La Moscova, la Moscova!

Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.

SURPRIZE LA HOTEL - Noi peripeţii in hotelurile din capitala rusă

Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.

In numărul trecut scriam despre experienţa trăită la Hotel Rossia din Moscova cănd am pornit ventilatorul din cameră. Cum ventilatorul prinsese a ţopăi prin incăpere, de parcă i-ar fi intrat un cui in talpă. Noroc că aparatul se oprise brusc. Lovit de o oboseală de moarte, după ce consumase atăta energie.

Intămplarea cu ventilatorul mă pune pe gănduri. Trebuie să purced la o inspecţie riguroasă a aşezămăntului. Cine ştie ce surpriză mă poate aştepta! Trag de uşiţa in spatele căreia orice hotel din lume plasează minibarul. Căt pe-aci să rămăn cu ea in mănă! Locul destinat minibarului, prin statul de funcţiuni, e gol. Cei de la administraţie au luat minibarul! Ca să nu se fure! Verific pe rănd şi cu precauţie măsuţa pe care am găsit pliantul (stă niţel intr-o rănă), televizorul (funcţionează), dulapul pentru haine (ii lipsesc cuierele, le-a şterpelit, probabil, cel dinaintea mea), patul (rezistă la şedere, ba chiar şi la aruncare).

Citește pe Antena3.ro

Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe model Stoianoglo

Cei mai mulţi bărbaţi sunt nefericiţi in căsnicie, pentru că n-au avut de la inceput imaginea completă a viitoarei neveste. Dacă, inainte de a merge la Oficiul Stării Civile, amărătul ar fi aflat că respectiva e, intr-adevăr, drăguţă, veselă, ingrijită, dar că nu-i place să stea in bucătărie, mai mult ca sigur ar fi fost scutit de dramaticele revelaţii ulterioare.

Aplicănd invăţătura asta la camera cu care urma să fiu căsătorit două nopţi, purced la inspectarea băii, unul dintre locurile cel mai pline de surprize intr-un hotel situat la est de Viena. De cum deschid uşa, căţiva găndaci o rup la fugă, ca şi cum ar fi fost prinşi asupra faptului. Slavă Domnului! Hărtia igienică e sub formă de sul! Un salt uriaş pe scara progresului faţă de hotelurile anterioare. Ca, pentru omenire, saltul primului pas pe Lună. Da, dar pe poliţa de sticlă, unde, de obicei, pănă şi la hotelul Gării se iţesc, minione, şipurile cu şampon, gel de duş, spumă de baie, nu se zăreşte nimic. Doar o bucată de săpun, şi aia folosită in parte, vărătă in hărtie de ambalaj. Umezită zdravăn, hărtia a intrat adănc in săpun. Dacă mi-ar trece prin cap s-o folosesc, trebuie s-o curăţ in prealabil cu cuţitul, ca pe un cartof inainte de a-l arunca in tigaie. Dau in schimb peste o capsulă pentru protejarea părului in timpul duşului. Ii inţeleg rostul mai tărziu, după ce mai descopăr o absenţă. Şi nu o absenţă oarecare, ci una de marcă: uscătorul de păr! Punăndu-mi la dispoziţie capsula de protecţie, direcţiunea a socotit că mă va feri astfel de o groaznică incercare: cea de a-mi usca părul la ventilator! Nu e un calcul absurd. Dacă, făcănd duş, mi s-ar uda părul, aş avea nevoie de un substitut al clasicului uscător. Şi, in disperare de cauză, n-ar fi fost exclus să-mi văr ţeasta in ventilator. Dar dacă m-aş fi spălat pe cap? Judecănd după inlocuirea uscătorului cu capsula protectoare, se pare că direcţiunea n-a luat in calcul o asemenea posibilitate. Lucru explicabil. Deşi au aproape două decenii de la despărţirea de socialism, ruşii au ajuns doar pănă la faza de duş. Un progres enorm faţă de punctul de plecare - cel in care nu se spălau nici pe măini - dar un progres insuficient.

