x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lătrat şi hărmălaie

1
Autor: Petru Calapodescu 05 Sep 2013 - 18:33
Parcă spre satisfacţia consacratului sforar din Deal, toamna politică a debutat cu două evenimente - unul tragic, altul incitant şi cu bătaie lungă - care au resuscitat mai vechi patimi şi dispute şi care întotdeaua au îngroşat obrazul oficialilor români, de la baza şi până în vârful piramidei. Mereu în căutare de ce profit de partid sau personal, mereu în căutarea bâtei cu care să-şi pălească în cap adversarii, niciodată realmente interesaţi să rezolve o problemă în folosul comunităţii, ci amânâdu-i soluţionarea ca să aibă ce dezgropa şi altă dată. Aşa se petrece în aceste zile cu două evenimente doar aparent separate.

Undeva, în Bucureşti, un copil de patru ani a fost omorât în chinuri groaznice de o haită de câini fără stăpân, doar câţiva din cei, după cum se apreciază, vreo sută de mii de patrupede semisălbăticite care terorizează Capitala. Prilej pentru alte potăi, bipede, de a năvăli prin televiziuni cu ochii înroşiţi de furie, sărind la gâtul Guvernului, dar şi a majorităţii parlamentare, cu rechizitorii prin care USL numai ucigaş de prunci nu e numit. De-a dreptul stupefiantă vocea unsă cu ipocrizie (specialitatea casei) cu care Raluca Turcan se indigna că puterea nu-i capabilă să scoată o lege a maidanezilor, iar urmările sunt tragice. Ca şi cum nu s-ar fi aflat ea însăşi la putere şi PDL nu ar fi avut posibilitatea de a a adopta o lege pe care acum o revendică. Însă culmea diversiunii e semnată, nici nu se putea altfel, de Traian Băsescu. Omul care a fost primar general, omul care, apoi, la Cotroceni, a avut în subordine un Executiv docil ca un căţel bine dresat, vine acum de parcă ar fi căzut de pe o altă planetă şi descoperă că marile oraşe româneşti, Bucureştiul mai ales, au devenit scena unor filme horror, oamenii trebuind să se ascundă prin case de groaza maidanezilor. Şi, cu ton ritos de după zidul fără găuri de la Palat, somează Guvernul să rezolve imediat, dar imediat, chestiunea. Care trenează de amar de ani şi care a făcut numeroase vctime, 10-12 mii de bucureşteni fiind capsaţi anual de colţii unor fiare flămâde su bolnave. Care au proliferat şi ca robinet prin care s-au sifonat uriaşe sume din banii publici, mai cu seamă prin intermediul ONG-urilor unor aşa-zişi iubitori de animale care, au încasat din gros, decontând sume considerabile cu doar câteva zeci sau sute de animale chipurile adoptate, dar în realitate lăsate tot pe străzi. Absolut buimăcitor tupeul şi insensbilitatea faţă de riscul, la care sunt supuşi oamenii, ale câtorva cucoane isterizate de ideea unor măsuri drastice.

Problema e complicată doar în mintea unor politicieni sau a unor nenorociţi care, lacomi, n-au de gând să renunţe la gheşeftul lor. Sigur că ideal ar fi ca statul, municipalităţile să fie capabile să acopere costuirile adunării maidanezilor în adăposturi civilizate, unde să fie hrăniţi, îngrijiţ, oferiţi spre o reală şi strict controlată adopţie şi abia ca o soluţie extremă eutanasiaţi. Evident, însă, România, care nu-i în stare să-şi trateze cum se cuvine propriii bolnavi, inclusiv copiii, nu e capabilă de eforturi financiare ca prin documentarele de pe Animal Planet. Aşa că că, atâta vreme cât responsabilii, de la guvernanţi la edili, vor continua să morfolească subiectul doar prin prisma răfuielilor politice şi al sifonării fondurilor, tragediile ca aceea din cartierul Tei nu vor mai fi accidente, ci vor degenera spre fenomen.

Lătratul politic din ultimele zile, gata să acopere hămăitul haitelor şi chiar ţipetele victimelor are, cum spuneam, ecou în ltă zonă, unde asistăm la reluarea unui mai vechi scandal: exploatrea auriferă şi argentiferă (dar nu numai) de la Roşia Montană. Afacerea trenează, cu puseuri, încă din 1997. Acum, hărmălaia a atins noi cote. Personal nu sunt un fan al RMGC, şi nu din raţiuni de patriotism exacerbat, de apărător în zale al patrimoniului arheologic sau chiar din considerente strict ecologice. Contează, desigur, enorm şi aceste aspecte, îndeosebi când angajează resurse neregenerabile, care vor fi sustrase viitoarelor generaţii. Reţinerile care trebuie, însă, luate în calcul, vizează câteva componente neclare. În plan ecologic trebuie lămurită, cu angajarea unor răspunderi personale, a problemei răzbaterii cianurilor în apa freatcă, prin peretele uriaşului lac, despre care specialişti de marcă susţin că ar fi permeabili. Nu sunt limpezi nici consecinţele asupra unui important ecosistem. Dar îndeosebi îndeamnă la circumspecţie aspectul strict financiar şi economic al afacerii. Nu-s de vituperat preocupările companiei de a prezenta afacerea ca pe o mană cerească pentru poporul român, orice investitor ar proceda aşa. Problema trebuie pusă în planul lucidităţii, dincolo de unele interese locale, cu precădere ale câtorva beneficiari direcţi.

Nu va ploua cu locuri de muncă (vor fi, probabil, vreo 2000 în faza organizării de şantier şi apoi vreo mie, timp de câţiva ani, până se va încheia raderea munţilor). Beneficiul statului român? Pricăjit, pricăjit rău de tot, dacă e să luăm în calcul redevenţe ridicate, cu chiu, cu vai, abia la 6% deşi mai raţională şi mai profitabilă ar fi fost împărţirea producţiei. De ce nu s-a procedat aşa e greu de spus. Sunt trei zile de când la Bucureşti şi la Cluj mii de oameni au ieşit în stradă, incitaţi tocmai de bâjbâielile afacerii. Guvernul Ponta a intrat într-un clinci din care nu prea mai ştie cum să iasă, apelând la ceea ce nu-i barem o glumă bună. După ce a aprobat în şedinţă de Guvern proiectul de lege, premierul a menţionat că el personal se va spăla pe mâini, urmând să voteze, ca deputat (totodată, copreşedinte al majorităţii parlamentare) împotriva afacerii. Aceeaşi atitudine de maidanez cu coada tăiată a avut şi Traian Băsescu, până nu de mult un suspect lobbyst pentru RMGC: şi el cere acum ca Parlamentul să fie cel care să-şi asume răspunderea. Asta nu înseamnă nimic altceva decât disiparea răspunderii. Ca şi în alte situaţii, frica păzeşte bostănăria. Mutatis mutandis, scandalul din Apuseni poate fi asemuit cu scânteia Arafat, care, acum un an şi jumătate, a provocat căderea unui regim. Oricât de vrăjmaşi şi-ar fi, de astă dată Băsescu şi Ponta demonstrează că ştiu că implicarea proprie în afaceri neclare, insuficient argumentate ca folos substanţial pentru întreaga socetate românească, îndeosebi în sfera resurselor, poate fi diluată prin topirea în votul gregar din Parlament.

 


Serviciul de email marketing furnizat de