Majorarea salariilor angajaţilor de la stat a stârnit un val de proteste. Sustenabilitatea este cuvântul la modă în aceste zile în zona analiştilor. Politicienii sunt ceva mai rezervaţi: nu te pui cu câteva milioane de votanţi în plin an electoral. Dincolo de calcule, de opinii pro sau contra, argumentate sau mai puţin argumentate, de precedentul sfidător creat cu creşterile de salarii la înalţii demnitari, există o întrebare care pare să nu intereseze la fel de mult: cum ne ajută pe noi această creştere de lefuri pentru ei...bugetarii de care ne lovim foarte des. Pornim de la realitatea momentului: circa 1,3 milioane de bugetari, salarii de mizerie, multe dintre acestea de ordinul a maximum 200 de euro net. Lista include: dascăli, medici, poliţişti, angajaţii din diverse instituţii de stat: de la pensii, şomaj, protecţia copilului etc. Cei mai mulţi dintre ei sunt pasionaţi de ceea ce fac şi, deşi se simt nedreptăţiţi, îşi fac meseria cu mare drag. Este adevărat, există şi bugetari - o cifră impresionantă - care ajung în posturi importante odată cu schimbarea „gărzii” la palate. O statistică... neoficială indică un procent de circa 20-30% din total ca fiind „lipitorii de afişe tranformaţi în funcţionari publici”. În aceste condiţii, o creştere de salarii poate fi un magnet pentru piloşii de partid. Pe de altă parte, nu poţi condamna la mizerie categorii profesionale de elită doar pentru că există o posibilitate de a popula şi mai mult sistemul de stat cu incompetenţi. În concluzie, eu cred că bani sunt. Că majorarea salarială poate fi făcută corect, că trebuie să se ia decizii pentru a ne ţine medicii, dascălii, specialiştii în ţară. Dar că anterior trebuie curăţenie generală, urmată de criterii de performanţă. Că trebuie să fie şi la stat: omul pregătit pentru postul ocupat. Altfel... cheltuim banii degeaba.