Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gay-Lussac a fost un genial om de ştiinţă francez care a stabilit la începutul anilor 1800 relaţia dintre volumul şi temperatura unui gaz. Urcă temperatura, se dilată proporţional gazul; scade temperatura, volumul de gaz se micşorează. După câţiva ani, la 31 decembrie 1808, acelaşi Gay-Lussac a enunţat legea gazelor constante.
Exact după 200 de ani, conflictul gazelor dintre Rusia şi Ucraina vrea să contrazică enunţurile simple ale legilor fizico-chimice. Legea Putin-Iuşcenko, studiată în regim de urgenţă de toată Europa, vrea să explice de ce gazul pompat de ruşi dispare pe conductele care traversează Ucraina. Gay-Lussac este desfiinţat de logica forţei etalată de doi adversari dispuşi să sacrifice în conflictul lor confortul termic al europenilor. Acum, inspectorii de la Bruxelles trimişi să pună ştampila pe hoţul de gaze sunt în situaţia să răspundă la eterna întrebare a filosofiei de cafenea – cine a fost întâi – oul sau găina?
Europa celor 27 a descoperit că legea gazelor are unele abateri la tranzitarea Ucrainei abia în 2006. România ştia încă din anii ’80 cum se strânge robinetul cu gaz rusesc exact când este ger de crapă pietrele. Când Ceauşescu scotea câte un mârâit la ursul Brejnev, brusc scădea presiunea la Isaccea. Este drept că nici noi nu achitam factura de gaz rusesc la timp, aşa încât experienţa actualului război economic ruso-ucrainean a fost căpătată de Moscova pe pielea noastră.
Lecţiile istoriei se repetă, fiecare generaţie are povestea ei. După căderea lui Ceauşescu, împins spre zidul de la Târgovişte şi de frigul la care câteva grade erau adăugate de gazul lipsă de la Gorbaciov, relaţia economică dintre România şi Rusia s-a prăbuşit. Dacă până în 1990 puteam să mai compensăm cu exporturi substanţiale spre Rusia importurile de resurse energetice de câteva miliarde de dolari, acum România este doar în poziţia de cumpărător. Rusia, cu o marfă pe tarabă care nu o putem lua decât de la ei, ne tratează ca tare. Nici un preşedinte nu a putut să aibă cu Moscova, din varii motive, relaţii mai apropiate, dar dl Traian Băsescu le-a adus în zona glacială. Cu o masă dată la Hilton şi cu un telefon la Kremlin, preşedintele ţării crede că a bifat un capitol sensibil de politică externă. Actuala stare de urgenţă, anunţată de ministrul Economiei, seamănă cu un decret dat de Ceauşescu în 1985, când a militarizat sistemul energetic naţional aflat în prag de colaps. Măsura de atunci a fost mai mult psihologică; în practică a creat în centralele electrice o stare de confuzie şi de pasare a răspunderii către comandanţii trimişi să ordone asupra kilowatt-ului. După ce ruşii vor relua livrările, moment estimat până la 11 ianuarie, când iese lumea slavă din vacanţă, precis vom uita de situaţia de urgenţă. Deşi pentru România abia atunci începe greul. Nu vom putea ascunde sub preş starea de faliment a sistemelor urbane de termoficare şi datoriile care strivesc Termoelectrica; nici întârzierile din programul de construcţie a grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Se crede că măsura administrativă de formare a unei supracompanii energetice va rezolva problema. Este ca în căsnicia care nu merge şi schimbi patul.
Colac peste pupăză, echipa Boc a luat măsura tâmpită de a rade salariile directorilor din toată ţara. Or, aceiaşi directori, sancţionaţi acum de Boc, sunt chemaţi să conducă sistemul energetic în punctele- cheie. Se pune întrebarea de cine are nevoie mai mult ţara: de directori buni sau de premier dezorientat? Presiunea scăzută din sistemul de gaze va fi, cred, o ocazie tocmai bună pentru ca dl Băsescu să se înfiinţeze la Guvern.
Domnia sa va încerca să facă ordine în legea Gay-Lussac. Dacă nu o cunoaşte, se va putea inspira din legea Putin-Iuşcenko…
