La rascruce

Printre povestile cu oameni "primitivi", termen incarcat de o inadmisibila lipsa de respect pentru stramosii nostri, mi-au placut cele semnate de J.H. Rosny Aine, autor al unui excelent roman: "Razboiul focului". Pe scurt, este vorba despre lupta intre doua triburi de stramosi, cu aliantele si tradarile de rigoare, unii parca mai evoluati (de gen Cro Magnon), ceilalti - simpli Neanderthali.

Printre povestile cu oameni "primitivi", termen incarcat de o inadmisibila lipsa de respect pentru stramosii nostri, mi-au placut cele semnate de J.H. Rosny Aine, autor al unui excelent roman: "Razboiul focului". Pe scurt, este vorba despre lupta intre doua triburi de stramosi, cu aliantele si tradarile de rigoare, unii parca mai evoluati (de gen Cro Magnon), ceilalti - simpli Neanderthali.

Cercetari recente, cele mai semnificative apartinand unui profesor de la Universitatea Washington din St. Louis, Erik Trinkaus, incep sa contrazica vechile clasificari. Omul din Cro Magnon si cel din Neanderthal, purtand numele unor locuri geografice in care au fost descoperite scheletele lor fosilizate, reprezinta doar doua linii paralele ale evolutiei speciei umane, probabil egale ca importanta.

Asistam oare la demolarea unui mit modern, vom fi obligati sa ne dezicem de superstitia superioritatii celor din Cro Magnon, sa renuntam la folosirea oarecum peiorativa a termenului de Neanderthal? Probabil ca da. Asta, in timp ce descoperirile arheologice, paleontologice si antropologice apar intr-un ritm ametitor.

Insulele Svalbard, situate cam la jumatatea drumului care duce din Norvegia la Polul Nord, s-au dovedit a fi un imens cimitir de "monstri" marini, rude cu clasicii Plesiosaurus si Ichtyosaurus, contemporani cu marile reptile terestre si destul de asemanatori cu legendara Nessie, mult discutata locatara din Loch Ness. In Europa Centrala, biologii au descoperit o noua specie de liliac (nu arbustul, ci soarecele zburator!), iar in Insula Cipru si-a facut aparitia un soricel nou-nout, Mus cypriacus, asta dupa multe decenii lipsite de fiorul descoperirii de specii noi.

Totul paleste insa in fata descoperirilor lui Klaus Schmidt, arheologul care a inceput acum 12 ani sapaturile care aveau sa scoata la iveala relicve care ne amintesc de Eden, de Gradina Raiului. Locul, aflat in Turcia, se numeste Gobekli Tepe, este situat intre fluviile Tigru si Eufrat, in cea mai fertila regiune a Orientului Mijlociu. Este aproape de Sanliurfa, despre care se crede ca ar fi orasul Ur, la doi pasi de Harram, pomenit de doua ori in Cartea Facerii, acolo unde au fost gasite primele dovezi ale agriculturii organizate si ale domesticirii animalelor.

Antropologii cred ca povestea Gradinii Raiului, prin care curg fluviile Fishon, Ghihon, Tigru si Eufrat (Facerea 2; 13-14), este si o alegorie a trecerii de la viata de vanatori si culegatori la agricultura. La Gobekli Tepe, stramosii nostri au construit acum 12.000 de ani un templu (monumentul megalitic de la Stonehenge in sudul Angliei are doar vreo 4.000 de ani) care ne arata ca erau capabili sa produca o arta complexa si o religie organizata.

Viata era placuta, aveau destul timp liber, se adunau in templul impodobit cu sculpturi si bazine decorative. Avand mai multe guri de hranit, s-au apucat de agricultura, de domesticirea animalelor, de defrisarea terenurilor. Dupa doua milenii, acum 10.000 de ani, au acoperit cu pamant imensul complex, nu stim de ce. Putem privi cu emotie un relief, poate ultimul dintre cele sculptate, vedem oameni, scorpioni, pesti, pasari. De acolo incepe ceea ce numim istorie.

Descoperirile de la Gobekli Tepe vor mai astepta pana sa ajunga subiect de fictiune. Pana atunci sa ne reintoarcem la clasicul J.H. Rosny Aine si la romanul pe care l-am pomenit, "Razboiul focului", devenit pe la sfarsitul anilor ’80 din secolul trecut un film de oarecare succes. Actiunea se desfasoara cu multa vreme inaintea perioadei pe care ne place sa o asemanam legendarului Eden, foarte aproape de o epoca glaciara. Un trib ceva mai evoluat (evident asemanator cu oamenii de Cro Magnon), purtand numele de Ulam, duc lupte cu ceva mai primitivii Wagabus (care vor sa ne sugereze Neanderthalii) pentru a pune stapanire pe focul salvator, in fata inaintarii ghetarilor.

Conversatiile se desfasoara intr-o limba creata de Anthony Burgess, cunoscut mai ales pentru imensa inventivitate verbala ajunsa la culme in "Portocala mecanica", dar si in limbi reale, desi exotice, unul dintre triburi foloseste un dialect eschimos. Rae Dawn Chong (cea care piloteaza un hidroavion in "Commando", vehicul pentru Schwartzenegger!) apare imbracata doar in vopsele aplicate pe corp, totul se termina relativ bine.

Mi-ar fi placut un final scris tot de Rosny Aine pentru o alta poveste, final pe care l-am pomenit de multe ori. Un om "primitiv" culege o buruiana, o miroase, incepe sa saliveze, o gusta si e fericit. Descoperise usturoiul.