Lecţia măreaţă a unui ”fapt de viaţă” banal

Săptămâna trecută am avut o întlnire cu celebrul parapsiholog, Albert Ignatenko. Ne-am întâlnit la hotelul în care locuia. El era cu traducătoarea lui, eu eram cu o prietenă care ştie bine limba rusă. Am ajuns la locul de întâlnire cu un sfert de oră înainte şi surpriza a fost aceea că Ignatenko şi doamna care-l însoţea au ajuns în acelaşi timp cu noi. Iată-ne în faţa liftului: noi patru şi încă o persoană. ”Nu-i o idee bună să urci în liftul ăsta: sunteţi cinci, veţi avea probleme”, îmi zicea o voce lăuntrică, aceeaşi care mă îndemna să o iau pe scări. Dar vocea raţiunii îmi şoptea: ”Te faci de râs dacă o iei pe scări! O să zică Ignatenko acum că ţi-e frică de lift, vai de tine”! Doamna, care vorbea iniţial cu parapsihologul, a plecat. Trebuia să fiu liniştită acum, eram doar patru, liftul unui hotel de cinci stele nu se putea bloca. Dar, de unde? ”Nu te urca în liftul ăsta”, îmi zicea vocea interioară insistent. N-am ascultat-o, deşi îmi spunea clar că vom rămâne cu toţii în lift. Am urcat, uşile groase ale liftului s-au închis. Funcţiona pe baza unei cartele, care trebuia apropiată de un buton şi liftul trebuia să plece. Cartela traducătoarei piuia, dar...liftul nu mergea. Panica creştea, cel puţin pentru mine, căci vocea interioară îmi zicea:”Ţi-am zis eu că o să rămâi cu Ignatenko în lift”? Celebrul parapsiholog a scos cartela sa, dar şi a lui era demagnetizată. Neliniştea mea creştea în aşa fel încât n-aveam timp să observ cât de neliniştiţi erau ceilalţi. În cele din urmă, uşile s-au deschis şi, fără să mai stau pe gânduri, am luat-o pe scări, mai ales că mergeam până la etajul 1.

Am analizat ulterior lecţia acestei situaţii; ce a vrut viaţa să-mi spună, blocându-mă în lift împreună cu un om a cărui putere mentală, energetică, interioară e de nivelul profesorului Igantenko? În lăuntrul meu, până să vină liftul, gândeam că era absurd să se blocheze liftul în prezenţa unuia ca el şi că vocea aceea agasantă, care mă invita să o iau pe scări, era doar vocea fricii mele, care se trezise – nu ştiu din ce motiv – atunci. Lecţia mi-a părut apoi cu mult mai profundă decât mă aşteptam: ”Să nu crezi în puterea altui om, căci puterea care te ghidează corect este în tine”. Altă parte a lecţiei suna cam aşa:”Să ai curajul să faci ceea ce simţi sau ceea ce eşti ghidat din interiorul tău, chiar dacă pare că te expui riscului de a fi judecat, criticat sau înţeles greşit”. În interiorul fiecăruia dintre noi există o putere pe care o neglijăm, o voce pe care o ignorăm, un instinct de autoprotecţie, care ne vorbeşte întotdeauna clar, dar pe care o auzim din când în când şi, de cele mai multe ori, nu punem în practică ceea ce ea ne spune. Nimeni nu ştie mai clar decât noi înşine ce mai bine să facem, iar dacă inima şi raţiunea nu sunt în acord, dacă o parte din noi spune da şi alta spune nu, trebuie să vedem riscurile pe care le presupune neglijarea uneia dintre alternative. Să stai puţin blocat în lift nu-i o dramă. Ce te faci, însă, când vocea interioară, această minunată lumină a Sinelui nostru, licăreşte înainte de a pleca pe un drum greşit în viaţă, către o relaţie toxică şi distructivă, către o situaţie care ne întoarce complet viaţa pe dos şi nu o ascultăm? La sfârşit vom auzi clar vocea slabă pe care am neglijat-o, şoptindu-ne mustrător: ”Ţi-am spus să nu faci asta”! Să ne ascultăm pe noi înşine, să avem încredere în vocea inimii noastre, să ne asumăm mai degrabă riscul de a fi ridicoli în ochii altora, decât să ne punem în pericol, să ne amintim mereu că puterea care mişcă întreaga existenţă este în noi, în primul rând, iată lecţia măreaţă a unui fapt de viaţă banal.