Firea bănuitoare a celor din Moloşoaia devenise faimoasă în ţară de când şeful statului, pornit într-un turneu de om simplu, ca să cunoască viaţa fără bodyguarzi, se trezi înşfăcat şi predat Poliţiei ca escroc care se dădea drept preşedintele României. Nu reuşiră să-l scoată din mâinile lor nici lucrătorii SPP, care-l însoţeau de la distanţă sub acoperirea de vânzători ambulanţi de pepeni, nici şeful Poliţiei judeţene, care înlemnise în poziţie de drepţi dând cu ochii de şeful statului.

Neîncrezători, cei din Moloşoaia îi luaseră pe SPP-işti drept complici ai escrocului care se dădea drept preşedintele României, iar pe şeful Poliţiei judeţene, drept un corupt mituit de banda care opera în zonă.

După ce-l predară pe prins numai şi numai în schimbul unui proces-verbal de predare-primire, locuitorii nu se mulţumiră cu atât. Rămaseră acolo, în faţa Inspectoratului, câteva zile şi câteva nopţi, pândind ca arestatul să nu fie scos pe uşa din spate şi eliberat de mafioţii din Poliţie, până când însuşi prefectul, implicat în rezolvarea crizei, le înfăţişă drept dovadă ADN-ul celui dinăuntru.


SACII COLECTORI
Doamnele din lumea înaltă a Orăşelului s-au plâns primarului că nu mai pot ieşi seara la volanul maşinilor de lux din cauza balegilor de cai. La capătul Străzii Mari, pe dreapta, ascuns de cele două cazinouri concurente, se întinde un cartier de ţigani. Coşmelii acoperite cu carton de cutii goale, uşi din tablă, ferestre de la care privesc mânji inocenţi.

Mai toţi locatarii deţin atelaje hipo cu care transportă într-o parte şi-n alta fier vechi, ziare, cârpe. Căruţele pe roţi de cauciuc, trase de un cal, trec în sus şi-n jos pe Strada Mare. Din când în când, dovedind o multilateralitate napoleoniană, fără a se opri din trapul său mărunt, calul ridică coada şi slobozeşte o balegă. De astfel de produse ale burţii animale s-au plâns distinsele personaje primarului.

Printre ele s-au numărat soţia şefului Gărzii Financiare, cumnata şefului Poliţiei, fata prefectului şi vedeta postului local de televiziune. Toate alcătuind un grup aparte, care se strâng aproape seară de seară la vila uneia dintre ele, la un ceai şi, evident, la o bârfă. Cum să nu ia în seamă primarul doleanţele distinselor solicitatoare, mai ales că ele coincideau cu sloganul campaniei sale electorale:

Un oraş curat ca ochii copiilor noştri? De făgăduit că va rezolva problema nu era cine ştie ce mare lucru. Mai greu era cu îndeplinirea angajamentului solemn luat faţă de respectabilele doamne. Să interzici direct, brutal, ţiganilor circulaţia pe Strada Mare, în condiţiile în care altă arteră nu aveau la dispoziţie, însemna să-ţi asumi riscurile unui mare tărăboi.

Drept pentru care primarul a optat pentru o soluţie de compromis. La cele două capete ale Străzii Mari şi-a făcut apariţia un nou semn de circulaţie. Pe o tăbliţă atârnată de trunchiul unui copac s-a transcris următorul text: Circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe străzile Municipiului nostru este permisă numai dacă atelajul este dotat cu sac colector. Textul îşi găsea sprijinul într-un desen înfăţişând un atelaj hipo, condus de o siluetă care şedea pe capră.

PREZICĂTOAREA POLITICĂ
Dăduse lovitura introducând laptopul descântat pe piaţa ghicitoarelor şi prezicătoarelor specializate în prognosticuri politice. Mai ales în anii electorali câştiga sume fabuloase din prezicerile pe care le făcea la televizor în prime-time, văzute de toată lumea, mai tari decât toate sondajele de opinie la un loc. Urmând-o, încercaseră şi altele să intre pe piaţa asta, până mai ieri virgină, dar nu reuşiseră mare lucru.

Pentru a rămâne pe o astfel de piaţă se cerea nu numai talent, dar şi cunoştinţe de specialitate. Or, ea le avea. Îşi dăduse doctoratul în ştiinţe politice la SNPA cu subiectul Viaţa politică după decembrie 1989: Preziceri şi realităţi. În plus, înainte de a se face vrăjitoare, lucrase la Departamentul politic al mai multor ziare centrale şi, un timp, e drept, scurt, ca purtător de cuvânt la un important lider de partid.

   din volumul cu "Veselia generală",aflat în curs de apariţie