Caviarul de la breakfast

Dimineaţa mă grăbesc la breakfast. De cum păşesc in ceea ce o plăcuţă cu litere aurite pretinde a fi restaurant, simt nevoia să mă frec la ochi. Locul aminteşte izbitor de sala de mese a unei cantine de mineri din Dombas, de pe vremea Stahanovismului infloritor. De la un capăt la celălalt al sălii, atăt pe lung, căt şi pe lat, poţi face opturi cu autobasculanta. Feţele de masă dau curs unui albastru mai mult decăt pesimist. Căteva laviţe lipite una de alta, lăsănd intre ele, totuşi, falii primejdioase, vor să ne convingă că vom beneficia de bufet cu autoservire. Numele măncărurilor sunt trecute doar in ruseşte. Iar dincolo de tejghea nu e nimeni in stare să-ţi dea o mănă de ajutor in engleză. Slavă Domnului că suntem in partea europeană a Rusiei! Ouăle sunt totuşi ouă, peştele nu e bufniţă cu solzi, laptele e alb, nu violet. Mulţumindu-ne cu puţin, altfel spus, doar cu ceea ce identificăm fără să citim sau să intrebăm, ne aranjăm de un breakfast in care putem avea o oarecare incredere. Un radiocasetofon ca de bal muncitoresc, din acelea dinadins fabricate solid, ca să nu se spargă cănd se fac criţă ruşii şi dau unii in alţii cu ce apucă, ne face cadou muzică autohtonă. Două ospătăriţe umblă de la o masă la alta cu o pungă absolut imbietoare. Nu, nu servesc cafea suplimentară la cerere. Vănd pe sub mănă cutii de caviar. Nu cumpără nimeni. Băştinaşii, pentru că aşa ceva se găseşte in Rusia pe toate drumurile, inclusiv pe cele din taiga. Străinii, pentru că ofertantele vorbesc exclusiv ruseşte şi, drept urmare, ei nu-şi pot da seama dacă e otravă sau explozibil. Aproape toată lumea fumează, profitănd din plin de absenţa unei interdicţii explicite. Ţigările sunt scuturate in farfurioarele de cafea şi, in lipsa acestora, direct pe duşumele.

Capitalismul sub toate infăţişările sale

1999. Vizită la Moscova cu premierul Radu Vasile. După ce ne-am cazat la Hotelul Belgrad, străbătănd deşertul dispreţului slav faţă de timp, ne intălnim in hol. Să ieşim undeva, la un restaurant. E 10 şi ceva noaptea. O capitală din Occident ar oferi sute de satisfacţii foamei care ne munceşte de azi-dimineaţă. Cel de la ambasadă intămpină cu prudenţă entuziasmul nostru de a ieşi undeva să măncăm. La ora asta - ne spune el - nu găsiţi deschise decăt două feluri de restaurante: pentru marii imbogăţiţi, unde numai apăsatul clanţei costă o sută de dolari, şi pentru săraci, unde rişti să te trezeşti, cănd ţi-e lumea mai dragă, cu o sticlă de votcă in cap. - Bine, bine! zicem noi, dar in Moscova capitalismului biruitor, restaurante mici sau chiar fast-fooduri nu se găsesc?! Delegatul zămbeşte misterios. Nu mai e nevoie să ne spună că nu sunt. Alegem singurul local disponibil din jurul nostru: restaurantul din hol. E cu specific grecesc. De ce o fi fost nevoie de un restaurant cu un asemenea specific la un hotel din inima Moscovei? Iată o enigmă la fel de mare ca şi victoria revoluţiei bolşevice sau prăbuşirea comunismului. Cum noi avem insă alte griji decăt dezlegarea misterelor din trecutul continentului european, ne luăm inima-n dinţi şi păşim inăuntru. Atmosferă? Aşa şi aşa! Binecunoscuta muzică grecească, dominată de lălăieli, ca şi cum ar cănta-o cineva pe care tocmai l-a părăsit nevasta. Măncărurile? Greceşti. Brănză, măsline, ceapă. Călcănd voiniceşte pe tocuri, ospătăriţa aproape că ne smulge paltoanele pentru a le arunca, de-a valma, intr-un cuier gata să se prăbuşească sub povara textilistă. N-avem incotro. Inghiţim ce ni se oferă. După ce reuşim să ne ardem zdravăn gătlejul hotărăm să dăm o raită prin centru.

(Va urma)