La vreme sau prea târziu

Despre existenta unui "timp" al lucrurilor a scris si Biblia, dar noi chiar traim asta! Exista momente unice, intinse chiar si de-a lungul anilor, daca ne referim la relatii, in care este timpul sa construim, sa schimbam, sa imbunatatim ceva. Numai ca multi dintre noi trecem peste acest timp, alergam pe sub el, ne ratacim prin propria minte si prin perceptii inselatoare, iar vremea aceea, vremea coacerii fructului, vremea nasterii florii sau a frunzei, se scurge steril.

Traim uneori cate-o iubire a carei frumusete ne devasteaza, dar – in vremea aceea – nu suntem capabili sa luam o decizie, sa-i spunem "da", nu avem curajul sau puterea de a pasi catre ceea ce ne dorim. Cand amanam excesiv o alegere, cand ne purtam de parca ni se cuvine fericirea sau de parca lumea intreaga ar fi obligata sa puna semintele in pamant in loucl nostru, sfarsim prin a consuma in gol acea vreme, acel timp al nasterii unei situatii dorite.

Cineva caruia i se despica intru totul casnicia, cineva care-si vede greselile "prea tarziu" ar putea fi chiar acel cineva care-a paradit vremea insamantarii, orb la existenta unui timp potrivit al lucrurilor. "Daca as fi facut asa si pe dincolo, daca n-as fi vorbit atat de urat cu iubita mea, daca n-as fi batut-o, daca as fi facut x si y lucru", isi spune omul, dar... prea tarziu. In cuplu, devine prea tarziu cand unul simte ca "nu mai poate, s-a saturat si crede ca celalalt nu va mai schimba nimic". Prea tarziu e o stare sufleteasca profunda; o data prezenta in inima si in mintea unui barbat sau a unei femei, nu mai poate fi dezradacinata. E semnalul unei saturatii, a unui refuz, a unei situatii interioare categorice, in care nu mai este incredere in celalalt, speranta, dorinta si nici un fel de consolare.

Prea tarziu e chiar prea tarziu si, in ciuda regretelor, a durerilor, a opozitiei "prea tarziu" este expresia sau consecinta unui timp ratat, a unor observatii si corectari de comportament, atitudine si atentie peste care omul a trecut. Multe divorturi s-ar putea evita daca ne-am putea vedea erorile la vreme. Daca ne-am putea intelege dorintele si am putea vedea in celalalt o fiinta pe care-o iubim si nu dorim s-o pierdem. De ce sa ne dorim de frica si nu din iubire? De ce sa constientizam ca iubim tocmai cand cel iubit ne paraseste?

Pentru ca noi sa nu "ajungem prea tarziu" la constientizare si prea tarziu in esenta greselilor noastre, sa nu aducem relatiile cu cei dragi intr-o stare de "prea tarziu", avem nevoie sa ne corectam din mers. Sa schimbam ceea ce creeaza o stare de rau in relatia noastra "la timpul potrivit". Caci la timpul lor se coc merele, la timpul ei vine toamna si la vremea ei vine iarna. Natura ne arata explicit ca exista a vreme o tuturor lucrurilor, iar relatiile noastre de viata confirma aceasta. Sa nu mai alergam peste vreme, ci sa punem la timp samanta corectoare atunci cand ceva nu merge bine in relatia cu omul iubit. Este important sa stim ce vrem, asa cum taranul care vrea rosii planteaza rosii, iar cel ce vrea grau planteaza grau.

In relatiile noastre, stim daca vrem sa ramanem impreuna si atunci ne comportam ca atare, dar la timp, nu prea tarziu. Nu ne permitem orice cu celalalt, nu ne permitem vorbe urate, nici comportamente grosolane, caci intr-o zi, adunate, toate acestea planteaza seminte pe care nu le dorim. Casnicia nu-i un capat de drum; partenerul dorit nu-i pentru totdeauna cu noi prin acte, ci prin puterea noastra de a oferi iubire.