Lachei la cheu

■ Din chenarul îngălbenit  al televizorului, un  ins pleşuv ne îmboldeşte  cu un băţ. Zâmbeşte cinic şi muşcă apăsat  din cuvinte. Cândva preşedintele  ţării, personajul cu pricina a ajuns un fel de saltimbanc oficial al prăbuşirii  noastre ca neam. Se uită fix în camera de filmat şi-şi închipuie  că este dascălul naţiei. Ne-a scos la tablă ca pe nişte copii retardaţi  şi ne turuie despre deficite, creşteri şi descreşteri economice… Cifre şi grafice mâzgălite pe o coală  mare de hârtie, nimic despre oamenii concreţi ai României surpate. Poveştile lor triste sau disperate  nu încap în bilanţul înfăşurat în ipocrizia vorbelor  rostogolite de Corsarul propriei flotile. Laudă în stânga şi-n dreapta vechilor şi noilor guvernanţi, aidoma unei starlete de cabaret, şi glumeşte la final, gata să plesnească de mulţumire de sine. “Nava e la cheu, în port sigur”, îl aud pe  dezgustătorul  individ prin gălbejeala vremurilor bolnave. Într-adevăr, “nava” e lacheu, gura păcătosului grăit-a şi de această dată adevărul. Lacheu e şi el, lachei suntem cu toţii, dar vina o poartă politicienii  care ne-au băgat cu de-a sila în porturi străine, la cheremul euroguşaţilor. România n-a fost vreodată nava  amiral a Europei, dar, ca azi, niciodată…

■ Cam tot atunci, în republica breaking-news-urilor de-un cretinism exemplar, liceenii simulau bacalaureatul la istorie. Sistemul îi învaţă de mici să vieţuiască  prin  simulare, să se facă doar că ... Oricum, le va fi mai uşor în viaţă  astfel mimând, traiul de-adevăratelea  nu-i defel o fericire ! O gloată de mimi, spre asta  se îndreaptă omenirea abuzată de vătafii capitalismului  degenerat. Lecţia de prefăcătorie se sfârşeşte, iar tinerii se întorc în viaţa reală. Un reporter îi iscodeşte pe învăţăceii  cu priviri  tulburi, ascunse după frizuri  fistichii. „Cum  ţi s-au părut subiectele ?” întreabă  omul cu microfonul. „Subiecte din alea tari, despre Mihai Viteazul şi despre toţi nebunii ăştia !” răspunde zevzecul şi hăhăie prezidenţial. Exemplul cotroceneanului  e contagios, n-a prea scăpat nimeni de microbul  mitocan. Un alt adolescent ieşit din probă n-are nicio  ezitare. „Eu vreau să am mulţi bani, femei şi lăutari !”, scurt şi cuprinzător. Îi prevăd un  viitor poleit cu aur, sigur va deveni politician, e însemnat  deja de destin. În definitiv, cine n-ar vrea să întoarcă euroii cu lopata şi, prins de  gâtul „animatoarelor”, să  asculte melosul manelist ? România e o  manea care  curge întruna  şi se îngroaşă obscen, ţară de lăutari, vericule ! Aşa că numai fraierii stau cu burta pe carte şi-şi bat capul cu „nebunii” de... Mihai Viteazul şi alţii ca el. Falimentul şcolii româneşti este desăvârşit, soarta ne e pecetluită. Uşor, uşor, contur naţional fi-va Vama Veche, emblema primitivismului decerebrat. „Cum  vă veţi distra aici ?”, e curios să  afle cineva de la  o  ceată de descreieraţi stârniţi de alcool. „Ne îmbătăm ca porcii, păi, aici, toţi o ard aiurea !” se amuză intervievatul   şi râde grosier. Da, nu mai încerc vreo îndoială, apucăturile Preagrosolanului de la Palat sunt molipsitoare, ne-au modificat  structura genetică.

■ În ţinuturile moldave doi popi s-au învrăjbit pentru o parohie. Enoriaşii s-au împărţit şi ei, ca-n orice  dispută drăcească. „Pe noi, babele  bătrâne -  se plânge o bună creştină  – ne-o hârâit, ne-o târâit !” Hârâite  şi târâite, babele  descendente din osul domnesc al „nebunului” de Ştefan cel Mare  nu se lasă deloc, se afurisesc şi se îmbrâncesc în numele lui Cristos. Religia e teritoriul  despărţirilor în credinţă, nu al apropierii. Creştinarea multora s-a  înfăptuit  cu sabia, nicidecum cu crucea.  La urma urmei,   şi sabia e tot o cruce, ambele au acelaşi desen, numai că prima are o muchie ascuţită. Pe tăişul  ei letal s-au construit bisericile şi confesiunile, averile clericilor scoborâtori  din Satana... Ce paradox, să te rogi la o armă care a trimis la moarte  atâţia inocenţi !?

■ Peste drum de blocul meu,  sute de preoţi, înveştmântaţi  în odăjdii  strălucitoare, s-au adunat să binecuvânteze cofrajele şi schelele din care se  va întrupa Catedrala Mântuirii Neamului. În spatele lor,  zeci de pelerini, turma tăcută  şi ascultătoare. Alăturarea celor două uriaşe construcţii  nu e deloc întâmplătoare. Biserica şi Parlamentul. Biblia şi Legea, piroanele înfipte  dintotdeauna în libertea omului. Astfel răstignit, nu i-a mai rămas decât supunerea la preceptele stăpânilor rânduiţi să-l exploateze. Când  s-a răsculat, versetul biblic şi norma penală  l-au readus  în cuşcă, robii nu trebuie să-şi uite condiţia înjositoare. Păcatul nesupunerii este aspru  pedepsit, istoria omenirii  e un şir de pilde sângeroase. Biserica şi politica  sunt, împreună, răul fundamental al omenirii, chipul întors al dumnezeirii. Iar dincolo de Dumnezeu e ...Diavolul.