Clasamentul şi-a licitat, aproape definitiv, verdictele. Astfel, s-au dus dracului şi incertitudinile care mai stârneau oarece atracţie pentru campionatul nostru cel cotonog.
De-acum, la stadion mai merg doar cei care sunt obligaţi de fişa postului sau cei care basculează în tribune încărcătura de năduf acumulată într-un trai de toată înjurătura. Că de spectacol fotbalistic autentic, capabil să te-aşeze în plăcere chiar şi dincolo de matematica meschină a punctelor, nici nu poate fi vorba. Comicăria asta de campionat nu lustruieşte decât nişte biete rudimente.
Laureaţii şi repetenţii sunt croiţi din aceeaşi neputinţă. Doar întâmplările de parcurs, deseori de tot hazul, îi separă vremelnic. Rezultatele ultimei etape confirmă această realitate.
CFR Cluj, lidera la zi şi aproape definitivă, a negociat, pe teren propriu, un meci de trei puncte în compania Unirii din Alba-Iulia, tabacherea din liga lui Mitică. Clujenii au câştigat cu 3-2 pe teren şi cu multă ruşine în aprecierea comentatorilor. Pentru că CFR a avut nevoie de foarte multă bunăvoinţă din partea unor săraci pentru a-şi adjudeca victoria. Ironiile lui Adrian Porumboiu şi Marian Iancu par să aibă temei. Dar, din păcate, nici o ironie de pe lumea asta nu poate rida obrazul gros al unor fuduli perfecţi.
Dinamo, marea promisiune a returului, a scos, tot pe teren propriu, un meritoriu rezultat de egalitate. Şi zic meritoriu deoarece Politehnica Iaşi a trebuit să exerseze neghiobii de tot râsul pentru a nu marca şi golul victoriei în poarta bietului Curcă. Dinamoviştii invocă complotul unor forţe externe, stresul de orgoliu, deranjul moral-volitiv sau povara psihotronică a bruiajelor create de zborul pisicilor la joasă înălţime.
Să fim serioşi! Nici o forţă din afara clubului nu poate genera cutremure de mare magnitudine la Dinamo aşa cum o fac făloşii diriginţi ai clubului. Pârâcioşii şi diversioniştii sunt nominalizaţi în schema de organizare a dinamoviştilor. Iar, pe deasupra, deserviciile acestora mai sunt şi retribuite. Masochismul se dovedeşte a fi un viciu costisitor în "Ştefan cel Mare".
CLUJENII AU CÂŞTIGAT CU 3-2 PE TEREN ŞI CU MULTĂ RUŞINE ÎN APRECIEREA COMENTATORILOR
Steaua îmbogăţeşte şi ea, după posibilităţi, starea de lătură a campionatului. Gigi Becali se află în război deschis cu o parte a galeriei şi, mai nou, cu Dumitru Dragomir. Iar adversarii lui Becali, dacă tot nu pot să-i ia acestuia boii de la bicicletă, şi-au fixat ca ţintă echipa. Presarii fără vocaţie au făcut o propagandă inconştientă marelui scandal mare care va avea loc la meciul Steaua - FC Timişoara.
Marian Iancu, parte interesată fiind, a pus şi el gaz pe foc. Cu toate acestea, scandalul n-a pornit, aşa cum preconizau clopotarii propagandei apocaliptice, din tribune. El a urcat din teren spre peluze, la final de meci, atunci când Steaua era condusă cu 3-2. Iar unul dintre artificieri a fost arbitrul Colţescu. "Fluieraş" care, umil în apucătură, a devenit, prin prestaţia sa, sluga autoritarului Cosmin Contra.